Ana Anitoiu

Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat poeziile și m-am luat la trântă cu matematica. Apoi, când colegii mei se pregăteau de facultăți precum cele de Medicină sau Automatică și Calculatoare, eu speram să intru la Jurnalism. Celor care au vrut să înțeleagă, le-am explicat că îmi doresc o profesie lipsită de monotonie, la care să pot excela.

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Primul job în presă a fost la romanialibera.ro, unde mi-am făcut curaj să cresc. Ulterior am avut marea șansă de a face parte din echipa cu care s-a lansat agenția de presă News.ro, alături de jurnaliști înspăimântător de profesioniști. Am învățat acolo să-mi respect profesia de la Pământ până la cer. Am aflat ce înseamnă să ai simțul știrii, să obții primul informația și să o transmiți corect.

Mai târziu, am avut șansa să intru în echipa frumoasă de la a1.ro. Am fost redactor și editor. Printre multele sarcini, am avut loc în continuare de materiale de autor. Am scos la lumină povești grele. Am stat de vorbă, printre alții, cu oameni afectați de tragedia de la Colectiv, cu mama a doi revoluționari dintre care doar unul a mai ajuns acasă, cu persoane aflate în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus. În prezent scriu pentru impact.ro lângă colegi care îmi împărtășesc respectul față de presă.

Putin dă asigurări că livrările de gaze nu vor fi suspendate, în urma tensiunilor între UE și Rusia

O piață din București, închisă de ANPC. S-au dat amenzi de 137.000 de lei. Ce nereguli au fost găsite. „Mizerie, nepăsare”

George Simion provoacă un nou scandal în Parlament. „Președinte este acea caricatură”

Risc de secetă severă în România. Ministrul Agriculturii: Nivelul de precipitații a fost unul foarte scăzut

Sondaj: 18% dintre români s-ar refugia în altă țară în cazul unui conflict armat. 31% ar lupta

Scădere masivă a companiilor rusești pe bursa din Moscova după recunoașterea independenței regiunilor separatiste

Persoanele care nu au completat formularul PLF la intrarea în țară ar putea fi scutite de amenzi

Când vor scădea prețurile în România. Florin Cîțu a explicat care este condiția

România trimite ajutoare în Ucraina pentru populația civilă, în contextul escaladării conflictului cu Rusia

Un polițist din Timișoara a fost atacat pe stradă după ce a fost prins în timp ce dădea amenzi pentru parcări neregulamentare

Alexandru Rafila: Dacă scoatem toate măsurile, există un risc de reîntoarcere

Medicul Adrian Marinescu a vorbit despre doza a patra: „Cred că se discută strict de persoanele vulnerabile”

Bucureștiul, sufocat de deșeurile toxice arse la marginea orașului. Ministerul Mediului: Vremea este de vină

Sindicaliștii amenință că o plafonare ar aduce scumpiri și mai mari la alimente

Prețul apartamentelor din România a crescut cu 17% într-un an. În București un metru pătrat costă cu 300 de euro mai mult

Polonia este pregătită să primească un milion de refugiați ucraineni. Ce va face România în cazul unui aflux de cetățeni din Ucraina

Scurgere masivă de informații la Credit Suisse. Dictatorii și infractorii aveau peste 100 de miliarde de dolari în bancă

Constantin Brâncuși, 146 de ani de la naștere. Ce mânca, de ce le dădea femeilor nume de bărbați și de ce nu s-a căsătorit. „Poți fi masacrat”

Modalitatea prin care Castelul Corvinilor a reușit să scape de facturile uriașe la gaze naturale

Ministrul Sănătății: Eu vă încurajez să purtaţi masca în continuare până când ştiu sigur că situaţia din spitale a ajuns la normalitate

Fostul ministru Costel Alexe, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu