Ana Anitoiu

Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat poeziile și m-am luat la trântă cu matematica. Apoi, când colegii mei se pregăteau de facultăți precum cele de Medicină sau Automatică și Calculatoare, eu speram să intru la Jurnalism. Celor care au vrut să înțeleagă, le-am explicat că îmi doresc o profesie lipsită de monotonie, la care să pot excela.

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Primul job în presă a fost la romanialibera.ro, unde mi-am făcut curaj să cresc. Ulterior am avut marea șansă de a face parte din echipa cu care s-a lansat agenția de presă News.ro, alături de jurnaliști înspăimântător de profesioniști. Am învățat acolo să-mi respect profesia de la Pământ până la cer. Am aflat ce înseamnă să ai simțul știrii, să obții primul informația și să o transmiți corect.

Mai târziu, am avut șansa să intru în echipa frumoasă de la a1.ro. Am fost redactor și editor. Printre multele sarcini, am avut loc în continuare de materiale de autor. Am scos la lumină povești grele. Am stat de vorbă, printre alții, cu oameni afectați de tragedia de la Colectiv, cu mama a doi revoluționari dintre care doar unul a mai ajuns acasă, cu persoane aflate în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus. În prezent scriu pentru impact.ro lângă colegi care îmi împărtășesc respectul față de presă.

Evenimentul care a marcat-o pe Stela Popescu în copilărie. Acesta e motivul pentru care nu și-a dorit niciodată să devină mamă

Vestea care îi bucură pe fanii serialelor. Un nou post TV se lansează în România, va fi gratuit

Se reduce vârsta de pensionare pentru această categorie de români. Legea a trecut de Parlament

Legea care plafonează prețul la energie electrică, adoptată în Parlament. Cât vor plăti românii la factura lunară după promulgare

Summit istoric în Spania. Miza întâlnirii dintre premierul Nicolae Ciucă și omologul spaniol. „Legăturile noastre sunt și mai strânse”

Pedeapsa cu închisoarea pentru o categorie de șoferi. Inițiativa legislativă care ar schimba complet obiceiurile din trafic

Primele detalii despre bătaia din sala de forță de la Iași. Cine ar fi, de fapt, cei doi protagoniști

Ciclonul care vine peste România. Aduce vreme severă, e alertă în mai multe țări

România a scăpat de MCV. Klaus Iohannis: „Astăzi e o zi importantă”

Produsul special de la Lidl pe care trebuie să-l returnezi. Primești imediat banii înapoi

Arabia Saudită-Argentina 2-1, prima mare surpriză la Mondial. Învingătorii lui Messi au fost antrenați de români: „Se ducea să vadă leopardul”

Averea lui Elon Musk scade într-un ritm galopant. La cât a ajuns acum, e la minimul ultimilor 2 ani

Theo Rose anunță că face nunta cu Anghel Damian. Vedeta de la Pro TV a dat prima declarație

15.000 de lei pentru românii obișnuiți. Statul dă banii, cererile se depun din 5 decembrie

Turcia ar putea lansa o operațiune militară pe teritoriul altei țări. Amenințarea publică a președintelui Erdogan

Kira Hagi, apariție inedită la Antena 1. Fiica lui Gheorghe Hagi va juca într-un serial românesc

Claudia Pătrășcanu a sărutat pământul de bucurie după ce a divorțat de Gabi Bădălău. Ce au făcut copiii ei atunci când au văzut-o (Exclusiv)

Adio, Nicușor Dan din 2024? PNL îl evaluează după ce trece iarna. „E un trend care spune să avem propriul candidat”

Câți bani cerea preotul Calistrat de la Iași pentru un pomelnic. „La mine vii cu 5 lei? Mă iei de prost?”

Dosar penal pentru Ministrul Sportului. De ce ar fi ascuns Eduard Novak BMW-ul instituției

Căpitanul Iranului de la Cupa Mondială riscă să fie arestat. Ce au pățit două actrițe renumite care au avut același discurs