O piață din București, închisă de ANPC. S-au dat amenzi de 137.000 de lei. Ce nereguli au fost găsite. „Mizerie, nepăsare”

Ana Anitoiu, Dragos Ștefănescu 22.02.2022, 14:11

O piață din București a fost închisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Comisarii au dat amenzi în valoare de 137.000 de lei pentru mai multe nereguli pe care le-au găsit acolo, iar vicepreşedintele Mihai Culeafă a dezvăluit ce anume a dus la aplicarea sancțiunilor.

O piață din București, închisă după o verificare făcută de ANPC

Mai exact, Piața Gemeni aflată în Sectorul 2 al Bucureștiului a fost închisă de ANPC după o verificare ce a fost făcută luni. Au fost oprite de la vânzare și retrase din circuitul consumului alimente cu deficiențe și s-a oprit temporar prestarea de servicii pentru toți cei cinci operatori economici care comercializau produse alimentare acolo, dar și pentru administratorul locației.

„După acțiunea de control din Piața Delfinului, mi-am dat seama că lucrurile nu stau deloc așa cum m-aș fi așteptat. M-am hotărât să o iau la pas prin piețele sectorului 2, acolo unde, așa cum am mai spus, în copilărie am mers însoțindu-mi bunicii la cumpărături. O nouă piață, o nouă dezamăgire.

Piața ce demult se numea Galați, astăzi Gemeni, a rămas și ea încremenită într-o vreme lipsită de exigențele vieții pe care o trăim astăz. Mizerie, nepăsare, lucruri ce nu pot fi, din păcate, sancționate.

Este mult de muncă și sunt decis să fac tot ce îmi stă în putință să schimb lucrurile în bine. Piața încurajează micul producător, nu marele bișnițar. Vreau produse românești vândute în condiții respectabile”, a spus Mihai Culeafă.

O piata din Bucuresti, inchisa de ANPC
Piata Gemeni din Bucuresti. Foto: ANPC

Ce nereguli au fost descoperite în piața închisă de ANPC

Printre neregulile ce au fost descoperite de ANPC în Piața Gemeni din Sectorul 2 al Capitalei se numără punerea la vânzare a unor produse alimentare nesigure, ce nu aveau etichete corespunzătoare. Comisarii au găsit și lactate și preparate din carne vrac și ambalate expuse în vitrine cu mucegai, rugină, cu zone rupte și aspect depreciat.

De asemenea, în Piața Gemeni se vindeau produse cu denumirea „de casă” ce reprezintă o practică comercială incorectă, precum și alimente expirate și ouă vrac depozitate în același spațiu cu brânzeturi și măsline.

„Utilizarea unor vitrine frigorifice unde s-a constatat, după înlăturarea panourilor de protecție de la baza agregatelor, prezența ruginii și a insectelor moarte pe întreaga suprafață, strat grosier de impurități si praf, exfolierea stratului de vopsea.

Comercializarea unor legume și fructe cu modificări organoleptice de aspect, cu lovituri mecanice si zone deshidratate. Comercializarea unor produse fără eticheta de preț, țara de proveniența și calitatea produselor”, a mai adăugat ANPC la lista de nereguli.

Totodată, inspectorii ANPC au dat sancțiuni în Piața Gemeni din București pentru produse contrafăcute sau puse direct pe paviment, folosirea unui cântar fără verificare metrologică și lipsa unei autorizații de funcționare.

În ce condiții erau vândute produse alimentare în piața închisă de ANPC

Inspectorii ANPC au mai constatat că în Piața Gemeni pavimentul era stricat în totalitate și afectat de mucegai; pereții laterali erau neigienizați, aveau tencuială spartă și plăci de cărămidă lipsă; unele trepte de acces erau rupte.

În plus, cupola de plexiglas din piață era îmbâcsită, cu strat gros de praf, cu zone sparte, rupte, depreciate. În Piața Gemeni erau prezente și animale printre produsele alimentare expuse la vânzare, iar aspectul general era la un grad avansat de uzură.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...