Ana Anitoiu

Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat poeziile și m-am luat la trântă cu matematica. Apoi, când colegii mei se pregăteau de facultăți precum cele de Medicină sau Automatică și Calculatoare, eu speram să intru la Jurnalism. Celor care au vrut să înțeleagă, le-am explicat că îmi doresc o profesie lipsită de monotonie, la care să pot excela.

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Primul job în presă a fost la romanialibera.ro, unde mi-am făcut curaj să cresc. Ulterior am avut marea șansă de a face parte din echipa cu care s-a lansat agenția de presă News.ro, alături de jurnaliști înspăimântător de profesioniști. Am învățat acolo să-mi respect profesia de la Pământ până la cer. Am aflat ce înseamnă să ai simțul știrii, să obții primul informația și să o transmiți corect.

Mai târziu, am avut șansa să intru în echipa frumoasă de la a1.ro. Am fost redactor și editor. Printre multele sarcini, am avut loc în continuare de materiale de autor. Am scos la lumină povești grele. Am stat de vorbă, printre alții, cu oameni afectați de tragedia de la Colectiv, cu mama a doi revoluționari dintre care doar unul a mai ajuns acasă, cu persoane aflate în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus. În prezent scriu pentru impact.ro lângă colegi care îmi împărtășesc respectul față de presă.

Poetul Lucian Avramescu nu va fi înmormântat într-un cimitir. Care a fost ultima lui dorinţă

De ce este bine să arzi foi de dafin şi scorţişoară pe 1 ianuarie 2022. Efectul uimitor pe care îl are acest ritual

Ce s-a întâmplat la prima întâlnire dintre Victor Piţurcă şi băiatul pe care îl are cu Vica Blochina: „Angajatele de la IML au început să plângă”

Amendă de 725 de lei pentru şoferii care fac această greşeală banală în trafic. Mulţi români ignoră zilnic acest detaliu

Andreea Marin, în doliu: „Dumnezeu să te aibă în pază, suflet minunat”

Andrei Zaharescu, lovitură dură pentru Andreea Berecleanu la opt ani de la divorţ. Ce s-a întâmplat la procesul de partaj

Românii care pot primi de la stat 70.000 de euro. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

Talismanul norocos pentru fiecare zodie în 2022. Obiectul pe care trebuie să îl ai mereu la tine

Metoda simplă care te ajută să economiseşti 25% la factura de gaz. Ce trebuie să faci cu oalele când găteşti

Preţul uriaş cu care se vând acum bancnotele cu eclipsa de soare. De ce au ajuns să fie atât de căutate 

Cine trebuie să fie prima persoană care îţi intră în casă pe 1 ianuarie 2022. Îţi va purta noroc tot anul

Cu ce se ocupă în prezent Bombonica, fosta soţie a lui Liviu Dragnea. Meseria ciudată pe care o practică acum

De ce este bine să pui o puşculiţă sub brad şi ce trebuie să faci cu ea după sărbători. Aşa vei atrage sigur norocul şi banii în casa ta

Miss Univers 2021. Cine este şi cum arată cea mai frumoasă femeie din lume

Alertă alimentară. Produse contaminate cu o bacterie extrem de periculoasă retrase de la vânzare. Nu le consumaţi sub nicio formă

Doliu imens pentru Emi, de la Noaptea Târziu. A murit una dintre cele mai dragi persoane ale artistului

Produsul Lidl care va face furori de sărbători. Toţi românii se vor înghesui să îl cumpere. Are un preţ incredibil de mic

Dezvăluiri din culisele Pro TV. Ce se întâmplă între cântăreața Raluka și colegii de juriu de la SuperStar

Locuitorii acestei țări încep să renunțe la vacanțele în România. Motivul din spatele deciziei

Kaufland România, amendă din cauza diferențelor de preț. Ce se întâmpla la raft și la casă

În ce oraș merge marele premiu de la Loto 6 din 49. Un român s-a îmbogățit cu peste 1 milion de euro