Ana Anitoiu

Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat poeziile și m-am luat la trântă cu matematica. Apoi, când colegii mei se pregăteau de facultăți precum cele de Medicină sau Automatică și Calculatoare, eu speram să intru la Jurnalism. Celor care au vrut să înțeleagă, le-am explicat că îmi doresc o profesie lipsită de monotonie, la care să pot excela.

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Primul job în presă a fost la romanialibera.ro, unde mi-am făcut curaj să cresc. Ulterior am avut marea șansă de a face parte din echipa cu care s-a lansat agenția de presă News.ro, alături de jurnaliști înspăimântător de profesioniști. Am învățat acolo să-mi respect profesia de la Pământ până la cer. Am aflat ce înseamnă să ai simțul știrii, să obții primul informația și să o transmiți corect.

Mai târziu, am avut șansa să intru în echipa frumoasă de la a1.ro. Am fost redactor și editor. Printre multele sarcini, am avut loc în continuare de materiale de autor. Am scos la lumină povești grele. Am stat de vorbă, printre alții, cu oameni afectați de tragedia de la Colectiv, cu mama a doi revoluționari dintre care doar unul a mai ajuns acasă, cu persoane aflate în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus. În prezent scriu pentru impact.ro lângă colegi care îmi împărtășesc respectul față de presă.

România, zguduită de mai multe cutremure, astăzi, 11 martie. S-au produs în zone diferite, ce magnitudini au fost înregistrate

Linia ferată care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, închisă săptămâna viitoare. Cu ce vor fi înlocuite trenurile pe perioada reviziei

Avertizare ANM de ultimă oră. E cod portocaliu de vreme severă în România

Andrew Tate a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme medicale se confruntă milionarul

Răsturnare de situație: purtarea măștii de protecție, amendată. Locul în care este interzis să o mai utilizezi

Curs valutar BNR. Euro, dolarul și lira sterlină- cotații azi, 10 martie 2023 – Update

Ce se întâmplă, de fapt, la interviul de angajare la Ikea. Un timișorean a rămas cu un gust amar după întâlnire. „Am plecat scârbit”

Vremea se schimbă radical în weekend. Avertizare cod galben, emisă de ANM

Planul pus la cale de Rusia și China a ieșit la iveală. Sunt motive de îngrijorare pentru SUA

Este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, dar trăiește într-o locuință pe care a dat 31.500 de dolari. „Casa asta funcționează bine”

Câți cai mai trăiesc astăzi, în Delta Dunării. În trecut erau una dintre mândriile rezervației

Ploile pun stăpânire pe România. Județele în care se emite cod galben

Documentul cu care vei putea conduce mașina în viitor. Va fi valabil în toată Uniunea Europeană

Primarul sectorului 2, amendat chiar în fața sediului. Prima reacție. „Începem să arătăm a țară normală”

Țara cu cea mai mare economie subterană din UE. E campioană absolută, dar și Croația vine tare din urmă

Alimentul de bază care se vinde în România mai scump decât în Occident. Jumătate din preț merge la comerciant

Tragedia nebănuită cu care se confruntă Rusia. Nu se mai întâmplase de pe vremea lui Stalin

Nicușor Dan, despre interesele ascunse ale repunerii în funcția de edil al Bucureștiului a Gabrielei Firea. „PSD e apărătorul mafiei”

Accident aviatic la Roma. Două avioane militare s-au prăbușit într-un cartier rezidențial, zona a fost evacuată

Noi restricții de circulație în zona Pasajul Unirii. Ce sisteme urmează să fie instalate

China lansează amenințări fără precedent la adresa SUA. „Va deveni conflict și confruntare”