Un accident aviatic a avut loc, marți, la Roma. Două avioane militare s-au ciocnit în aer în timpul unui antrenament și apoi s-au prăbușit într-un cartier rezidențial din capitala Italiei, iar zona a fost evacuată. Cei doi piloți au murit pe loc.
Cele două avioane militare zburau deasupra orașului italian Guidonia Montecelio în timpul unui antrenament când s-au ciocnit în aer, iar apoi s-au prăbușit. Din primele informații, piloții aeronavelor U-208 au murit pe loc, după primul impact.
Avioanele, aparținând escadrilei 60 a Forțelor Aeriene, s-au prăbușit apoi la sol într-o zonă rezidențială din apropierea aeroportului militar Guidonia. Alte două aeronave le însoțeau, dar acestea nu au fost implicate în incident.

Unul dintre cele două avioane militare s-a izbit de o mașină parcată pe stradă, între două clădiri. Într-o imagine de la fața locului apar coloane de fum negru. Celălalt avion pare să se fi prăbușit pe un câmp din apropiere.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Vestea decesului celor doi piloți ai Forțelor Aeriene în accidentul aviatic ne întristează. În numele Guvernului, îmi exprim cele mai profunde condoleanțe pentru familiile lor, colegii din cadrul Escadrilei 60 și Forțele Aeriene. Rugăciunile noastre se îndreaptă către ei”, a declarat prim-ministrul Giorgia Meloni, conform The Sun.
Un martor a povestit că accidentul aviatic a avut loc chiar în fața locuinței sale. „Le-am văzut prăbușindu-se în fața ochilor mei. Erau patru avioane. Unul și-a pierdut aripa din spate și a început să se învârtă până când s-a prăbușit și a luat foc. Se pare că făceau teste de antrenament”.
„A fost deasupra capului meu și am auzit motorul care s-a oprit după o bubuitură”, a spus un alt martor al accidentului aviatic.
Ceilalți doi piloți ai avioanelor neimplicate în accident au aterizat fără probleme, iar deocamdată nu au fost raportate alte victime. Echipajele de salvare au fost fotografiate evaluând epavele, în timp ce oficialii lucrează pentru a determina cauza prăbușirii. Avioanele ultraușoare U-208 cu elice sunt folosite de obicei pentru a transporta și tracta planoare.