De ce Klaus Iohannis nu folosește aeronavele Tarom pentru zborurile oficiale. Explicații oficiale, după scandalul apărut recent

Ana Anitoiu 12.03.2023, 11:49
De ce Klaus Iohannis nu folosește aeronavele Tarom pentru zborurile oficiale. Explicații oficiale, după scandalul apărut recent

Motivul pentru care președintele Klaus Iohannis nu folosește aeronavele Tarom pentru zborurile oficiale a fost explicat de Administrația Prezidențială, în urma scandalului ce a apărut recent pe această temă.

Motivul pentru care zborurile oficiale ale președintelui nu sunt efectuate de avioanele Tarom

Administraţia Prezidenţială a explicat motivele pentru care președintele Klaus Iohannis a călătorit până în Japonia cu o aeronavă privată ce a plecat de la Bucureşti şi a făcut o escală la Sibiu, precum şi o oprire pentru realimentare în Baku, Azerbaidjan.

Conform Administrației Prezidențiale, în bugetul Ministerului Transporturilor era prevăzută, până în anul 2013, o alocare bugetară pentru menţinerea în stare de operare a două aeronave din flota TAROM, în scopul executării zborurilor speciale.

Însă, după anul 2013, acele două avioane au fost reintroduse în programul normal de zboruri al TAROM. Astfel, au apărut incertitudinea referitoare la posibilitatea realizării transporturilor aeriene aferente deplasărilor oficiale şi cheltuieli suplimentare pentru executarea zborurilor speciale.

„Astfel, având în vedere imposibilitatea suprapunerii programului de lucru al TAROM cu agenda de vizite oficiale care implica executarea de zboruri speciale, s-a ajuns în situaţia în care costurile unor deplasări către locaţii identice, pe coordonate similare, să varieze semnificativ şi să depăşească cu mult valoarea normală pentru călătoria respectivă.

Administraţia Prezidenţială a apelat la operatorul naţional TAROM pentru executarea zborurilor speciale până la începutul anului 2017. Ulterior, Administraţia Prezidenţială a fost nevoită să apeleze la alţi operatori privaţi din cauza dificultăţilor de colaborare, apărute pe parcursul anului 2016, în stabilirea relaţiilor contractuale cu TAROM”, a explicat Preşedinţia, potrivit News.ro.

Carmen și Klaus Iohannis, la Tokyo. Foto: Facebook/ Andrea Tincu
Carmen și Klaus Iohannis, la Tokyo. Foto: Facebook

Costul deplasării lui Klaus Iohannis în Japonia, clasificat

De asemenea, Administrația Prezidențială a precizat că detaliile zborului președintelui Klaus Iohannis în Japonia, costul acestuia şi ruta sunt clasificate, conform legislaţiei în vigoare.

„În ceea ce priveşte selecţia aeronavei pentru executarea zborului special, precizăm că tipul aeronavei este stabilit în funcţie de opţiunile disponibile şi de specificul misiunii, care determină capacitatea de transport şi raza de acţiune (scurt, mediu sau lung curier),

iar Serviciul de Protecţie şi Pază verifică îndeplinirea condiţiilor de siguranţă şi securitate aeronautică impuse de legislaţia aferentă executării zborurilor speciale”, a mai precizat instituția.

Administraţia Prezidenţială, despre lipsa unei aeronave dedicate demnitarilor de nivel înalt

Administrația Prezidențială a mai transmis că lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern.

Instituția a precizat că, la data de 11 mai 2015, după sesizarea dificultăţilor impuse de lipsa unei aeronave destinate operării zborurilor speciale, i-a transmis Guvernului României un document conceptual numit Poziţia Administraţiei Prezidenţiale cu privire la transportul aerian al demnitarilor – înfiinţarea unei structuri dedicate executării zborurilor speciale.

Problematica asigurării zborurilor speciale a fost analizată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) din data de 9 iunie 2015, care a aprobat înfiinţarea unei structuri, în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, pentru executarea zborurilor speciale.

Ulterior, în 2016, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat „Concepţia pentru constituirea, în mod etapizat, a capabilităţii aeriene destinate executării zborurilor speciale” în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Însă, proiectul nu a fost inițiat până în prezent.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...