Ana Anitoiu

Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat poeziile și m-am luat la trântă cu matematica. Apoi, când colegii mei se pregăteau de facultăți precum cele de Medicină sau Automatică și Calculatoare, eu speram să intru la Jurnalism. Celor care au vrut să înțeleagă, le-am explicat că îmi doresc o profesie lipsită de monotonie, la care să pot excela.

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Primul job în presă a fost la romanialibera.ro, unde mi-am făcut curaj să cresc. Ulterior am avut marea șansă de a face parte din echipa cu care s-a lansat agenția de presă News.ro, alături de jurnaliști înspăimântător de profesioniști. Am învățat acolo să-mi respect profesia de la Pământ până la cer. Am aflat ce înseamnă să ai simțul știrii, să obții primul informația și să o transmiți corect.

Mai târziu, am avut șansa să intru în echipa frumoasă de la a1.ro. Am fost redactor și editor. Printre multele sarcini, am avut loc în continuare de materiale de autor. Am scos la lumină povești grele. Am stat de vorbă, printre alții, cu oameni afectați de tragedia de la Colectiv, cu mama a doi revoluționari dintre care doar unul a mai ajuns acasă, cu persoane aflate în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus. În prezent scriu pentru impact.ro lângă colegi care îmi împărtășesc respectul față de presă.

UE va impune sancțiuni pentru două dintre fiicele lui Vladimir Putin. Cine sunt acestea și de ce le ține departe de ochii lumii președintele Rusiei

Schimbare pentru zeci de mii de angajați români. Vechimea în muncă pentru PFA a fost recunoscută oficial?

Ce explicații a găsit Parlamentul pentru gafa din timpul discursului președintelui Zelenski: „Evident nici noi nu suntem mulțumiți”

Cum se vede școala după pandemie: Elevii se simt triști, obosiți și singuri. Doar 1 din 3 este pregătit pentru Evaluarea Națională

Incendiu în Delta Văcărești. Flăcările au afectat 15.000 de metri pătrați – VIDEO

Domeniul în care se caută 50.000 de angajați. Salariile pot ajunge la 6.000 de lei

Nutrețul modificat genetic, noua realitate a europenilor din cauza războiului din Ucraina. Fermierii europeni rămân fără porumb

Euronews: Ce ar însemna sancțiunile asupra energiei rusești și de unde vine reticența Europei de a impune interdicții

Simulare Evaluare Națională 2022. Ce subiecte au primit elevii la matematică

Oficialii români, acuzați de erorile din timpul discursului lui Zelenski din Parlament: „Submediocrii aflaţi din greşeală la putere ne-au făcut de băcănie”

Zelenski, discurs istoric în Parlamentul României. Președintele Ucrainei: „Ceaușescu nu putea fi convins de nimic. La fel este și în Rusia”

Franța propune un tarif vamal de 40% pentru gazele și petrolul din Rusia. Ce ar însemna pentru statele mai mici

Cum câștigă bani în România o refugiată din orașul Bucha. „Când am plecat de acasă se auzeau explozii”

China trimite armata pentru a testa de COVID 26 de milioane de locuitori din Shanghai

Traian Băsescu, vizat de un dosar privind infracțiuni de fals în declarații. Fostul președinte: Imediat ce sunt chemat, mă voi duce

Simulare Evaluare Națională 2022. Au apărut subiectele pentru limba română

Se amână distribuirea pastilelor de iod către populație. Ministerul Sănătății anunță o campanie de informare după refuzul medicilor

Cu cât este plătit un soldat rus să lupte în Ucraina. Suma i-ar putea ajunge pentru o masă în oraș. Când primește primă

Reacțiile liderilor români, după masacrul de la Bucha. Klaus Iohannis: Toți cei găsiți vinovați trebuie să plătească

Dreptul de vot ar putea fi extins și pentru tinerii între 16 – 18 ani. Proiect inițiat de studenți

Prima demisie anunțată în PNL după încercarea de debarcare a lui Florin Cîțu: „La ședința de mâine eu îmi voi anunța demisia”