O categorie de șoferi ar putea risca pedeapsa cu închisoarea, conform unei inițiative legislative. Propunerea, ce ar schimba complet obiceiurile din trafic, a fost făcută din nou de un senator PSD, la trei ani după ce a fost respinsă de Parlament.
Mai exact, senatorul PSD Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, a revenit cu propunerea legislativă ce i-a fost respinsă de Parlament în anul 2019, ce prevede pedeapsa cu închisoarea pentru șoferii care au provocat un accident mortal după ce s-au urcat la volan fără permis de conducere sau sub influența drogurilor ori a alcoolului.
Senatorul PSD, vicepreşedinte al Senatului, a spus că a propus acest proiect de lege în memoria Anastasiei, fetiţa care anul acesta, chiar de Ziua Copilului, la vârsta de doar 4 ani, a murit într-un accident în care a fost implicat un şofer fără permis.
„În anul 2019, am demarat o iniţiativă de modificare a legislaţiei penale astfel încât niciun şofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea.
Anunţ public că voi relua iniţiativa pentru modificarea legii împotriva şoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce şi provoacă accidente rutiere mortale”, a scris pe Facebook Robert Cazanciuc.

Senatorul PSD a precizat că datele furnizate de Poliția Română arată că 500 de români mor sau sunt răniți grav anual în accidente provocate de șoferi fără permis, băuți sau drogați. Robert Cazanciuc a adăugat că în luna iulie polițiștii au depistat în București mai mulți șoferi drogați decât băuți.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Cu alte cuvinte, toţi cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuţi sau drogaţi trebuie să ştie că vor merge direct la închisoare în situaţia în care vor produce un accident rutier soldat cu victime.
O iniţiativă în memoria lui Ciprian, Ion, Gheorghe, Alexandru şi a celor 100 de persoane care au pierit pe şosele din data de 8 iunie 2021 (momentul votului de respingere din Camera Deputaţilor) şi până astăzi, din cauza unor şoferi inconştienţi”, a mai scris Robert Cazanciuc.