Arabia Saudită-Argentina 2-1, prima mare surpriză la Mondial. Învingătorii lui Messi au fost antrenați de români: „Se ducea să vadă leopardul”

Ana Anitoiu 22.11.2022, 14:53
Arabia Saudită-Argentina 2-1, prima mare surpriză la Mondial. Învingătorii lui Messi au fost antrenați de români: „Se ducea să vadă leopardul”

Meciul dintre Arabia Saudită și Argentina, încheiat cu scor 2-1, a fost prima mare surpriză la Campionatul Mondial din Qatar. Jucătorii care l-au învins pe Leo Messi au fost antrenați de români. Unul dintre tehnicienii care au lucrat cu ei a făcut dezvăluiri despre aceștia.

Surpriză la Campionatul Mondial din Qatar

Arabia Saudită a învins-o pe Argentina în grupa C de la Campionatul Mondial, scor 2-1, marcând prima mare surpriză de la acest eveniment, pe arena Lusail, în fața a peste 80.000 de oameni.

Atacantul Saleh Al-Shehri, în vârstă de 29 de ani, a egalat la 1 în minutul 48, la capătul unei faze la care Leo Messi a pierdut balonul la jumătatea terenului. Celălalt marcator a fost pentru Arabia Saudită a fost Salem Al-Dawsari. Ambii gotbaliști au fost antrenați de români.

Saleh Al-Shehri si Salem Al-Dawsari
Cei doi marcatori ai Arabiei Saudite

Fotbaliștii care l-au învins pe Messi la Mondial, antrenați de români

Al-Shehri a fost antrenat de Răzvan Lucescu la Al-Hilal, între anii 2019 – 2021. În acea perioadă, fotbalistul  a marcat 11 goluri în 44 de meciuri cu antrenorul român pe bancă. Acesta a jucat opt meciuri și sub comanda lui Ciprian Panait la Al-Raed, în sezonul 2017 – 2018.

De asemenea, mijlocașul ofensiv Al-Dawsari, în vârstă de 31 de ani, a fost pregătit de Răzvan Lucescu la Al-Hilal în sezoanele 2019 – 2020 și 2020 – 2021. El a marcat 13 goluri și a dat 12 pase decisive în această perioadă din cariera lui.

Totodată, Al-Dawsari a lucrat cu Laurențiu Reghecampf la Al-Hilal, în sezonul 2014 – 2015, în care a jucat în 19 meciuri, reușind trei goluri, două assisturi. La aceeași echipă, fotbalistul care s-a făcut remarcat la Campionatul Mondial a avut un meci și cu Ciprian Panait ca antrenor.

Ciprian Panait, despre cei doi fotbaliști

Ciprian Panait a vorbit despre cei doi jucători de fotbal care s-au remarcat în naționala Arabiei Saudite, la Campionatul Mondial, învingându-l pe Leo Messi. Despre Salem Al-Dawsari a spus că era mai capricios, deși foarte bun pe teren, precizând că nu știa niciodată la ce să se aștepte de la el la antrenament.

„Trăgea tare la fiecare ședință de pregătire, dar mereu era în alt mood, în altă stare de spirit. Și-a prelungit contractul când eram eu acolo, iar a doua zi a apărut la antrenament cu un Lamborghini galben.

Pe Saleh Al-Shehri l-am antrenat la Al-Raed. E un jucător foarte bun, dar nu prea juca pentru că erau presiuni mari să joace un străin care era pe același post. M-am apropiat mult de el în perioada aia, vorbeam foarte mult deși el e un tip destul de taciturn. Era din Jeddah și avea grupul lui de prieteni din oraș.

Știu că petrecea foarte mult timp cu fundașul dreapta, mi-a zis că îi plăcea să petreacă timp împreună pentru că fundașul avea un leopard acasă. Saleh se ducea să vadă leopardul. Prietenul lui venea uneori la antrenament cu mâinile bandajate. Mai glumeam: I-a fost foame leopardului? Vezi să nu te mănânce cu totul și să ratezi antrenamentul”, a spus Cristian Panait, potrivit GSP.ro.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...