Ana Anitoiu

Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat poeziile și m-am luat la trântă cu matematica. Apoi, când colegii mei se pregăteau de facultăți precum cele de Medicină sau Automatică și Calculatoare, eu speram să intru la Jurnalism. Celor care au vrut să înțeleagă, le-am explicat că îmi doresc o profesie lipsită de monotonie, la care să pot excela.

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Primul job în presă a fost la romanialibera.ro, unde mi-am făcut curaj să cresc. Ulterior am avut marea șansă de a face parte din echipa cu care s-a lansat agenția de presă News.ro, alături de jurnaliști înspăimântător de profesioniști. Am învățat acolo să-mi respect profesia de la Pământ până la cer. Am aflat ce înseamnă să ai simțul știrii, să obții primul informația și să o transmiți corect.

Mai târziu, am avut șansa să intru în echipa frumoasă de la a1.ro. Am fost redactor și editor. Printre multele sarcini, am avut loc în continuare de materiale de autor. Am scos la lumină povești grele. Am stat de vorbă, printre alții, cu oameni afectați de tragedia de la Colectiv, cu mama a doi revoluționari dintre care doar unul a mai ajuns acasă, cu persoane aflate în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus. În prezent scriu pentru impact.ro lângă colegi care îmi împărtășesc respectul față de presă.

Ce le cumpără Adrian Sînă celor 6 copii de Sărbători. „Ei vor cam același lucru” (Exclusiv)

Florin Piersic, apel emoționant de Ziua Națională. Marele actor nu s-a ferit de cuvinte: „Sper că ați înțeles”

Banii se schimbă de la 1 ianuarie 2023. Guvernul a făcut bugetul

Avertisment de la Budapesta pentru autoritățile române. Parada de 1 decembrie e vizată. „Provocare la adresa maghiarilor”

Ziua Națională afectează și meciurile de la Mondial. Unde vor fi difuzate partidele de la ora 21.00

Un monument celebru din Roma va fi iluminat în culorile drapelului României. Muzica lui Ciprian Porumbescu va răsuna pe străzi

De ce nu se încarcă telefonul mobil noaptea. Dezvăluirea făcută de un specialist

Ultimele informații despre scandalul de dopaj al Simonei Halep. „Zilele ei au trecut” (Exclusiv)

Țara din Europa care se deschide pentru muncitorii străini. Românii pot ajunge acolo foarte ușor 

Ungaria rămâne fără 13 miliarde de euro. Pentru ce a fost pedepsit guvernul lui Viktor Orban

Domeniul la mare căutare în România unde salariul minim va fi 4.000 de lei. Se decide și se aplică de la 1 ianuarie

Prognoza meteo actualizată pentru Ziua Națională. Va fi și ninsoare la București

Veste mare pentru șoferii din România. Schimbarea e majoră, e un adevărat record

Fostul președinte al Chinei a murit. Jiang Zemin avea 96 de ani

Ce înseamnă gaslighting, termenul desemnat cuvântul anului 2022. Definiția sa ascunde o poveste cutremurătoare din trecut

Hrana viitorului, produsă într-un laborator din Galați. Ce proprietăți au super-alimentele inventate de cercetătorii români

Data la care se stabilește aderarea României la Schengen. Emoțiile vin săptămâna viitoare

Veste bună pentru părinți. Indemnizația de creștere a copilului care se majorează cu 50%, anunțul a fost făcut de ministrul Gabriela Firea

O nouă forță nucleară se pregătește să se remarce la nivel mondial. Avertismentul dat de SUA, ar putea provoca dezechilibre

Record înregistrat la sute de mii de kilometri distanță de Terra. Anunțul oamenilor de știință despre capsula Orion

Noi detalii în cazul jafului de la bancomatul din Constanța. Principalii suspecți, prinși de autorități. Femeia ar fi membra unei grupări mafiote din Italia