Simona Ecovoiu

Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a lucrat la Libertatea, Jurnalul Național și la Click!, în cadrul Departamentelor Monden- Cultură și Reportaj, unde a fost redactor, iar mai apoi șef de secție, timp de 15 ani.

”Recunosc, îmi va fi mereu dor de mirosul hârtiei de ziar, dar, cum în ultimii ani, internetul este la putere, știrile fiind anunțate în timp real, am fost și eu tentată să intru în această competiție, din mediul online, plină de adrenalină. (...) Îmi plac, deopotrivă, atât interviurile cu persoane publice, poveștile lor de viață, din spatele scenei, fiind fascinante, cât și reportajele. Mă pregătisem pentru meseria de sociolog, absolvind o facultate de profil, însă jurnalismul are mari tangențe și cu acest domeniu, atât de drag sufletului meu, astfel că ambele s-au îmbinat perfect.”

Povestea piesei ‘Olguța gelofila’ cu care Daniel Iancu a băgat-o în bucluc pe Marina Almășan. Ce le transmite membrilor CNA care au sancționat TVR? EXCLUSIV

Soțul Ilenei Stana Ionescu, internat de urgență. Ce a pățit actorul: „Mi-e tare dor de soția mea!” EXCLUSIV

Aurel Pădureanu i-a cântat lui Traian Băsescu la petreceri: „Îi plăcea piesa Ești vagabondul vieții mele”. Gestul politicianului pentru Cornelia Catanga, la Cireșica EXCLUSIV

Dragoș Dolănescu primea un salariu de 8.000 de dolari ca deputat în Costa Rica. Cât câștigă acum ca psiholog și cât îl costă chiria casei: ”Acestea sunt prețurile” EXCLUSIV

Ce propunere i-a făcut Liviu Vârciu lui Gabi Jugaru. Fosta vedetă PRO TV a răbufnit imediat: „Eu moca nu muncesc, e afacerea mea!” EXCLUSIV

Carmen Harra i-a calculat lui Stephan Pelger cifra destinului. Uluitor ce a aflat: „Ar fi trăit mai mult decât Tina Turner” EXCLUSIV

Olga Bălan, solista cu cel mai mare bust natural din România, dezvăluie secretul armoniei în cuplu: ”Eu și iubitul meu nu avem parole la telefon”. Un celebru actor din ”Caracatița” a adorat-o VIDEO EXCLUSIV

Adevărul despre cearta dintre Andreea Antonescu și Andreea Bălan. Săndel Bălan, dezvăluiri în premieră. Cum a ajuns să fie invitat la botezul Victoriei EXCLUSIV

În plină grevă generală în școli, vedetele au emoții mari pentru copiii lor. Raluca Moianu și Raluca Guslicov din Trăsniții dau bani grei pe meditații EXCLUSIV

„Regele Șlagărelor”, despre momentul în care Gabriel Cotabiță a „provocat” un cutremur. Ce a dezvăluit Ionel Tudor despre Monica Anghel EXCLUSIV

Elena Merișoreanu, picanterii despre Ion Dolănescu: „Avea popularitatea lui Elvis Presley”. Adevărul despre relația cu Nadia Comăneci EXCLUSIV

Au fost sau nu rivale Corina Chiriac și Angela Similea? După 50 de ani, artista face mărturisiri sincere: ”Publicul este un monstru sacru!” VIDEO EXCLUSIV

Nașul Cristian Țânțăreanu ”face lumină” în procesul de partaj al Ancăi Țurcașiu: ”Nu îmi place deloc!”. Ce spune despre noua iubită a finului său EXCLUSIV

Cum a afectat-o greva profesorilor pe Raluca, ex-Angels, mamă a cinci copii: ”Stau acasă”. Și alți părinți celebri au luat atitudine Exclusiv

Octavian Ursulescu revine la Festivalul Mamaia 2023. Picanterii, de pe scenă, din ”Epoca de Aur”: ”Un trandafir i-a aterizat Angelei Similea în decolteul elegantei rochii” EXCLUSIV

Dan Negru îi respectă și după moarte marea dorință a lui Benone Sinulescu: „Nea Beni m-a rugat”. Dezvăluiri despre prietenia lor de 30 de ani EXCLUSIV

Solista de muzică populară Gherghina Stancu lucrează de 42 de ani la fabrica de tancuri. E nostalgică după Ceaușescu: „Era un bun gospodar” EXCLUSIV

Dezvăluiri șoc despre actrița Natașa Raab. Ce se întâmplă cu vedeta bolnavă de Parkinson: ”N-a mai răspuns” VIDEO EXCLUSIV

Anunțul surpriză făcut de Mihai Trăistariu după Eurovision 2023. Artistul a prins curaj în sfârșit: „Pot plăti și 10.000 euro” EXCLUSIV

Rona Hartner îi dă replica Elenei Merișoreanu, care face injecții de întinerire și la 76 de ani: „Să fie foarte clar!” VIDEO EXCLUSIV

Mădălin Voicu, despre Eurovision 2023: „A fost o rușine!”. De ce pariază, în viitor, pe Delia și Andra: „Au tot respectul meu!” EXCLUSIV