A crescut alarmant numărul vedetelor care ignoră legea și se urcă băute sau drogate la volan, reprezentând un real pericol în trafic. După Margherita, fiica Clejanilor, și Ana Morodan, un alt nume celebru a dat de necaz. Este vorba despre solista Xonia, fostă concurentă la Survivor, care azi a fost prinsă conducând mașina sub influența substanțelor interzise. Psihologul Radu Leca ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Impact.ro, despre aceste situații grave, care s-au lăsat cu dosar de cercetare penală.
Solista Xonia, fostă concurentă la ”Survivor”, a fost prinsă beată și drogată la volan, azi dimineață, în jurul orei 4.30, pe o stradă din sectorul 2, în București. În urma testării, s-a constatat că Xonia avea o concentrație de 0,30 g/l alcool pur în aerul expirat și că era sub influența substanțelor interzise, potrivit SpyNews.
Pe numele solistei Xonia a fost deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 și art. 335 alin.2 din Codul Penal:
„La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 04.00, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din sectorul 2. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana care conducea autovehiculul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, dar și că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.
În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 și art. 335 alin.2, din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, se arată în comunicatul poliției.
Psihologul Radu Leca ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Impact.ro, despre aceste cazuri similare, în care vedetele se cred mai presus de lege:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Atunci când celebritatea ți se urcă la cap primești acces la o serie de decizii, care îți pun atât ție viața în pericol, cât și a celor din jurul tău. Oamenii, care au ales să fie prezenți în lumina reflectoarelor, ajung, în clipele în care celebritatea scade dramatic, să apeleze la elemente de tip nociv, toxic, exact ca în acest caz, prezentat în știre, ducându-se către o zonă de autodistrugere, prin intermediul drogurilor. Avem senzația că anumiți artiști sunt mai presus decât credința, politica, regulile, și că au o imagine impecabilă. În mod real, artiștii reprezintă cea mai importantă formă de autosabotaj social, atât cât aceștia apelează la droguri”
Margherita, fiica Clejanilor, a fost condamnată de Curtea de Apel București, pe 29 iunie 2022, după ce în urmă cu trei ani a provocat un accident pe bulevardul Gheorghe Șincai din sectorul 4 din București. Solista se urcase la volan după ce consumase substanţe interzise. Judecătorii i-au înăsprit însă pedeapsa primită la instanța de fond:
„Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art.396 alin.1, 2 şi 10 C.p.p. raportat la art.61 C.p., condamnă pe inculpata Manole Myriam-Margareta la pedeapsa de 40.000 de lei amendă penală (200 zile amendă x 200 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art.336 alin.2 C.p.. (fapta din 23.05.2020). Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.63 C.p.
Conform art.66 alin. 1 lit. i C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere pe o perioadă de 3 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate privind plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchet rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziția părților și a parchetului, prin mijlocirea grefei, azi, 29.06.2022”, se arată în minuta instanței, conform portal.just.ro.

Ana Morodan susține că luase somnifere, nu droguri: ”Nu faceți ca mine!”
Și Ana Morodan, ”Prințesa Digitală”, are dosar penal, după ce, în urmă cu trei luni, a condus sub influența substanțelor interzise. Ea are dosar penal pentru trei infracțiuni: conducere cu permisul suspendat, consum de substanțe stupefiante și refuzul recoltării de probe biologice. Ana susține însă că luase somnifere, care conțin substanțe similare drogurilor.
Când s-au mai liniștit lucrurile, Ana Morodan a postat un mesaj pe conturile sociale:
„Pentru copiii și tinerii care mă urmaresc și care visează să fie și ei influenceri. Nu faceți ca mine! Să nu vă credeți mai puternici decât viața, să nu vă lăsați seduși de celebritate și să riscați totul pentru asta. Să nu vă faceți că zâmbiți și că sunteți fericiți când nu mai e niciun pic de soare în viața voastră. Nu merită! Pentru toți ceilalți, am greșit, îmi pare rău, că v-am dezamăgit și sunt recunoscătoare că n-am făcut și mult mai rău.
Am vrut doar să fiu o fată iubită și fericită. Acum mi-aș dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată. Într-o comunitate din Africa, când un om greșește, tot satul vine și îl mângâie și îl îmbrățișează. Ei cred că toți suntem buni și avem nevoie de mai mult ca oricând de înțelegere și de dragoste umană, atunci când greșim. Fiind bânzi cu cel care a greșit, îl ajutăm să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveți grijă de mintea și sufletul vostru!”