EXCLUSIV

Laurențiu Cazan, revedere emoționantă, după 20 de ani, cu Marina Voica, femeia pe care adorat-o: ”O iubesc ca om, ca artistă” EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 27.06.2023, 22:11

Momente emoționante, zilele trecute, la un festival din Moroeni, unde Marina Voica (86 de ani) și Laurențiu Cazan (65 de ani) au impresionat publicul cu momentul lor muzical. Solistul ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Impact.ro, despre relația cu artista Marina Voica, femeia care, cândva, i-a fost confidenta inimii.

Laurențiu Cazan și Marina Voica, revedere după 20 de ani

Laurențiu Cazan și Marina Voica, cei doi mari artiști care, în urmă cu peste 40 de ani, au format un cuplu, au prezentat publicului prezent la un festival din Moroeni un moment muzical plin de emoție.

Laurențiu ne-a vorbit despre acest duet de moment. Mai mult, el și-a exprimat și aprecierea față de Marina Voica, solista care, și acum, la cei 86 de ani ai săi, este plină de energie, în spectacole: ”Am cântat împreună cu Marina două piese, a fost și ea, recent, la Moroeni, am acompaniat-o la chitară, a interpretat două piese spaniole.

Fiecare a avut treaba lui acolo, în concert, eu am fost doar o singură zi. Oamenii nu au înțeles partea artistică, mulți rămân ancorați doar în zona romantică.

Am cântat cu Marina, noi am rămas prieteni buni. O colaborare artistică nu înseamnă o poveste de dragoste, eu m-am dus pe scenă cu arta. A fost o întâlnire pur artistică, nu ne-am mai văzut de 20 de ani.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De fapt, nu a fost o colaborare, ci o chestie spontană. Nu m-am gândit să cânt cu ea, a fost o întâmplare. Am întrebat-o, a ieșit extraordinar, o chestie de spontaneitate.

Marina arată foarte bine, dar să avem respect pentru un om care are o vârstă, nu vorbim acum despre iubiri, la vârsta asta. Pe Marina Voica o iubesc acum doar ca om, ca artistă. Nu am voie să o iubesc că alții se și gândesc la lucruri mondene? Nici eu și nici ea nu mai avem 20 de ani. Să avem respect!”.

Marina Voica si Laurentiu Cazan
Marina Voica si Laurentiu Cazan

Marina Voica: ”Ne-am iubit unul pe altul într-un mod special”

Nu mai e un secret că Laurențiu Cazan și Marina Voica au trăit o frumoasă poveste de dragoste, în urmă cu 40 de ani: “Orice ar spune lumea, Laurențiu m-a iubit.

Altfel, aș fi simțit și nu m-aș fi combinat cu un bărbat atât de tânăr. Ne-am iubit unul pe altul, într-un fel special, în care muzica ne lega și mai tare. Am cântat mult timp împreună.

Pentru mine Laurențiu este un geniu muzical”, declara Marina Voica, într-un interviu. Laurențiu și Marina au rămas prieteni de suflet, el fiindu-i aproape și în momentele grele, după operația la inimă, suferită de solistă, în urmă cu doi ani: ”Cum ar putea exista alternative, că n-am fi rămas prieteni?

Știu că s-a operat la inimă, știu că recent și-a lansat o carte. Mulți mă întreabă doar despre relația noastră amoroasă, ce am trăit, dar nu mulți știu că pe noi ne-a legat foarte mult și muzica, că aveam această pasiune comună”, ne declara Laurențiu Cazan, anul trecut.

Laurențiu Cazan va cânta la Festivalul ”Victor Socaciu” din Brașov

După concertul susținut la Moroeni, solistul Laurențiu Cazan va participa mâine și la Festivalul de muzică folk ”Victor Socaciu”, desfășurat, la Brașov, în perioada 27- 28 iunie.

Artistul ne-a vorbit despre stadiul muzicii folk. Întrebat de Impact.ro dacă acest gen muzical s-a demodat sau dacă încă mai are căutare, Laurențiu ne-a declarat: ”Întreaga cultură este demodată, nu din vina poporului român, că nu ar exista potențial, dimpotrivă, este unul chiar uriaș, ci din cauza sistemului.

E posibil să nu mai avem Cerbul de Aur? Era poarta noastră culturală, deschiderea către lume, veneau marii Tom Jones, Toto Cutugno, soliști și trupe din Anglia, din America, de peste tot, câți artiști am cunoscut acolo! Nu ne-am săturat să ni spună de către Uniunea Europeană că ești cel mai prost, cel mai sărac, cel mai urât? Dar, nu-i adevărat.

Noi îl avem pe David Popovici, și câte alte exemple de copii talentați avem! David este un produs românesc, chiar dacă, poate că, într-o zi, îl vor lua americanii, ca să se antreneze la ei.

Dacă e să ne întoarcem în timp, Adrian Păunescu a profitat de această șansă, cu muzica folk, și a transformat Cenaclul Flacăra într-o mișcare culturală. El spunea, acolo, despre Ceaușescu, se folosea de aceste laude, dar doar pentru a promova o mișcare culturală. Când s-au prins comuniștii l-au interzis”.

Citește și Laurențiu Cazan, despre umilințele trăite la ambasadele occidentale: „Noi l-am împușcat pe Ceaușescu în zi sfântă, de Crăciun, de aceea o ducem cel mai prost din Europa. E ca un blestem!”. Exclusiv!

Totul despre prețul biletelor la evenimentele culturale

Solistul Laurențiu Cazan ne-a mai vorbit și despre prețul biletelor la evenimentele culturale: ”Prețul unui bilet la Festivalul ”Victor Socaciu” este de 80 de lei, prea mic pentru cel care vinde biletul.

Ce mai înseamnă 80 de lei, pe inflație? În paralel, e un preț mult prea mare pentru cel care cumpără și care, săracul, se uită de mai multe ori la un leu, căci de banii aceștia își poate pune ceva de mâncare pe masă.

Și eu am luat parte la zeci și zeci de concerte, statul trebuie să ajute cultura. Nu pot fi de acord cu această concurență, stat contra particular. Notorietatea e confundată adesea cu valoarea.

Poți fi cunoscut, pentru că te bagă sistemul la tv și peste tot, te bagă în față, dar a fi cunoscut nu înseamnă și a fi recunoscut. Notorietatea nu înseamnă automat și că ești un om valoros, ca artist”, ni s-a mai confesat Laurențiu Cazan, exclusiv pentru Impact.ro.

Citește și Laurențiu Cazan, adevărul despre zvonul că s-ar fi călugărit: „Avem dușmani!”. Totul despre puterea solistului de a vedea în viitor, dar și aura oamenilor EXCLUSIV!

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...