Elena Merișoreanu are amintiri de neuitat cu fostul ei coleg de scenă, regretatul artist Ion Dolănescu, pe care femeile din întreaga țară îl idolatrizau. „Dacă Ion cânta în sală, se dărâmau balcoanele, se spărgeau ușile”, povestește solista Elena Merișoreanu, în exclusivitate pentru Impact.ro, la 14 ani de la decesul lui Ion Dolănescu.
Ion Dolănescu a fost iubit, deopotrivă, atât de Maria Ciobanu, cât și de Margarita Valenciano. Mulți susțin însă că artistul ar fi avut mai multe povești de dragoste.
„Am făcut multe turnee cu Ion Dolănescu, el mi-a fost coleg. Ion a avut aceste două mari iubiri, pe Maria Ciobanu, mama lui Ionuț, și pe Margarita Valenciano, mama lui Dragoș. Dar, lasă, că a mai avut și pe altele! A fost însă foarte discret, nu povestea. Avea mare succes la femei. Îmi aduc aminte că a venit una la el, care a leșinat, când l-a văzut. Striga: „Vreau să pun mâna pe el!”. Ion Dolănescu a fost un simbol, un fel de Elvis Presley al României. Era nebunie, isterie, la spectacolele lui! Dacă avea concert la sală, se dărâmau balcoanele, se spărgeau ușile, ca la Irina Loghin, când a apărut în duet cu Benone Sinulescu. Pe urmă, au venit Maria Ciobanu și Ion Dolănescu, care au spart toate topurile, ca duet. Cu cine s-a potrivit Ion Dolănescu cel mai bine? N-am să știu niciodată. A avut o mare pasiune și pentru Maria Ciobanu, o solistă fără egal, dar și pentru Margarita, mama lui Dragoș, cu care mai venea în turnee, o femeie stilată și învățată”, ne-a povestit Elena Merișoreanu, exclusiv pentru Impact.ro.
E de notorietate povestea de dragoste dintre Ion Dolănescu și Maria Ciobanu, cel mai iubit cuplu de artiști de muzică populară. S-au cununat religios, chiar dacă, se spunea, la acea vreme, ca erau căsătoriți în acte cu alte persoane.
Iată ce dezvăluiri făcea Maria Ciobanu despre Ion Dolănescu: „N-am făcut nuntă decât cu Dolănescu! Eram căsătorită cu tatăl Cameliei. Mă îmbolnăvisem de la o intoxicație și mă internasem. Eu mă gândeam că am cancer. Și a venit Ion Dolănescu în spital cu textul unei melodii și m-a întrebat dacă vreau s-o înregistrăm. El era militar în termen la Ciocârlia. După ce am înregistrat melodia, a luat toată țara foc, a fost un real succes. Noi nu aveam nimic unul cu altul, eu eram căsătorită cu Burnea, el umbla cu Iustina Băluțeanu. Am umblat împreună în turnee, lumea zicea deja că suntem soț și soție. El se ținea de capul meu și eu nu voiam, s-a ținut după mine vreo 2 sau 3 ani. Aveam o colegă de la Doina Olteniei și îi zicea ei: „Ce are ființa asta de nu mă bagă în seamă deloc? Fă, eu dacă nu mă însor cu asta, mă omor!”. Așa s-a exprimat! Se îndrăgostise și el de mine, și eu de el, dar nu puteam pentru că eram căsătoriți amândoi. Până la urmă, am luat hotărârea și am divorțat amândoi. Când am făcut nunta, eram gravidă în trei luni cu Ionuț! I-am zis că vreau nuntă, dar să mi-o aducă pe Maria Lătărețu, o iubeam foarte mult”, povestea Maria Ciobanu, pentru emisiunea „Destine celebre” (Etno TV). Relația a rezistat însă doar 5 ani. Ionuț, fiul lor, a rămas atunci în custodia lui Ion Dolănescu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Zeița de la Montreal”, Nadia Comăneci, fosta mare glorie a gimnasticii mondiale, a fost văzută adesea în compania lui Ion Dolănescu, în anii ’80. Mulți susțin că ar fi fost iubiți, nu doar simpli prieteni.
Într-un interviu pentru Impact.ro, Dragoș Dolănescu, fiul lui Ion Dolănescu, ne oferea câteva detalii interesante: „Tata mi-a povestit, cu câțiva ani înainte de a muri, despre Nadia Comăneci, vorbea foarte frumos despre ea, o numea steaua mea, o aprecia și ca femeie, și ca sportivă. Despre relația lor sufletească nu a dorit să spună mai multe, pentru că Ion Dolănescu era un adevărat cavaler, un domn, nu se lăuda la nimeni cu iubirile lui. Nadia a plecat din casa tatălui meu, în acea seară, când a decis să fugă din România, avea multe emoții, se temea să nu fie prinsă. A fost o despărțire dureroasă. După ce s-a aflat, a venit Miliția și i-a luat pe tata și pe mamaie Didina la secție, i-au ținut timp de trei zile, ca să spună tot ce știu despre Nadia. Tata a fost foarte trist după plecarea Nadiei și cred că toată viața i-a rămas gândul la ea”.
Ion Dolănescu a încetat din viață pe 19 martie 2009.