Revolutia din 1989

1989 - revoluție sau lovitură de stat? Îți propunem o serie întreagă de știri, reportaje, anchete și analize care au urmăresc acest eveniment marcant al istoriei recente. Personaje ca Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Ion Iliescu, Ion Caramitru, László Tőkés, Victor Stănculescu, Mircea Dinescu, Petre Roman și multe altele vor fi readuse în prim plan pentru a evoca acele momente. Timișoara, clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Biserica Kretzulescu, Gara de Nord, Târgoviște sunt doar câteva dintre locațiile în care vom ajunge odată cu povestea Revoluției din `89.

Misterul neelucidat până astăzi. Prăbușirea avionului din 28 decembrie 1989. „Documentele cu care a plecat el erau de natură să-i demaște pe cei care au tras”

La Târgoviște, Ceaușescu a fost împușcat ca un câine. Creierul Elenei a fost înfulecat de maidanezul unității

Jurnal de Revoluție – 23 Decembrie 1989. Lichidarea luptătorilor USLA, conduși de maiorul Gheorghe Trosca, în fața fostului MApN

Mărturii inedite din Revoluția de la Timișoara. După momentele de solidaritate de la început, apar primele dezamăgiri

Jurnalul Revoluției – 22 decembrie 1989 Fuga lui Nicolae Ceaușescu de pe acoperișul C.C. proclamă Victoria Revoluției Române

Ce spune Ion Iliescu despre Revoluţie, după 32 de ani. Politicianul a recunoscut de ce au fost atât de multe victime

Elena Ceaușescu, desființată de marii cercetători ai lumii. Anunț uriaș despre lucrările științifice frauduloase, ar fi o premieră

Jurnalul Revoluției – 21 decembrie 1989, București. Relatarea reporterului special impact.ro Cristian Botez, participant la evenimente

Oana Roman, despre Revoluția din 1989: ”A urmat apoi măcelul! Cel puțin jumătate dintre acești oameni au murit în acea noapte!”

Câți copii au murit la Revoluția din 1989. Lista dureroasă pentru România

Jurnal de Revoluție – Timișoara 20 decembrie 1989. Timișoara devenea primul oraș liber din România comunistă

Revoluția de la Timișoara, 19 decembrie 1989. Familii întregi își căutau dispăruții prin spitale și la morga orașului

18 decembrie 1989. „Fraților, se dărâmă șandramaua!”

Cum era oglindită Revoluția din 1989 în presa internațională a vremii

Timișoara, 16 decembrie 1989: Relatarea lui Marius Ghilezan, acum un reputat jurnalist, din mijlocul evenimentelor de atunci

Ironia istoriei: Eroii Revoluției din 1989, alături de soldații sovietici. Aproape de ei, o clădire sinistră

De la ce a pornit, de fapt, Revoluția din 1989. Ce s-a întâmplat pe 15 decembrie

32 de ani de la Revoluția din 1989. Marșuri, momente de reculegere și slujbe de pomenire în Timișoara