Primăria municipiului Timişoara a făcut public programul evenimentelor dedicate celor 32 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, care o să includă marşuri, pelerinaje, depuneri de coroane, momente de reculegere, slujbe de pomenire, precum şi sunetul sirenei, cu scooul de a marcarea momentul în care Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism.
În acest fel, programul manifestărilor va începe miercuri, de la ora 10.00, cu prezentarea blogului „Revoluţia de la Timişoara – după 30 de ani”, acţiune organizată de Universitatea de Vest din Timişoara. La ora 15:00, la Casa de Cultură va avea loc vernisajul de expoziţie fotografică a fotografului Revoluţiei de la Timişoara, Constantin Duma, iar de la ora 17:00 este programat Marşul Libertăţii – Omagiu celor căzuţi.
Un număr mare de revoluţionari vor mărşălui din Piaţa Maria, de la Biserica Reformată, acolo unde s-a aprins scânteia Revoluţiei, până în faţa Operei Naţionale, iar pe traseu se vor opri la Catedrala Mitropolitană, unde vor aprinde candele. De la ora 18:00 urmează să aibă loc un concert de colinde în Piaţa Libertăţii, iar la ora 19:00, la Biserica Sfânta Ecaterina va avea loc un concert de muzică de cameră.
În cursul zilei de joi, între orele 8:00 și 18:00 va fi Ziua porţilor deschise la Memorialul Revoluţiei, iar la ora 12:00 va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local Timişoara la care sunt invitaţi să participe şi revoluţionari. Începând cu ora 17:00, în Piaţa Libertăţii va fi prezentat documentarul „Timişoara – Remember 1989”, iar la ora 18:00, în Piaţa Victoriei va avea loc un moment de reculegere şi aprinderea candelelor ce vor fi aşezate în formă de cruce.
La 18:15, în Piaţa Libertăţii, este programat concertul Folk pentru Revoluţie, iar la ora 19:00, la Sala Capitol, va fi un concert vocal – simfonic „In memoriam 1989”. Programul zilei se va încheia la Biserica Martirilor, când la ora 23:45 este programată Sfânta Liturghie cu priveghere.
Vineri este zi de doliu la Timişoara, când de la ora 10.00 la Catedrala Mitropolitană va avea loc slujba de pomenire a eroilor martiri. La ora 10:30, la Monumentul Crucificării va fi depuneri de coroane, iar la ora 12:00 va fi slujba de pomenire a eroilor martiri la Biserica Martirilor.
Sâmbătă, începând cu ora 11.00, va avea loc un simpozion la Bastion, iar pe 20 decembrie, este programat concertul Rock for Revolution în Piaţa Libertăţii, în cadrul căruia vor urca pe scenă Dincolo de Ziduri, Dragoş Moldovan, Phoenix.