EXCLUSIV

Jurnalul Revoluției – 22 decembrie 1989 Fuga lui Nicolae Ceaușescu de pe acoperișul C.C. proclamă Victoria Revoluției Române

Cristian Botez 22.12.2021, 18:30
Jurnalul Revoluției – 22 decembrie 1989 Fuga lui Nicolae Ceaușescu de pe acoperișul C.C. proclamă Victoria Revoluției Române

Relatarea personală a evenimentelor trăite de reporterul special impact.ro

În jurul orei 22.00, după ce armata și oamenii securității începuseră să tragă în plin asupra mulțimii, ud din cap până în picioare de jeturile tunurilor cu apă de pe TAB-uri, am decis să mă retrag spre casă. Perspectiva se anunța primejdioasă.

Împușcați de militari, călcați de TAB-rui, executați de securiști

Văzusem cum au fost uciși cei 13 tineri, încă pe lumină, striviți de roțile unui blindat în plină viteză, în fața Sălii dalles. Aflasem ulterior că șase dintre ei, care nu fuseseră uciși direct de mastodontul motorizat fuseseră împușcați de proape direct în cap. Văzusem cum, după ce la început militarii trăgeau în unghi de 45 de grade, după cum indicau tirurile de gloanțe trasoare luminoase, au îndreptat țevile puștilor mitralieră direct spre manifestanți.

Aflasem că pe strada „13 decembrie”, fostă „Regală”, actuala „Ion Câmpineanu”, erau târâți cei care erau prinși și băgați în dubele postate spre capătul străzii, spre hotelul Negoiu. Soția tatălui meu, Alice, care lucra într-un birou de la etajul I al clădirii de pe bulevardul „Nicolae Bălcescu” colț cu „13 Decembrie”, și care rămăsese peste noapte blocată la birou cu alți colegi, mi-a zis mai târziu că văzuse mai toate scenele petrecută pe stradă.

„L-am văzut chiar pe Tudor Postelnicu (fostul ministru de Interne ceaușist) cu a pus o femei în genunchi, după care i-a pus pistolul la tâmplă”, mi-a povestit Alice. ”nu știu dacă a tras sau nu”.

În mod suspect, revoluționarii care s-au retras din Piață nu au fost opriți

După toate aceste și toate celelalte, inclusiv retragerea noastră, în momentul în care se trăgea în rafale de peste tot, instinctul de conservare și-a spus cuvântul. Plus că acasă, în Drumul Taberei, mă așteptau, cu siguranță speriate, mama și tânăra mea soție. Am coborât la metrou, chiar la Universitate.

22 decembrie 1989

Am coborât cu teamă, alături de alți manifestanți, așteptându-mă să fim întâmpinați de scutieri. Nu era însă nimeni. Era o liniște suspectă. Oameni puțini. Vagoanele aproape goale. Stăteam în picioare și mă uitam cu neliniște la pasagerii care fixau balta de apă ce se formase în jurul meu. Am ajuns la Unirii, după care am mers tot pe jos până în cartier. Nu mai aveam voce deloc. Nu am dormit toată noaptea

Ziua decisivă

A doua zi, foarte devreme, la nici ora șase m-am urcat în metrou și m-am dus spre Sălăjan, spre Energomontaj unde lucram ca funcționar. Am stat maxim două ore acolo povestind în șoaptă, căci mă durea gâtul de atâta strigat, ce fusese la Universitate. Am plecat din nou spre centru. Era cald iarăși afară. Am ieșit pe la Teatrul Național. Lumea se aduna timid din nou. Scutierii dispăruseră, erau cordoane doar de blindate ale armatei.

Majoritatea grupate spre Romană, oprite în dreptul străzii Onești, actuala De,. I. Dobrescu, cea care dădea dinspre Bălcescu spre CC. O stradă de maxim 70 de metri. Într-o oră aveau să ajungă primele coloane masive ale muncitorilor de la marile întreprinderi. Ceaușescu anunțase deja trădarea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării, și sinuciderea acestuia. ” trădător de țară”, l-a numit la televizor Ceaușescu înainte de prânz. ”De rușine s-a sinucis”. Muncitorii de la Republica, 23 august, Vulcan, Grivița Roșie, de pe platforma industrială Pipera, de la Mașini-unelte și celelalte mari fabrici încetaseră lucrul la prima oră a zilei.

Zeci și zeci de mii  veniseră la Piața Universității. Noi cei care fusesem cu o zi înainte, în ceea ce aveam să ne spunem mereu de atunci înainte, Nucleul de la Inter, coborâsem pe bulevard între Inter, Dunărea, rondul Pieței și cordonul de blindat care mai era în dreptul străzii Batiștei. Victoria încă nu era clară la ore 09.00-10.00.

”Armata e cu noi!”

Muncitorii, deși în grupuri masive șovăiau încă. Până s-a dat ordinul ca militarii cu toată tehnica de luptă să se retragă din zonă, în cazărmi. Atunci s-a dezlănțuit toată mulțimea.

„Armata e cu noi!” s-a strigat din mii și mii de piepturi.

Tot scuarul din fața CC al PCR, unde cu o zi înainte avusese loc ultimul miting al lui Ceaușescu, care avea să fie fatal pentru dictator și regimul său, se umpluse de oameni. În jurul orei 12.00 erau deja peste o sută de mii de oameni și continuau să sosească.

Puțin mai târziu avea să aibă loc celebra scenă a fugii lui Ceaușescu cu elicopterul, de pe acoperișul clădirii unde până atunci se afla Comitetul Central al PCR.

Fuga cu elicopterul, transfer la Titu într-o Dacia. Arestarea dictatorilor

La ora 12.06, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp au părăsit clădirea CC al PCR la bordul unui elicopter. Elicopterul a ajuns mai întâi la reşedinţa prezidenţială de la Snagov, de unde, după o scurtă escală, a decolat din nou, de data asta doar cu cuplul Ceauşescu şi cu gărzile lor de corp, apoi a aterizat pe un câmp aproape de Titu.

Fuga lui Ceaușescu de pe CC
Fuga lui Ceaușescu de pe CC

De acolo, soţii Ceauşescu au ajuns cu o maşină în apropiere de municipiul Târgovişte, unde, în jurul orei 15.30, au fost arestaţi. Cei doi au fost ulterior transferaţi la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.

Revoluționarii au cucerit clădirea CC al PCR

Clădirea CC al PCR fusese între timp cucerită de revoluționari. Au fost și scene reprobabile. Țigani care intraseră în clădire s-au apucat de furat. Intrau și ieșeau pe ferestrele de la parter, deși aflate la o înălțime destul de mare, cu covoare persane, obiecte luate de prin birouri, tablouri și câte și mai câte.

Revoluționarii puseră mâna pe armele abandonate de militari în clădire sau luate de la cei care mai era de pază pe acolo. Ici colo, la câte o fereastră de la etajele superioară, tineri, cu puști-mitralieră în mâini, se postaseră pe pervazele late.

La televiziune, Caramitru și Dinescu anunță Victoria Revoluției

Balconul de unde, cu o zi înainte, Ceaușescu, în încercarea de a potoli mulțimea care îi spărsese mitingul, promitea încă „o sută de lei la salariu”, fusese ocupat de revoluționari. Steagurile cu stema smulsă fluturau spre mulțimea fără număr. Bulevardele aru pline. Unii se îndreptaseră spre televiziune și radiodifuziune.

În scurt timp din celebrul Studio 4 al televiziunii, un grup impresionant de revoluționari, în frunte cu actorul Ion Caramitru și poetul disident Mircea Dinescu, înconjurat de vreo 40 de revoluționari anunțau țării că „Dictatorul a fugit!” și că ”Revoluția a învins!”. ”Fraților!”, striga Mircea Dinescu, „Am învins!”

Apa otrăvită în rețea. Apar zvonuri despre teroriștii care trag

Orele treceau gonind spre seară. Orașul fierbea cuprins de o febră revoluționară cum nu mai cunoscuse. Au apărut zvonuri panicarde. „A a fost otrăvită apa din rețeaua orașului”! A început să se tragă Mai întâi răzleț, apoi tot mai dens. Țintele principale, în centru, erau clădirea CC cucerită de revoluționari, Palatul RSR, fost și actual Palat Regal.

Biblioteca Universitară, ciuruită toată, a fost incendiată. A ars toată noaptea luminând întreg Centrul devenit veritabil câmp de război. A Început să se se vorbească de teroriști. De luptători arabi. Libieni și palestinieni, în special.

1200 de arestați duși la Jilava urmau să fie executați

Târziu în noapte m-am retras din nou spre casă, în Drumul Taberei. Aici am aflat că tatăl meu, despărțit de multă vreme de mama, fost deținut politic, fost legionar, cu doi ani executați la sfârșitul anilor ’40, la jilava, fusese ridicat cu o noapte înainte de pe bulevardul Magheru.

Era economist la CHR Lido, la doi pași de Piața Universității unde mă aflasem eu. Ieșise, din nou, peste decenii, să lupte împotriva comuniștilor, A fost dus, în noaptea de 21 spre 22 decembrie tot la Jilava. Și a nimerit chiar în celula, după cum avea să-mi spună după aceea, în care fusese închis în 1947.

El și încă 1.200 de manifestanți arestați în acea noapte și duși la Jilava, urmau să fie executați, împușcați chiar în celule, la ordinul direct al Elenei Ceaușescu, ca mai apoi să se anunțe că fugiseră peste graniță. Același scenariu care urma să fi aplicat și la Timișoara.

 

Noaptea de 22 spre 23 avea să fie cumplită. Mâine, impact.ro va prezenta pe larg relatarea despre două evenimente tragice petrecute în acea noapte. Cu fotografii făcute chiar de semnatarul acestui articol.

Urmăriți Impact.ro și pe