Mărturii inedite din Revoluția de la Timișoara. După momentele de solidaritate de la început, apar primele dezamăgiri

Timișorenii trecuți prin momentele sângeroase ale începutului Revoluției au încă povești nespuse. Oamenii se bucurau de primele clipe de libertate, dar descopereau că nu au ajuns la liman.

“A fost ziua mitingului cu fuga lui Ceaușescu. Locuiam în centrul Timișoarei, fără să fim securiști. Apartamentul îl primise bunica, după ce, în război, rușii le luaseră casa. Eram oameni obișnuiți, trecuți prin toate greutățile regimului: frig, întuneric, magazine goale. Când s-a anunțat fuga lui Ceaușescu am tropăit pe scări de bucurie. A oprit în fața casei o mașină cu numere din alt județ, au coborât doi bărbați, o femeie, doi copii.

Ne-au rugat să-i primim la televizor, să vadă și ei ce se întâmplă. Un televizor din ăla cu lămpi, vechi, nu aveam nimic deosebit. Atât doar că în bucuria aceea am vrut să le dăm ce aveam mai bun. Le-am oferit copiilor niște jeleuri care se găseau în așa numita Ocso (Ocico) Piața din Timișoara, aduse de la sârbi. Niște ursuleți din aia de jeleu … I-au luat, s-au uitat urât la noi și au spus că așa trăiesc cei care erau nomenclaturiști. A fost urât. Eram oameni obișnuiți, a fost prima dezamăgire“, povestește S. Popa din Timișoara.

Oamenii s-au bucurat cât au putut de cădere regimului, fără să știe că îi așteaptă ceva cumplit.

 “ Am fost în Piața Operei, plină de lume. Libertate era cuvântul de ordine. Erau mii de oameni. Spre seară ne-am retras spre casă, fericiți. Se dădea la televizor un film cu Sergiu Nicolaescu, ceva cu un meci de box.

Și au început să tragă. Se auzea de parcă izbeau în poarta de la intrare și, în momentul ăla, mi-am amintit de ce se arăta în oraș cu morții de la Cimitirul Săracilor, și am zis că atât ne-a fost .Am urcat la vecinii de la ultimul etaj și am dormit, cât am putut, la ei, cu frică”, povestește D. Gruin.

Femeia ține să-și păstreze anonimatul pentru că, spune ea, a văzut un “terorist”.

“ Mă uitam de după rulouri cum se trage. Acum îmi dau seama că eram inconștiență. Un glonț intrat pe geam și eram gata. Nu voi spune niciodată oficial, dar am văzut un om într-un fel de uniformă neagră. Cu căciulă ca de astrahan, gri, cu cizme, nimic din ce știam că poartă armata. L-am văzut doar câteva clipe, dar cred și acum că aia erau teroriștii”.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Multe momente și povești nespuse vor rămâne în memoria timișorenilor de atunci. Din păcate, și oameni care au murit tocmai când credeau că au scăpat de dictatură.