Cum pot fi judecate și condamnate crimele de război. Legea Marțială nu există în legislația românească

Deși legea marțială nu există în legislația românească, crimele de război pot fi judecate și condamnate. Odată cu creșterea în intensitate a războiului din Ucraina, odată cu atacurile tot mai brutale ale trupelor rusești asupra orașelor și nu doar asupra obiectivelor militare ori de infrastructură, vizate de regulă în conflictele armate într-un teritoriu uriaș, ca al Ucrainei, iată, s-au întețit și actele criminale împotriva populației civile.

Fapte sângeroase, tot mai dese, înregistrându-se situații în care nu a fost vorba doar de cazuri izolate sau de grupuri, ci, așa cum s-a întâmplat la Bucea, suburbie a Kievului, când, în momentul retragerii din oraș, soldați ruși au ucis, cu foc deschis, ziua în amiaza mare, în plină stradă, peste patru sute de civili. Bătrâni, femei și copii, au fost atacuri și asupra unor comunități întregi, cu victime numeroase. la Bucea  a fost practic o vânătoare de oameni, un act de cruzime pe care niciun război nu-l poate justifica.

Uciderea civililor, la pachet cu violuri, schingiuiri și tortura

Toate aceste fapte sunt crime de război, fapte situate în afara convențiilor internaționale, a regulilor, scrise sau nescrise, de război. Fapte aflate chiar dincolo de înțelegere, rațiune și umanitate. Sintetic, într-un cuvânt mai tăios de orice baionetă pusă la gâtul unui soldat, oricare ar fi el, ce au au făcut rușii la Bucea se numește, fără tăgadă, genocid.

Astfel de crime trag în siajul lor și alte fapte de o gravitate extremă. Violurile, violuri însoțite de bătăi crunte și schingiuiri, violuri urmate de ucidere, de cele mai multe ori comise chiar sub ochii copiilor sau a tuturor membrilor familiei victimei, tortura, schingiuirea civililor, împușcarea celor lipsiți de apărare, fără niciun motiv de ordin militar, execuția prizonierilor, de multe ori legați la mâini și picioare, imobilizați, împușcarea răniților. Și, la pachet cu toate cele de mai sus, jafurile și tâlhăriile.

Războiul din mijlocul unui război

În accepțiunea occidentală, în percepția colectivă la nivelul majorității statelor democratice, răul absolut, vina, crimele și toate cele care însoțesc sau decurg din acestea, aparțin Rusiei, ca stat agresor și invadator. Desigur, orice om normal la cap își pune întrebarea, de ce soldații (denumire generică, aici intrând toate gradele, de la soldați la ofițeri de grad superior) ruși comit astfel de crime. Ca reporter de război încă din 1991, în zone de conflict de pe patru continente, și cu sute de volume citite despre tematica războiului, în special din epoca modernă, pot avansa câteva răspunsuri, iar faptul că aceste lucruri, nu neapărat într-o proporție egală, au loc de ambele părți, îmi pot atrage critici vehemente.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Pentru că, pe scurt spus, odată comisă o crimă, odată ce s-a aflat despre ea și a fost propagată, în zilele noastre, cu mare viteză, apar reacții de revoltă nu doar la nivelul opiniei publice, dar și în rândul forțelor armate de care aparține victima sau victimele. Astfel, o crimă poate fi scânteia care poate aprinde un alt război, un război în război, aș spune, de fapt o adevărată vendetta. Nu voi dezvolta acest aspect, deoarece, în economia acestui război, Ucraina reprezintă Binele, iar Rusia, Răul.

Mari crime de război din Europa, de după al Doilea Război Mondial, din fosta Iugoslavie

Țin doar să evoc, legat de tematică, faptul că aflându-mă pentru prima oară într-o incursiune jurnalistică pe front, și anume, în războiul din Iugoslavia, din 1991, în momentul în care m-am acreditat la Ministerul Informațiilor din Belgrad pentru a pleca spre Sarajevo, în calitate nu doar de jurnalist la „România liberă”, unde lucram atunci, dar și ca ziarist corespondent pentru TANIUG, agenția de știri oficială a Iugoslaviei, mi s-au prezentat mai multe documentare despre atrocitățile comise de bosniaci și croați asupra sârbilor.

Printre acestea și faptul că ofițeri ai armatei bosniace își făceau salată cu ceapă și oțet și cu ochii scoși ai sârbilor. Pe de altă parte, când am ajuns în zona bosniacă, oficiali ai armatei bosniace îmi arătau mărturii și fotografii cu acte de viol ale sârbilor asupra femeilor bosniace, cu introduceri de șobolani vii în vaginul acestora, după care erau cusute. Practică oribilă inspirată de atrocitățile comise sub regimul lui Augosto Pinochet, președintele republicii Chile din 1974 până în 1990.

Alte documente și fotografii, care mi-au fost arătate de bosniaci, probau faptul că sârbii decapitau prizonierii. De altfel, într-una din șederile mele, împreună cu colegul meu de la „România liberă”, Pascal Ilie Virgil, în Pale, o localitate mică din, pe-atunci, autoproclamata Republica Sîrpsca (Sârbească, n.r.), unde își avea fieful guvernul lui Radovan Karadzici, liderul sârbilor separatiști, aveam să întâlnesc un soldat sârb, un munte de om, cetnic, care ne-a scos dintr-o mare încurcătură cu niște milițieni care voiau să ne aresteze, și care, la o masă udată din plin cu șliboviță, ne-a arătat un set de fotografii cumplite. Tipul ținea în buzunarul de la piept un teanc întreg de poze care îl arătau ori în picioare pe mormane de cadavre de bosniaci uciși de el, ori cu capetele lor în mâini.

Masacrul de la Srebenica, cea mai mare crimă de război după al Doilea Război Mondial

Astfel, războiul de pe teritoriul fostei Iugoslavii, din 1991 și 1992, care a dus la destrămarea fostului mare stat federal condus de Iosip Broz Tito, a rămas în istoria modernă a Europei ca un război în care masacrele, uciderea civililor, de ambele părți și-au pus amprenta în mod sângeros, lăsând cicatrici nici acum vindecate total pe harta bătrânului continent. Iar masacrul produs la Srebrenica, din Bosnia, Masacrul de la Srebrenița a fost cea mai mare crimă în masă din Europa după al Doilea Război Mondial.

Atunci trupele Republicii Sârbești, cu capitala la Pale, orășelul de lângă Sarajevo, ar fi ucis aproape 7000 de bărbați musulmani bosniaci și se spune că Radovan Karadzici și generalii săi își propuseseră să ucidă 40000 de bărbați musulmani din regiunea și orașul Srebrenița. Deși, nu am cum să  nu spun acest lucru, la Sebrenița ar fi avut loc o operațiune CIA, SUA vizând atunci dezmembrarea fostului stat federal, compus din șapte țări, Iugoslavia.

Pe scurt, despre asta este vorba în acel „război în război”, de care vorbeam mai înainte, un lanț de polițe plătite de-o partea și de alta a combatanților, o serie de crime, care, de cele mai multe ori se opresc doar odată cu terminarea războiului.

Amenințată direct de Rusia, România ia în calcul activarea Stării de asediu

Asta se întâmplă de când omenirea, ca specie biologică în diferite stadii de civilizație, de la apariție și până în prezent, colcăie pe această planetă.  Revenind în actualitate, pe acest sumbru orizont de așteptare ca cel pe care l-am prezentat mai sus, Ucraina, prin președintele Volodimir Zelenskiy, a instaurat Legea Marțială pe întreg teritoriul statului, chiar în ziua de 24 februarie, când Rusia a declanșat atacul asupra acestei țări.

Apoi, la scurt timp, doar câteva zile de la declanșarea războiului și escaladarea acestuia, confruntările transformându-se în atacuri tot mai brutale și crude din partea trupelor armatei Federației Ruse, pe măsura condamnărilor din partea țărilor occidentale și măsurilor tot mai consistente de ajutor militar acordat Ucrainei, a început să se discute direct, să se ia în calcul posibilele reacții și acțiuni ale Rusiei împotriva țărilor care ajutau Ucraina. Iar pentru România, etichetată ca „țară neprietenoasă”, ca mai apoi, în urmă cu doar câteva zile, să fie amenințată direct de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care a declarat că „România va fi pedepsită”, s-a pus problema instaurării „Legii marțiale”.

„Legea Marțială” nu există în legislația românească

A fost, de fapt o speculație din partea presei, din partea unor gazetari, mai tineri sau chiar maturi, puțin familiarizați sau mai deloc cu tematica războiului și cu legislația internă sau internațională  legată de război. Astfel, au fost publicate, în valuri, articole și s-au realizat emisiuni de televiziune despre iminenta instaurare a Legii Marțiale în România, articole de presă care conțineau în titlu, obsesiv, această sintagmă. „Legea Marțială”.

Și aici se impune precizarea cea mai importantă, legată de subiectul instaurării „Legii Marțiale” în România. Conceptul de „Lege Marțială” nu există în legislația României. Ce se poate instaura, declara în mod excepțional în situația în care România ar fi atacată direct și chiar în situația în care trupe ale unei armate ostile ar intra pe teritoriul țării ar fi Starea de asediu. Care, în prezentare „de manual” reprezintă, sintetic, „ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, militară, economică, socială și de altă natură aplicabile pe întreg teritoriul țării ori în unele unități administrativ-teritoriale, instituite pentru adaptarea capacității de apărare a țării la pericole grave, actuale sau iminente, care amenință suveranitatea, independența, unitatea ori integritatea teritorială a statului”.  Și se instituie pe o perioadă de maximum 60 zile”.

Ce este, de fapt, Starea de asediu

Dar haideți să dezvoltăm conținutul conceptului de Stare de asediu, punctual, în precizări fără echivoc, care pot crea un tablou aproximativ a ceea ce ar putea deveni viața noastră în acest caz. Și este vorba de schimbări dramatice, lucru știu, consemnat în istoria marilor războaie moderne studiate și explicate de specialiști, care pot produce traume psihice de mare intensitate, individuale sau colective și chiar la nivelul întregii populații a unei țări. Traume ce pot fi, uneori, ireversibile. Și asta la nivelul unor întregi generații victime ale acestei schimbări brutale a modului de viață trăit până atunci.

Dar iată, mai întâi, baza legală a Stării de Asediu. Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului, din 21 ianuarie 1999, „Starea de Asediu” „reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, militară, economică, socială şi de altă natură aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, instituite pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa, unitatea ori integritatea teritorială a statului. În cazul instituirii stării de asediu se pot lua măsuri excepţionale aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale.”

În Starea de asediu o parte din drepturile și libertățile fundamentale pot fi restrânse

„Starea de asediu şi starea de urgenţă pot fi instituite şi menţinute numai în măsura cerută de situaţiile care le determină şi cu respectarea obligaţiilor asumate de România potrivit dreptului internaţional. Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă sunt interzise: limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război, tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante, condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional, restrângerea accesului liber la justiţie.”

Apoi, selectând cele mai importante aspecte, „Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României”.

Prevederile cuprinse în conceptul de Stare de asediu, își au rădăcinile în primele reglementări în materie, produse în Dreptul Internațional după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe care le și prezentăm în cele ce urmează.

Scurte considerații despre crimele de război

Legile războiului sau tradiții care să reglementeze conflictele au existat de multe secole, iar încălcarea acestor legi a fost pedepsită diferit de-a lungul istoriei. La cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, comunitatea internațională a simțit nevoia să sistematizeze numeroasele tradiții, legi și reguli încă nescrise în Convențiile de la Haga. Conceptul modern de crimă de război a fost dezvoltat în timpul Proceselor de la Nurnberg, având ca bază definițiile din Carta de la Londra cu privire la Tribunalul Militar Internațional, publicată la 8 august 1945.

Pe lângă crimele de război, Carta definea și crimele împotriva păcii și crimele împotriva umanității. Articolul 22 al Convenției de la Haga din 18 octombrie 1947 stabilea că „Dreptul beligeranților de a adopta măsuri de rănire a inamicului nu este nelimitat”. Crima de război denotă încălcări deosebit de grave ale dreptului internațional umanitar în timpul desfășurării acțiunilor militare, manifestată prin: uciderea, torturarea prizonierilor de război, precum și organizarea sclaviei asupra prizonierilor de război și civililor capturați în zonele de luptă, capturarea și uciderea ostaticilor, distrugerea nejustificată a infrastructurii civile, distrugerea locuințelor și a așezărilor fără necesitate de implicare armată.

Crima de război și alte fapte penale comise pe timp de război

Termenul „crimă de război” este definit în partea a doua a articolului 8 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, potrivit căruia acesta se referă la: încălcări grave ale Convenției de la Geneva din 12 august 1949, și anume, oricare dintre următoarele acte împotriva persoanelor sau bunurilor protejate în conformitate cu prevederile Convenției: crimă premeditată, tortura sau tratamentul inuman, inclusiv experimentele biologice, cauzarea în mod intenționat a suferințe mari sau vătămări corporale grave sau daune asupra sănătății, distrugerea ilegală, lipsită de sens și pe scară largă a patrimoniului, care nu necesită implicare militară, obligarea unui prizonier de război sau a unei alte persoane să servească în forțele armate ale unei puteri ostile, să priveze în mod intenționat un prizonier de război sau altă persoană de dreptul la un proces echitabil, deportarea ilegală, transferul sau privarea ilegală de libertate, luarea de ostatici.

Plus alte încălcări grave ale legilor aplicate în conflictele armate internaționale în cadrul stabilit al dreptului internațional, și anume oricare dintre următoarele acte: atacuri planificate asupra civililor care nu sunt direct implicați în acțiuni militare, atacuri planificate asupra obiectelor civile, obiecte care nu sunt ținte militare, atacuri planificate asupra personalului, a instalațiilor, a materialelor, a unităților sau a vehiculelor implicate în furnizarea de misiuni de asistență umanitară sau de menținere a păcii, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, atâta timp cât acestea au dreptul la protecția civililor sau a obiectelor civile privind dreptul internațional al conflictelor armate, săvârșirea unui atac, atunci când se știe că un astfel de atac va provoca moartea sau rănirea civililor sau daunele aduse obiectelor civile vor fi pagube grave asupra mediului natural, ceea ce este în mod evident incomensurabil cu superioritatea militară generală, atacul asupra țintelor neprotejate și nonmilitare ale unui oraș, al unui sat, al unei locuințe sau al unei clădiri sau al bombardării prin orice mijloace.

Federația Rusă nu recunoaște Curtea penală Instituțională

După masacrul de la periferia Kievului, din mica localitate Bucea, unde soldații, sub comanda unor ofițeri, ar fi ucis aproape 400 de civili, bărbați, femei, copii, bătrâni, liderii europeni au condamnat unanim masacrul, amenințând Rusia cu procese la Curtea Penală Internațională. De altfel, chiar procurorul șef al acesteia, Karim Khan, a declarat că va începe „cât mai repede cu putință să documenteze posibile crime împotriva umanității sau genocid comise în Ucraina”.

Deja o echipă de investigatori specializați în astfel de fapte este pe cale să ajungă în Ucraina. De remarcat că, în timp ce Ucraina a acceptat jurisdicția Curții Penale Internaționale de la Haga, Rusia nu este membră a C.P.I. și respinge total jurisdicția acestei instituții. Punctul de vedere și poziția Rusiei față de C.P.I., au fost reafirmate chiar în urmă cu puține zile de purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, care a spus, printre altele, că Rusia nu recunoaște Curtea Penală Internațională, pentru că are experiențe proaste cu această instituție, care, cu prilejul altor investigații, în care era implicată și Rusia, nu a permis participarea acesteia la investigații și nici accesul la concluziile investigatorilor. fapt pentru care Rusia consideră C.P.I. „neobiectivă și părtinitoare”.

Cum ar putea fi aduși în fața instanțelor militare internaționale soldații ruși care au comis crime de război?

De reținut un aspect interesant și anume că procesele de la Nurnberg, în care au fost inculpați importanți membri ai conducerii politice, militare și economice a Germaniei Naziste și au avut loc între 1945 și 1949 în Palatul de Justiție din Nurnberg, Germania, au fost posibile pentru că Aliații au câștigat războiul, îngenunchind Germania.

Astfel, ca oameni simpli, iată, pe cale să trăim și noi, această generație, ceea ce înaintașii noștri au trăit acum 75-80 de ani, în a Doua Conflagrație Mondială, ne punem întrebarea, evident fără a fi, nici pe departe, specialiști în Drept Penal Internațional, cum ar putea avea loc concret procese în care să fie judecați autorii crimelor de război, în gama largă de fapte penale, din cadrul forțelor armate ruse care au acționat pe pe teritoriul Ucrainei. Și aceasta, în două situații care ar putea fi luate în seamă. Odată, în cazul în care, într-un final sumbru, Rusia ar câștiga războiul sau, mult mai probabil, dacă s-ar retrage din Ucraina, în urma negocierilor încă în derulare. Este un aspect care poate pune pe gânduri, dincolo de avântul mediatic optimist.

Războiul, un malaxor de suflete, instrument de dezumanizare

Europa, dacă nu întreaga omenire se află, fără doar și poate, într-un moment de mare cumpănă. Care poate pune în pericol însăși întreaga civilizație umană și existența ca specie a oamenilor. Și nu ar fi deloc rău să reflectăm la un aspect specific tuturor războaielor. Un război este declanșat, cel mai adesea, de oameni politici, este condus de comandanți ai armatelor, iar cei aruncați în mod direct în acest infern sunt, deși îmbrăcați și echipați militar, oameni simpli, majoritatea covârșitoare, oameni simpli, supuși păcatelor omenești. Fără ca acest lucru să fie vreodată scuză a faptelor nelegiuite. Dar războiul este un malaxor de suflete, un instrument perfid, diavolesc de-a dreptul, de pervertire. Un instrument capabil să dezumanizeze. Când începe un război, Răul absolut se întinde peste tot ce atinge conflagrația.

Cu trimitere, pe care o doresc subtilă, la ceea ce înseamnă crimele de război, cum pot fi văzute, cum pot fi interpretate și, direct, cum pot fi selectate și prezentate de oficiali direct sau prin canalele media, în situația în care există cel puțin, logic, două părți beligerante, invit cititorii impact.ro, deopotrivă pe cei care au făcut-o deja, dar și pe ceilalți, să vizioneze un film care îi va pune pe gânduri chiar în raport cu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, cu tot cu crimele de război. Este vorba de multiplul laureat cu Oscar, film „Plutonul”, scris și regizat de celebrul Oliver Stone, primul regizor al unui film despre războiul din Vietnam, dintre anii 1961 și 1975, care a luptat acolo. Veți găsi în acțiunea filmului răspunsuri la tema crimelor de război, chiar din Ucraina, tema acestui articol.