Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat, joi seară, că liderul rus Vladimir Putin nu va putea fi judecat pentru crime de război de un tribunal internațional, în contextul „operațiunii militare speciale” din Ucraina. Dmitri Peskov a explicat de ce nu există această posibilitate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, președintele Rusiei nu este preocupat de posibilitatea de a fi judecat pentru crime de război, pentru că aceasta nu există. Dmitri Peskov a spus că Rusia nu recunoaşte autoritatea Curţii Penale Internaţionale (CPI) şi a repetat poziția Moscovei în privința uciderilor civililor ucraineni de către soldații ruși. Guvernul rus susține că măcelul din Bucha nu a fost decât un „fals”, o „farsă bine înscenată”.
„Respingem acuzația conform căreia armata rusă are vreo legătură cu aceste atrocităţi, cu aceste cadavre care au fost expuse pe străzile din Bucha, la vest de Kiev”, a declarat Dmitri Peskov, într-un interviu pentru televiziunea britanică Sky News.

El a refuzat să admită că rușii sunt vinovați pentru masacrul din Bucha chiar și după ce jurnaliștii de la televiziunea britanică i-au arătat imagini cu cadavre abandonate după retragerea trupelor ruse, alături de fotografii făcute din satelit, înainte ca armata Rusiei să părăsească zona, în care se văd aparent aceleaşi trupuri. Peskov a pus imediat la îndoială veridicitatea imaginilor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Acei bieţi oameni, corpurile neînsufleţite pe care le-am văzut acolo, toate acele cadavre nu sunt victime ale trupelor ruse”, a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
De asemenea, Dmitri Peskov a declarat că Moscova colectează la rândul ei probe despre „crimele comise de batalioanele naționaliste” din Ucraina. El a făcut această precizare după ce a fost întrebat despre mărturiile adunate de organizaţii precum Amnesty International referitoare la violuri și crime în rândul civililor.
În plus, Dmitri Peskov a reiterat varianta Kremlinului potrivit căreia, de fapt, militarii ucraineni sunt cei care nu le permit civililor să părăsească orașele în care au loc lupte. Purtătorul de cuvânt a spus că aceștia încearcă să-i folosească drept scuturi umane.
„Este o tragedie (ce s-a întâmplat la Bucha, n.r.). Armata noastră face tot posibilul pentru a pune capăt acestei operaţiuni. Sperăm ca în zilele următoare, în viitorul apropiat, această operaţiune să-şi poată îndeplini obiectivele sau să se încheie pe calea negocierilor dintre delegaţiile rusă şi ucraineană”, a mai spus Peskov.
În legătură cu orașul portuar Mariupol, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că acesta va fi eliberat de „batalioanele naţionaliste ucrainene” și că speră ca acest lucru să se întâmple mai devreme decât mai târziu.
Dmitri Peskov a mai spus că Rusia regretă decizia de excludere a sa din Consiliul Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru drepturile omului, dar va continua să îşi apere interesele folosind „orice mijloace legale disponibile”.