Violeta, fiica Andreei Marin, dată de gol chiar de mama ei. Care e principala ei pasiune

Andreea Bisinicu 25.11.2020, 08:57
Violeta, fiica Andreei Marin, dată de gol chiar de mama ei. Care e principala ei pasiune

Violeta, fiica Andreei Marin, are o pasiune neobișnuită. La aproape 14 ani, adolescenta știe deja ce vrea de la viață, datorită ambiției pe care a moștenit-o de la ambii părinți. Ce carieră vrea să urmărească atunci când va fi adult.

Care este pasiunea Violetei, fiica Andreei Marin

Andreea Marin are cu cine se mândri. Fiica ei Violeta are aproape 14 ani și este o domnișoară în toată regula. Este un elev model, are note maxime la o școală prestigioasă din București și, la fel ca mama ei, este foarte hotărâtă în privința destinului ei. Mai exact, Violeta știe încă de pe acum ce meserie vrea să aibă atunci când va fi adult. Nu, nu este vorba despre o carieră în televiziune precum cea a mamei sale, ci mai degrabă la cabinetul de avocatură.

Da, Violeta vrea să devină avocat și dacă a moștenit ambiția părinților săi nu avem niciun dubiu că va reuși acest lucru. Este un copil foarte inteligent, îi plac științele exacte, are o minte brici, pictează, face origami, dansează și cântă la pian, ceea ce demonstrează că are și veleități artistice, pe care le-a moștenit de la tatăl său, Ștefan Bănică. În schimb, Violeta, fiica Andreei Marin, are o pasiune neobișnuită pentru o adolescentă de aproape 14 ani. Fetei îi place să joace fotbal și să urmărească meciuri ale sportului-rege:

„E un copil aplecat către frumos, către pictură, origami, tot ce înseamnă lucruri făcute manual, pian, dans deopotrivă. Facem  lecții împreună și repetiții împreună, deși are o profesoară. Dar e nevoie să repeți și acasă, nu se poate să mergi doar cu ceea ce faci o dată pe săptămâna cu profesorul tău și țin aproape, cât pot de mult. Sunt cam severă, recunosc, că profesor, dar învăț și eu să am răbdarea necesară”, a declarat Andreea Marin, potrivit playtech.ro

Andreea Marin nu rateaza nicio ocazie de a o lauda pe fiica ei talentata
Andreea Marin nu rateaza nicio ocazie de a o lauda pe fiica ei talentata

Cum se înțelege Violeta cu frații ei vitregi, băieții lui Ștefan Bănică

Violeta se înțelege foarte bine cu Radu și Alexandru, frații ei vitregi. Chiar dacă Andreea Marin și Ștefan Bănică nu mai formează un cuplu de foarte mulți ani, cei doi s-au ocupat ca fetița lor să primească educația potrivită și au păstrat o relație amiabilă și civilizată de dragul Violetei. Mai mult de atât, adolescenta a comentat despre un moment emoționant care s-a petrecut în unul dintre concertele de Crăciun pe care Ștefan Bănică le organizează, an de an, la Sala Palatului. Violeta s-a urcat pe scenă și a cântat alături de faimosul ei tată și fratele ei mai mare, Radu, în fața a zeci de mii de oameni.

„Am primit acest video de ziua mea. Este cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc. Sunt atât de mândră de fratele meu, Radu Ştefan Bănică, şi sunt recunoscătoare că am un asemenea frate. Când am văzut această filmare am început să plâng. Apreciază-i pe cei care te iubesc şi preţuieşte-i pentru totdeauna. Eşti cu adevărat norocos când întâlneşti pe cineva ca el, Radu Ştefan Bănică“, a fost mesajul scris de Violeta Bănică după  momentul special al celor doi.

Urmăriți Impact.ro și pe