EXCLUSIV. Alexandru Arșinel rupe tăcerea, la trei ani de la moartea Stelei Popescu. Ce nu a mai apucat să facă marea artistă

Alexandru Catalan / 23.11.2020, 14:34
EXCLUSIV. Alexandru Arșinel rupe tăcerea, la trei ani de la moartea Stelei Popescu. Ce nu a mai apucat să facă marea artistă

Alexandru Arşinel (81 de ani), directorul adjunct al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, ne-a povestit, într-un interviu exclusiv pentru impact.ro, despre dorul imens pentru cea care i-a fost colegă de scenă, dar și o inegalabilă prietenă de suflet. În urmă cu trei ani, ”Regina Teatrul de revistă” a fost găsită fără suflare, în vila ei din București. Suferise un atac cerebral. Stela trăiește însă și acum în gândurile lui Arșinel.

Alexandru Arşinel, trei ani fără Stela Popescu: ”Încă mă aştept să dea buzna în biroul meu şi să vorbim despre toate cele!”

Celebrul actor duce dorul prietenei sale, regretata Stela Popescu, care s-a stins din viață în urmă cu trei ani:

”Aproape că data de 23 noiembrie, când a decis să plece atât de prematur din vieţile noastre, nu mai e de mult timp singura zi tristă din viaţa mea. Sunt sute de zile pe an când mă gândesc la ea. Şi nici nu ar putea fi altfel. Când intru în teatru, la ”Tănase”, e acolo. În fotografii, în spirit, printre colegi. Şi într-un fel încă mă aştept să dea buzna în biroul meu şi să vorbim despre toate cele, aşa cum obişnuiam cândva. În plus, şi când vorbesc la telefoane, aproape că nu e zi să nu o pomenesc. Mă sună diverşi oameni, şi din ţară, şi din diaspora, doar ca să depănăm amintiri comune. Iar dacă ies pe stradă mi se întâmplă uneori să fiu oprit de oameni pe care nu cred că i-am văzut în viaţa mea şi să discutăm aproape firesc subiecte legate tot de Stela. Despre Internet sau televiziune, ce să mai zic? Stela e peste tot. Ea ne-a marcat pentru totdeauna sufletele şi casele noastre!”, a declarat Alexandru Arşinel, în exclusivitate, pentru impact.ro.

Alexandru Arșinel și Stela Popescu au fost colegi de scenă și prieteni de suflet
Alexandru Arșinel și Stela Popescu au fost colegi de scenă și prieteni de suflet

”Mai aveam multe spectacole de jucat împreună!”

Actorul ne-a mai declarat că el și Stela aveau multe proiecte în derulare:

”Mai aveam de dus la capăt unele treburi. Nu e vorba despre vreun mare regret, ci despre pierderea unui prieten de-o viaţă. Mai aveam spectacole de jucat împreună şi multe lucruri de transmis, dar istoria ei s-a scris altfel. 23 noiembrie va rămâne o zi tristă, dar nu doar asta. Sunt triste şi zilele în care ne-au părăsit colegii noştri dragi din ultima vreme. Tamara Buciuceanu, Vladimir Găitan, Draga Olteanu Matei şi atâţia alţii! Iar nouă, celorlalţi, nu ne rămâne decât să ne trăim zilele hotărâte de bunul Dumnezeu fără aceşti buni prieteni ai noştri”.

Teatrul ”Constantin Tănase” va lansa albumul de fotografii ”Stela și Arșinel!”

Conform declaraţiilor lui Alexandru Arșinel, pentru impact.ro, Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” se pregăteşte să lanseze în scurt timp un album fotografic special, intitulat ”Stela şi Arşinel”, care va include zeci de fotografii din istoria unuia dintre cele mai iubite cupluri de actori ai scenei româneşti din ultimul secol.

Mai multe fotografii vechi cu Stela și Arșinel vor fi lansate într-un album al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”
Mai multe fotografii vechi cu Stela și Arșinel vor fi lansate într-un album al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”

Stela Popescu, cea mai iubita actriţă a teatrului românesc de revistă şi una dintre prezenţele de seamă ale cinematografiei noastre, a încetat din viață pe 23 noiembrie 2017. Atunci, actrița în vârstă de 81 de ani a fost găsită în casă de fiica ei adoptivă, Doina, care a şi chemat Ambulanţa. Stela Popescu a fost găsită căzută în holul casei sale. Televizorul era deschis, iar patul din dormitor nefolosit. Se presupune că artistei i s-ar fi făcut rău şi ar fi încercat, fără succes, să cheme ajutor. Cel mai probabil, actriţa murise cu o seară înainte, după ce revenise de la un eveniment cu public.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI