Debutul unui scenariu apocaliptic pentru UE? În Germania, un partid extrem de puternic a început campania pentru ”Dexit”

Ana Anitoiu 12.04.2021, 17:46
Debutul unui scenariu apocaliptic pentru UE? În Germania, un partid extrem de puternic a început campania pentru ”Dexit”

Un partid extrem de puternic din Germania a început campania pentru ”Dexit”, adică ieșirea din Uniunea Europeană, după plecarea de la putere a cancelarului Angela Merkel. Obiectivul a fost stabilit în cadrul unui congres ce a avut loc în weekend la Dresda, în ciuda restricțiilor ce au fost impuse la nivel național din cauza pandemiei de coronavirus. Aceasta nu este singura decizie drastică pe care și-o dorește formațiunea politică.

Ce își dorește cel mai puternic partid de opoziție din Germania

Cel mai puternic partid de opoziție din această țară, Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta, își dorește o transformare radicală a statului. Acești politicieni au votat programul electoral pentru viitoarele alegeri legislative ce vor fi marcate de plecarea de la putere a cancelarului Angela Merkel. Printre cele mai importante obiective ale lor se numără ieșirea din Uniunea Europeană, numită ”Dexit”, după modelul ”Brexit”, cu „”De-” de la Deutschland.

Cei 600 de delegați ai AfD sunt hotărâți. În afară de scoaterea țării din Uniunea Europeană, aceștia vor milita împotriva carantinării și a imigrației, sub sloganul ”Germania. Dar normală”. Mai exact, membrii partidului au votat pentru interzicerea totală a reîntregirii familiei refugiaţilor, în contextul în care până acum o accepta doar în anumite cazuri.

Debutul unui scenariu apocaliptic pentru UE? In Germania, un partid extrem de puternic a inceput campania pentru ”Dexit”
Jorg Meuthen, presedintele partidului AfD

Șovăielile s-au încheiat în cel mai puternic partid de opoziție din Germania

Partidul AfD, apărut în anul 2013, s-a făcut cunoscut mai ales prin faptul că a respins moneda euro în Germania. Însă, în ceea ce privește ieșirea țării din Uniunea Europeană, membrii formațiunii politice ezitau să se pronunțe, în contextul existenței unei opinii publice proeuropene. Însă, în prezent, șovăielile s-au risipit. Obiectivul ”Dexit” a fost clar stabilit pentru alegerile legislative ce vor avea loc în toamnă.

Totuși, de la alegerile din anul 2017, când a devenit principalul partid de opoziţie în Camera Deputaţilor în faţa conservatorilor cancelarului Angela Merkel şi a social-democraţilor, AfD a înregistrat o scădere considerabilă în sondaje. Concret, a coborât de la 13% la aproximativ 11%.

Poziția partidului în privința restricțiilor anti-Covid-19

În afară de obiectivul ”Dexit” și de interzicerea reîntregirii familiilor imigranților pe teritoriul țării, partidul AfD s-a pronunțat și referitor la restricțiile anti-Covid-19. Mai exact, acești politicieni au stabilit că vor milita împotriva măsurilor impuse și mai ales împotriva unei carantine la nivel național.

Alternativa pentru Germania a încercat să apeleze la criticii politicii germane în ceea ce privește pandemia de coronavirus și la miile de cetățeni care au protestat față de măsurile de blocare în ultimul an. Copreședintele partidului, Jörg Meuthen, a cerut sâmbătă să se pună capăt acestor ”orgii de interdicții, acestor închisori, acestei nebunii a carantinării”.

Angela Merkel, în ochii românilor

Recent, un sondajce a fost realizat de către INSCOP Research în parteneriat cu Verifield, la comanda STRATEGIC Thinking Group, a dezvăluit că liderul german Angela Merkel le-a câștigat românilor încrederea. Cetățenii României, care au participat la crearea unui top al încrederii în liderii internaționali, l-au plasat pe Cancelarul Germaniei pe primul loc al preferințelor lor.

Potrivit datelor obținute la finalul acestui studiu, primele două poziții în topul încrederii românilor sunt ocupate de către Angela Merkel, cu 50,1% și Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, cu 41,6%. La coada clasamentului se află președintele rus Vladimir Putin, cu un scor de doar 19%. În plus, atunci când vine vorba despre state și organizații în care românii se încred, Germania se află pe primul loc, cu 57,6%. Mai multe detalii, AICI!

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI