Cum a încercat Rusia, ca aliat, să ocupe România(II). Trocul pe care nu l-am vrut

După cum se știe, spre sfârștul veacului al XIX-lea, România principelui Carol I era angrenată în Războiul de Independență, denumire folosită în istoriografia română pentru a face referire la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, în urma căruia, luptând de partea rusă, și-a câștigat independența fașă de Imperiul Otoman.

Tratatul de pace dintre Rusia și Imperiul Otoman a fost semnat la San Stefano, la 3 martie 1878. Rusia nu și-a respectat promisiunile cuprinse în tratatul din 4 aprilie 1877, semnat de consulul rus Stuart Dimitri, aprobat de țarul Alexandru al II-lea și prim-ministrul român al vremii, Mihail Kogălniceanu, să respecte integritatea teritorială a României.

Tratatul nu a fost recunoscut de către Puterile Centrale, iar Conferința de Pace din 1878 de la Berlin a decis ca Rusia să acorde României independența, teritoriile Dobrogei, Delta Dunării și acces la Marea Neagră, inclusiv portul antic Tomis (Constanța), precum și Insula Șerpilor. Totuși, Rusia avea să ocupe ca aşa-zisă „despăgubire” vechile judeţe româneşti din Sudul Basarabiei, care prin Tratatul de la Paris din 1856, după Războiul Crimeei, au fost incluse în Moldova.

Context

Principele Carol a fost cel mai nemulțumit de această impunere a ocupației ruse a teritoriilor românești ce a încălcat abuziv tratatul ruso-român din 4 aprilie 1877. În cele din urmă a fost convins de cancelarul german Otto von Bismark să accepte acest compromis cu Rusia, având în vedere marele potențial economic al accesului direct al României la Marea Neagră și porturile sale în detrimentul Bulgariei. La 19 ianuarie 1878, Imperiul Otoman a cerut un armistițiu, care a fost acceptat de către Rusia și România. România a câștigat războiul, dar cu un cost de peste 10.000 de victime. Independența sa față de Poartă a fost, în final, recunoscută de Puterile Centrale la 13 iulie 1878.

Victoria asupra Imperiului Otoman în războiul din 1877-1878 a oferit Imperiului Rus nu numai posibilitatea de a deveni un stat hegemonic în Balcani, ci și accesul la Marea Mediterană. Cu toate acestea, proiectele i-au fost împiedicate, așa cum s-a întâmplat adesea, de către britanici.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Rusia, care nu era pregătită pentru un război pe scară largă împotriva britanicilor, a încheiat pacea cu turcii la în orașul și data menționate mai sus. Conform acordului, Imperiul Otoman a cedat parțial teritorii din Caucaz și Balcani, a acordat independența României, Serbiei și Muntenegrului, precum și autonomia Bosniei și Herțegovinei. Dar principala condiție pentru pace a fost reconstrucția statului bulgar, care cuprindea teritorii vaste de la Marea Neagră până la Marea Egee. În primii ani, Bulgaria trebuia să fie plasată sub control direct rusesc.

Imperiul Țarist, confruntat cu amenințarea războiului împotriva unei Europe unite, a fost nevoit să accepte revizuirea termenilor Tratatului de Pace de la San Stefano și a Congresului Internațional de la Berlin din 1878. Independența României față de Serbia și Muntenegru a fost reafirmată. Revendicările au fost sever limitate. În loc de autonomie, Bosnia și Herțegovina a fost ocupată temporar de către forțele austro-ungare. În mai puțin de 20 de ani, regiunea a intrat oficial sub puterea Vienei.

Fața finală a războiului

În războiul ruso-otoman din 1877-1878, aproximativ 40.000 de soldați otomani au fost luați prizonieri după ce rușii au capturat Plevenul pe 10 decembrie 1877. Aproximativ 30.000 dintre acești prizonieri au fost deportați în Rusia, în condiții severe de iarnă. Restul de 10.000 de prizonieri au fost lăsați în România, care a intrat în război ca aliată cu rușii împotriva Imperiului Otoman.

Pe data de 9 mai 1877, în Parlamentul României, este citită Declarația de Independență. Era consecința eroismului și a sacrificiului armatei române. Aportul său la război a fost unul semnificativ și crucial pentru finalitatea acestuia. Rusia și-a luat toate măsurile necesare pentru ca la Conferințele de Pace de la San Stefano și ulterior Berlin (1iunie 1878) statului roman să nu îi fie recunoscute meritele. Ca și când nu ar fi fost suficient, situația României a redevenit o temă de negociere. Sfârșitul râzboiului a avut, de fapt, puterea unui dictat.

Consecințe: un nou rapt istoric și statutul de vasal al Rusiei

Astfel, în mod abuziv, fără o înțelegere cu statul nostru, țarul anexează partea de Sud a Basarabiei, ce revenise Moldovei după Tratatul de la Paris din 1856. Această atașare a fost mascată de Rusia sub forma unui schimb, România redobândind Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor, fost pământ românesc. După cum e cunoscut, în 1812, Imperiul Țarist anexase întreaga parte de la Est de Prut a Moldovei lui Ștefan cel Mare, inclusiv zona de sud alcătuită din județele Cahul, Bolgrad și Ismail.

Diplomația română nu și-a dat acordul pentru această cedare, ca fiind o gravă încălcare a Convenței româno-ruse, din 4 aprilie 1877. Rusia, de fapt, nu lăsat nimic de la ea, părțile revenite României fiind luate de la Imperiul Otoman. Nu a fost vorba de niciun schimb teritorial, deoarece Dobrogea era locuită majoritar de o populație românească.

Din păcate pentru România, Marile Puteri au făcut jocul Imperiului Țarist, condiționând recunoașterea independenței câștigate pe câmpul de luptă de respectarea articolului 45 din cadrul Convenției de la Paris, care prevedea cedarea Sudului Basarabiei. Astfel, în pofida imensului efort depus în susținerea și garantarea victoriei rușilor, respectul cuvenit nu a fost pe măsura celui acordat. Comportamentul rusesc era unul de cotropitor, de învingător, profitând de situația că avea trupe pe teritoriul nostru.

România s-a văzut nevoită să accepte condițiile, pentru a evita un nou conflict militar ce ar fi afectat în mod direct întregul stat. Cei doi ani de război provocaseră mari pierderi umane și materiale, iar economia țării trebuia lăsată să se refacă. „Aliatul” de la Răsărit s-a comportat de maniera unui invadator.

Rusia – „prietena” de niciodată a României

Cu toată contribuția ei remarcabilă în desfășurarea ostilităților, România nu a fost primită la masa negocierilor din cauza opoziției rusești. Imperiul slav nu a recunoscut niciodată statutul de egalitate al țării noastre în privința politicilor internaționale. O asemenea poziție a fost una constantă de-a lungul timpului.

• Vezi și: Un dar otrăvit. Cum a încercat Rusia, ca aliat, să ocupe România (I)

De altfel, consecințele nu au întârziat să apară. Cel puțin în relația cu fostul camarad. După anexarea Bugeacului, s-au închis școlile cu predare în limba română, fiind permisă doar cea rusească. S-a instituit întreruperea legăturilor bisericilor cu țara. Sunt numai câteva aspecte cunoscute ale clasicei politici de distrugere a tot ceea ce era românesc.