SUA autorizează Repsol (companie petrolieră spaniolă) să transporte petrol din Venezuela către Europa. Administrația Biden speră că această măsură va ajuta țările europene să își reducă dependența de țițeiul rusesc, în timp ce alte voci avertizează că va fi un impuls simbolic pentru liderul venezuelean Nicolas Maduro.
Compania petrolieră spaniolă Repsol și compania italiană Eni vor începe să livreze petrol venezuelean în Europa încă din luna iulie, au declarat pentru Reuters cinci persoane familiarizate cu această chestiune. Astfel se vor relua schimburile de petrol contra datorie, care au fost suspendate în urmă cu doi ani, când Washingtonul a intensificat sancțiunile împotriva Venezuelei. Petrolul din Venezuela este menit să ajute Europa să își reducă dependența de țițeiul rusesc, scrie El Pais.
Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a confirmat într-o conferință de presă televizată că Statele Unite au autorizat Chevron, Eni și Repsol să își exploateze zăcămintele de gaze și petrol din Venezuela.
„Se fac pași, primii pași. În urmă cu aproximativ o săptămână, Statele Unite au făcut pași mici, dar importanți, acordând licențe companiei americane Chevron, companiei italiene ENI și Repsol”, a declarat el.
Însă, deși Chevron a primit permisiunea de a-și relua activitatea în țară, nu a fost încă autorizată să exporte petrol în SUA.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Schimbarea de poziție vine după ce SUA au autorizat companiile petroliere europene să opereze în Venezuela, în încercarea de a promova dialogul între Maduro și grupurile de opoziție venezuelene. Unda verde de la Washington pentru reluarea fluxurilor de petrol din Venezuela către Europa ar putea reprezenta un impuls simbolic pentru Maduro. Autoritățile americane au comunicat vestea companiilor luna trecută, dar detaliile și restricțiile de revânzare nu au fost comunicate până acum.
Administrația președintelui american Joe Biden speră că țițeiul venezuelean va ajuta Europa să își reducă dependența de Rusia și să redirecționeze o parte din încărcăturile Venezuelei din China. Volumul de petrol pe care Eni și Repsol se așteaptă să îl furnizeze din Venezuela nu este mare, potrivit uneia dintre surse, care a precizat că orice impact asupra prețurilor mondiale ale petrolului va fi modest.
Expunerea financiară a Repsol față de Venezuela la sfârșitul anului 2021 se ridica la 298 de milioane de euro.