Totul despre mirajul graniței de vest a României. Relatări impresionante despre morți fără morminte, evadări disperate și peripeții la frontieră

Totul despre mirajul graniței de vest a României. Județele din vestul țării, cele de graniță,  mai ales Timiș și Caraș-Severin, au fost de-a lungul timpului scena unor povești dramatice de încercări reușite sau eșuate de a ajunge în vestul Europei. În vremea comunismului, cei care doreau să evadeze din “raiul” Epocii de Aur riscau totul pentru a forța frontiera. Mulți dintre ei au fost prinși și au îndurat represalii greu de imaginat, alții au reușit prin întâmplări la limita miracolului. Iar alții, tot mulți, au pierit. Nimeni nu știe câți sau unde își dorm somnul de veci.

Totul despre mirajul graniței de vest a României

În județul Timiș, mirajul vestului era ușor de văzut. Cei care locuiau în localitățile apropiate de frontiera cu sârbii aveau un priviegiu invidiat: micul trafic. Ei puteau trece în țara vecină, o dată pe lună, cel mai des cu bicicleta sau pe jos. Mergeau acolo cu textile diverse, obiecte ceramice, ibrice, marunțișuri. Le vindeau în piețele din localitățile sârbești de lângă graniță și aduceau în loc mărfuri greu de găsit la noi: de la ciocolata Eurocrem, la gumă de mestecat, banane și portocale, materiale “supraelastice” dar și covoare “persane”, obiecte electrocasnice sau faimoasele antibaby (anticoncepționale).

Dincolo de micile afaceri încropite de cei care aveau norocul să locuiasă în zona de frontieră, exista o mare problemă. Din grădinile multor localnici vedeai, practic, câmpurile din fosta Yugoslavie. Tărâmul de unde, cu mult noroc, puteai ajunge în vestul Europei. Controalele erau însă draconice și puțini cei care încercau să ia rolul de călăuză. De obicei, doar pentru neamuri sau prieteni apropiați. În rest, se temeau. Și nici așa reușita nu era deloc sigură.

Se păstrează și acum povești despre cei prinși peste câmpuri, din cauza unui copil care a plâns sau a unui vârstnic care nu putea alerga destul de repede. Se spune că sunt mulți morți fără morminte de-a lungul graniței, acolo unde au fost uciși și abandonați fugarii.

Dacă vă uitați așa, încolo, pe lângă aia doi pomi de lângă gardul grădinii, vezi un dâmb. E la sârbi …. Așa e aici, în satele de frontieră. Se vede dincolo, după cum a fost trasă frontiera, din capătul grădinii în câmpurile sârbilor. (…) Nu știu personal pe nimeni care să fi fost călăuză pe vremea comuniștilor, acum or fi bătrâni sau s-or dus, oricum era secret mare, nu se lăuda nimeni cu așa ceva. Am auzit tot felul de povești cu oameni împușcați când încercau să treacă sau că, pe care îi prindeau, îi rupeau cu bătaia.

Se zice că pe doi i-au prins că au luat cu ei copilul mic, sub un an, și a încput a plânge și nu l-au putut opri. Restul au fugit mai departe, ăștia, dacă au văzut că vin grănicerii și nu mai au scăpare, s-au oprit. Sunt tot felul de vorbe, dar acum a trecut mult timp  și atunci nu era voie să le spui, povestește Olga Milincovici, din comuna Foieni, localitate situată la frontiera cu sârbii.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Evadarea din 4 iulie 1980, cea mai spectaculoasă de până acum

Alții și-au pierdut viața în apele Dunării, încercând să treacă înot, cu butelii propulsoare improvizate din cele de aragaz sau cauciucuri de tractor,  “la sârbi”. Nu au mai ajuns sau au ales zona greșit, iar meandrele fluviului, odată traversate cu greu, i-au dus tot pe mal românesc, unde erau victime sigure ale miliței și, mai departe, ale temutei Securități.

Una dintre cele mai spectaculoase evadări a avut loc în 4 iulie 1980. Atunci, 20 de oameni, printre care și copii, au ajuns în Austria după ce au fugit cu un avion utilitar care a decolat, fără aprobare, de pe un aerodrom din județul Timiș. Aeronava a zburat sub radar, iar pilotul a reușit imposibilul. Erau membrii ale aceleiași familii, chiar dacă erau rude îndepărtate. A fost o lovitură extrem de grea pentru regimul de atunci, iar isprava lor a fost relatată pe larg de presa din întreaga lume.

Asemeni lor, mulți alții au avut noroc: “Între anii 1969 și 1989 , o sută de mii de oameni au primit azil politic în occident. Numai în 1989 au fost 50.000 de tentative de fugă”, precizează Bogdan Ivașcu, istoric Complexul Muzeal Arad.

În zilele noastre, dincolo de restricțiile impuse de pandemie, trecerea frontierei spre vest era o simplă formalitate pentru cetățenii români. Visul graniței râmâne însă actual pentru sute de migranți care vor să ajungă în Ungaria și, de acolo, mai departe, în vestul pe care îl văd ca un târâm al făgăduinței. Zilnic, acum, polițiștii de frontieră, îi descoperă furișați în autotrenuri, în grupuri – pe jos, sau înghesuiți în autoturismele călăuzelor. Sunt prinși, duși “la sediu”, identificați, întorși din drum. După care încearcă din nou, pentru că mirajul graniței de vest a României rămâne poarta spre o ipotetică țară a făgăduinței.  Acolo unde libertatea și prosperitarea sunt, tot ipotetic, la îndemâna tuturor.