Ciudata ierarhie a migranților ajunși în Timișoara. Dincolo de cifrele oficiale, care nu vor putea reflecta niciodată în mod real numărul de migranți ajunși în vestul țării, mulți dintre ei în Timișoara, stă o adevărată ierarhie a celor care fug din zone de conflict sau din cauza sărăciei și caută un trai mai bun.
De la cei care chiar vor să găsescă în România o viață îndestulată, grație pregătirii lor profesionale, la cei dispuși să-și găsească un loc de muncă pentru a supraviețui până când vor avea norocul să plece spre țările din vestul Europei și, în final, la cei care ocupă clădiri părăsite din oraș și trezesc nemulțumirea localnicilor, pentru că cerșesc sau fură. Fenomenul este unul complex și, asemenea unui iceberg, de cele mai multe ori percepem doar ceea ce se vede la suprafață.
Afganistan, Pakistan, Iran, Iraq, Palestina, sunt doar câteva dintre țările din care oamenii fug, în cautarea unui trai mai bun. Lasa în urmă familii si prieteni, case și locurile unde au copilărit. Totul pentru o viată decentă, în libertate. Până acolo însă, drumul e lung și presărat cu multe provocări.
La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, la Timișoara a fost dat în folosință un nou centru pentru refugiaţi, construit chiar lângă cel care funcţiona deja. Centrul are parter şi două nivele şi pe fiecare nivel pot fi cazate 100 de persoane. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Migranţi, acesta este cel mai mare centru de refugiați din lume. Cât despre condițiile de acolo, cei care vor fi cazaţi în centru beneficiază de anumite servicii oferite de partenerul Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pe fiecare nivel avem posibilitatea de a caza până la 100 de refugiaţi în Centrul de Tranzit astfel că fiecare etaj este dotat cu băi, bucătării să îşi poată prepară sau servi hrană, camere individuale până la 8 locuri, la fel există posibilitatea de a fi puşi pe familii, soţ,soţie, minori. O zona de agreere şi facilităţi pentru refugiaţi de a citi cărţi, a umbla pe internet, de a lua legătură cu persoane din alte state sau de unde au plecat.
În plus, au o zona de recreere a copiilor, unde se fac activităţi educative, unde învaţă limba engleză, sunt organizate activităţi culturale. Ca şi posibilitate aceştia pot să iasă în oraş însoţiţi de angajaţi ai UNHR-ului, cu aprobare prealabilă şi pentru nevoi medicale imediate care să pună în pericol viaţă refugiatului, conform declarației Gabriel Vasilescu, directorul centrului de refugiaţi din Timişoara.
Atât doar că nu oricine poate ajunge să locuiască în centrul respectiv. O condiție de bază este să fi ajuns cu forme legale în România. Ceea ce nu este cazul multor dintre cei care vin traversând granițele pe ascuns, pe jos, în TIR-uri sau mașini conduse de călăuze. Apoi, cei cazați în centru sunt supravegheați, așa că acolo merg cei care chiar vor să rămână în țara noastră.
Ceilalți preferă o viață mai grea, dar și libertatea de a căuta pe cont propriu o posibilitate ca să ajungă în țările din vest. Cei care mai au ceva bani la ei se cazează în unele hosteluri, închise teeoretic din cauza pandemiei, dar ai căror proprietar fac un ban în plus de pe urma migranților. Nici aceștia nu crează probleme pentru că, știind că stau ilegal în respectivele locuri, se feresc să ajungă în atenția autorităților.
Adelina Pălușianu, care locuiește într-o zonă centrală a Timișoarei, spune că are în vecinătate astfel de persoane. Femeia susțină că la început i-a fost puțin frică de pesoanele cu tenul închis și haine cam jerpelite, care ieșeau, mai ales seara, pe poarta hostelui. După un timp și-a dat seama că, de fapt, merg la un supermarket din apropiere, după cumpărături: biscuiți, sucuri, pâine, uneori fructe și conserve.
M-am gândit inițial să fac o reclamație l-a poliție, auzisem tot felul de lucruri, că intră peste tine în casă să fure, că sunt violenți. Pe urmă am văzut că sunt chiar mai liniștiți decât alți vecini sau turiștii care stăteau la hostel înainte de pandemie. Nu se opreau sa vorbească cu noi, se strecurau așa, cumva, parcă să încerce să nu-i vedem. Dar până la urmă tot i-a dat cineva de gol, că au venit de la Poliția de Frontieră cu o dubă și i-au luat pe toți. Oameni amărâți, cu tot avutul în câteva plase de rafie, mi-a fost milă.
Dintre migranții de acest fel mulți își găsesc ceva de muncă la negru, de obicei prin spălătorii auto, la descărcat marfă sau făcut curățenie în mici magazine de cartier. Au ce mânca, un acoperiș deasupra capului și așteaptă momentul potrivit pentru a-și urma drumul spre vest. Mulți dintre ei vorbesc engleza și se pot înțelege cu cei care le dau câte ceva de lucru sau pot cere ceea ce au nevoie. A.H., din Afganistan spune că a ajuns la Timișoara în urmă cu două luni și vrea să ajungă în Germania.
A venit pe jos, din Serbia, și a intrat ilegal în România. S-a adăpostit o vreme într-o baracă a unui atelier de vulcanizare, fiindu-i îngăduit să doarmă acolo dacă ajuta la schimbatul roților și făcea curățenie mare la sfârșitul zilei de lucru. După care patronul s-a temut că-l reclamă cineva, pentru că se vedea clar că omul care lucrează pentru el era imigrant, așa că a plecat de acolo și acum și-a găsit un pat într-o clădire unde mai stau două familii de migrant. Cei de felul lui au, în general, ca țintă, Germania, se plâng că le este foarte frig la noi în țară, că ar pleca și mâine spre vest, dar caută mijlocul sau călăuza care să accepte să-i ajute pentru puținii bani pe care îi mai au.
Există însă și o a treia categorie de migrant, cei care au ajuns la capătul resurselor sau poate nu le-au avut niciodată suficiente. Aceștia ajung să se adăpostească în case părsite, să cerșească și chiar să fure. Sunt cei pe care timișorenii îi percep ca pe o amenințare. Doar în ultimele săptămâni, în urma sesizărilor venite din zona Gării de Nord, zeci de migranți au fost descoperiți în clădiri ruinate din zonă, acolo unde puneau pe foc, în sobe improvizate, parchetul și tâmplăria din interiorul caselor, ca să se încălzească.
Despre ei, cei care stau în zonă spun că cer de mâncare patronilor magazinelor de acolo, unii dintre ei conaționali mai norocoși, țigări și bani trecătorilor, uneori cu o atitudine amenințătoare sau cel puțin percepută așa. În plus, s-au înmulțit furturile. Nu dispar obiecte foarte valoroase sau sume mari de bani, dar lucruri care altădată puteau fi linișit lăsate în curte, de exemplu lenjerii de pat scoase la aerisit, nu mai sunt de găsit după ce proprietarul le scapă din vedere.
De departe cea mai mare problema o reprezinta migranții ilegali, în special depistați la intrarea dinspre Serbia. Numărul lor a crescut semnificativ anul trecut. Daca în 2019 au fost 1000 de migranți, în 2020 au fost prinși 4000. Potrivit legii, migranții ridicați de pe stradă sunt trimiși în centrele din țară, de unde au fugit. In cazul celor intrați ilegal în România, se aplică perioada de carantină dupa care pot solicita azil in țara noastră. Cei mai mulți dintre ei caută să fugă din România după ce ajung în centrele de transit.
