Suma uriaşă pe care o va încasa Angela Merkel când va ieşi la pensie

Ana Anitoiu 13.08.2021, 22:49
Suma uriaşă pe care o va încasa Angela Merkel când va ieşi la pensie

Angela Merkel va primi o sumă uriașă de bani atunci când va ieși la pensie. Cancelarul german, în vârstă de 67 de ani, se pregătește să se retragă din funcție. Cel de-al patrulea mandat al ei se va încheia cu alegerile generale din septembrie.

Angela Merkel, lăudată în presa internațională

Cancelarul german se va retrage după 16 ani petrecuți la putere. Ea este prima femeie și prima răsăriteană care a ajuns să ocupe această funcție. Presa internațională a lăudat-o pentru politica pe care a făcut-o în toată această perioadă.

”Într-o eră a populismului social media și a naționalismului masculin, Angela Merkel  și-a păstrat inteligența, manierele și integritatea. Totuși, cea mai mare inovație a sa demonstrează că politicienii moderni pot supraviețui fără a-și vinde sufletele. Angela Merkel a văzut politica mai degrabă ca un artizanat, decât ca o chemare,”, a scris CNN despre cancelarul german.

În urmă cu ceva timp, Angela Merkel a fost întrebată ce nu și-ar dori să scrie despre ea în cărțile de istorie. Cancelarul german a răspuns fără să aibă nevoie de prea mult timp de gândire: ”Că am fost o leneșă”.

Suma uriasa pe care o va incasa Angela Merkel cand va iesi la pensie
Angela Merkel

Ce pensie va avea Angela Merkel

După ce se va retrage din activitate, Angela Merkel va încasa o pensie de aproximativ 15.000 de euro pe lună. Această sumă a fost menționată de Asociaţia contribuabililor germani. Calculul a fost făcut ținându-se cont de anii pe care cancelarul german i-a petrecut în Bundestag, parlamentul federal unicameral al Germaniei, precum și de perioada când a fost ministru și cancelar.

Astfel, Angela Merkel va încasa aproape jumătate din salariul pe care îl primește în prezent, în valoare de puțin peste 35.000 de euro pe lună. În plus, ea va avea dreptul la un birou, la fel ca toţi foştii cancelari şi preşedinţi federali. Îi vor fi suportate costurile pentru un manager de birou, doi asistenţi, precum și pentru un dactilograf şi un şofer.

Angela Merkel s-a născut la Hamburg pe 17 iulie 1954. Tatăl ei a fost un pastor protestant care și-a mutat familia în Germania de Est. Mama ei a fost profesoară de latină și engleză. După ce a obținut un doctorat în chimie, cancelarul german a intrat în politică în urma Revoluției pașnice din 1989.

După reunificarea Germaniei din anul 1990, Angela Merkel a fost aleasă în parlamentul german, Bundestag, și numită ministru în 1991. După aceea, în 1994, ea a ocupat funcția de ministru pentru mediu, conservarea naturii și siguranță nucleară. A fost lider al Uniunii Creștine Democrate în perioada 2000 – 2018. A devenit cancelar în anul 2005.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...