Acum s-a aflat care este orașul din Europa unde se moare cel mai des din cauza căldurii! Din păcate, acesta se regăsește chiar în România, iar studiul respectiv a luat în calcul 93 de orașe europene. Spațiile verzi se pare că joacă un rol foarte important.
Așadar, România se află din nou într-un top care nu ne face deloc onoare. Vorbim despre topul orașelor din Europa unde se moare cel mai des din cauza căldurii. Studiul publicat în „The Lancet” a luat în calcul 93 de orașe europene, iar concluzia a fost că orașul Cluj Napoca conduce detașat.
„Orașul Cluj-Napoca, din România, a înregistrat cel mai mare număr de decese premature din cauza căldurii, cu 32 de decese la 100.000 de locuitori. Orașul are doar 7% acoperire cu copaci”, se arată într-un articol publicat de Euronews.com, care citează un studiu din revista The Lancet, una dintre cele mai prestigioase reviste de știință din domeniul sănătății.
Studiul are ca punct de plecare faptul că temperaturile ambientale ridicate sunt „asociate cu multe efecte asupra sănătății”, inclusiv cu „mortalitatea prematură. Potrivit echipei de cercetători din mai multe țări europene, combinația dintre încălzirea globală cauzată de schimbările climatice și extinderea mediului construit global va avea ca efect „intensificarea insulelor de căldură urbane (UHI), însoțită de efecte adverse asupra sănătății populației”.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că infrastructura verde urbană poate reduce temperaturile locale: „Ne-am propus să estimăm sarcina mortalității care ar putea fi atribuită UHI și povara mortalității care ar fi prevenită prin creșterea acoperirii arborilor urbani în 93 de orașe europene”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Studiul nu l-a convins însă pe primarul Cluj-Napoca, Emil Boc, care spune că acesta a studiat vara anului 2015, motiv pentru care primarul Emil Boc susține că nu este relevant.
„Datele din 2015 sunt complet depășite, acum avem in implementare un proiect de 100 de milioane de euro pentru 200 de hectare de spatii verzi în oraș. Iar toate investițiile din 2015 încoace au avut în vedere plantarea de mai mulți copaci, chiar și în locuri unde nu au existat (vezi de Ex Piața Lucian Blaga și în alte locuri) . Până în 2030 avem în strategie plantarea a 100.000 de copaci”, a mai precizat edilul.
Pe de altă parte, activiștii de mediu susțin că dezvoltarea imobiliară accelerată și necontrolată a dus la apariția unor blocuri și case în mai multe zone de pădure ale orașului, cum ar fi pădurea Hoia și pădurea Făget.
De asemenea, activiștii de mediu critică Primăria că în multe dintre parcurile modernizate s-a redus spațiul verde în favoarea betonului. Răspunsul municipalității la aceste acuzații este: „Nu noi am decis cum se vor reamenaja parcurile, proiectele aparțin specialiștilor”.
Concluzia cercetătorilor a fost că „în general, 6.700 de decese premature ar putea fi atribuite efectelor UHI”, adică aproximativ 4,33% din toate decesele de vară”.
„Am estimat că creșterea acoperirii cu arbori la 30% ar răci orașele cu o medie de 0,4°C. De asemenea, am estimat că 2.644 de decese premature ar putea fi prevenite prin creșterea acoperirii arborilor orașului la 30%, ceea ce corespunde la 1,84% din toate decesele de vară”, se arată în studiu.