Motivul pentru care izoleta nu mai este folosită în România pentru transportul celor infectaţi cu noul coronavirus. Adrian Marinescu: „Am căpătat experiență”

Andrei Cezar 18.03.2021, 18:45

În urmă cu un an, odată cu apariția pandemiei, s-a remarcat, în multitudinea de informații care se succedau, un lucru inedit: izoleta. Este vorba de acel echipament care, la vederea sa, îți declanșa un puternic sentiment de autoconservare ce te făcea să stai cât mai departe de el. Între timp, izoleta și-a făcut ieșirea din scenă discret, astfel că personalul medical de pe ambulanțe nu mai folosește decât echipamentul special de protecție atunci când transportă un bolnav infectat cu SARS-CoV-2. Care a fost rolul ei și de ce nu mai este folosită, aflăm de la specialiști, în cele ce urmează.

Unde a dispărut izoleta. De ce nu mai sunt transportați bolnavii cu ea

În urmă cu un an, în mentalul colectiv, factorul agravant al epidemiei de coronavirus îl reprezenta, poate, nu atât contagiozitatea virsului cât imaginea terifiantă, afișată în toate reportajele, cu oameni infectați și transportați la spital cu izoleta. În unele cazuri, impactul emoțional la vederea acestui echipament a fost atât de puternic încât ar fi dus chiar la deces. Este cazul unui pacient din Iași care ar fi făcut infarct la vederea izoletei.

„Eu, din câte ştiu, la Moţca a fost un deces al unui cetăţean suspect de COVID, dar care avea multe comorbidităţi. Impactul emoţional când a venit DSP-ul şi când a văzut izoleta, din câte am înţeles eu, i-ar fi produs un infarct.”, declara în luna mai a anului trecut Elena Motaș, consilier la Prefectura Iași, potrivit știrileprotv.ro.

De asemenea, în România a fost deschis chiar și un dosar penal pe numele unui liberal care nu ar fi dorit să folosească izoleta, caz care a fost clasat ulterior. Și cum normalitatea acelor zile o reprezenta transportul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 cu izoleta la unitățile medicale, Ministerul Apărării a considerat că ar fi ideal ca țara noastră să producă singură izolete. Astfel că, într-un timp record, a reușit să omologheze o izoletă 100% românească.

În esență, echipamentul asigura simpla transportare a persoanei suspecte de coronavirus într-un mediu izolat pentru a se evita răspândirea virusului.

Dr. Adrian Marinescu: Izoleta nu mai este necesară

Treptat, acest dispozitiv de transport al pacienților nu a mai fost folosit, astfel că, în momentul de față, echipajele medicale care transportă bolnavi de Covid-19 sunt potejate doar de combinezonul specific, mască, vizieră, mănuși și protecția pentru încălțăminte. Una dintre explicațiile pentru care s-a renunțat la izoletă ar putea fi că, având un număr atât de mare de infectați, transportarea fiecăruia dintre ei cu acest echipament ar fi foarte dificlă.

”Am căpătat experiență noi, toți, de-a lungul acestei pandemii și ne-am dat seama că se pot respecta măsurile de prevenție și fără izoletă. Până la urmă este același echipament, sunt măsurile pe care le luăm oricum, astfel că nu mai este necesară. Acest lucru l-am aflat pe parcursul pandemiei. (…) La început ne luam măsuri cât puteam de multe pentru că lucrurile nu erau destul de clare. Până ne-am lămurit că sunt suficiente și variantele cu ambulanță și cu respectarea măsurilor, s-au simplificat aceste lucruri și am ajuns în punctul în care să manageriem lucrurile și fără izoletă.”, a declarat pentru Impact.ro Adrian Marinescu, medic infecționist la Spitalul ”Matei Balș” din Capitală.

Izoleta omologata de MApN
Izoleta omologata de MApN

De la 14, la 6.174 de cazuri pe zi, în România

Fix în urmă cu un an, România raporta 14 cazuri noi de Covid-19 și un total de 260 de persoane infectate. Astăzi, când oamenii par să nu mai acorde atât de multă importanță statisticilor din diverse motive, în țara noastră sunt raportate 6.174 cazuri noi și un total de 881.159 de persoane infectate. Totodată, în evidențe se regăsesc 794.950 de pacienți declarați vindecați, dar și un număr de 21.877 de persoane care au decedat în urma infecției cu SARS-CoV-2.

Bucureștiul se pregătește de carantinare: ”Este și asta o soluție, din păcate”

Bucureștiul și alte 8 județe din țară se află în scenariul roșu, după ce incidența cazurilor din ultimele 14 zile a depășit 3 la 1.000 de locuitori. Cu o incidență raportată de 4,57 la 1.000 de locuitori, se vorbește tot mai mult ca Bucureștiul să intre din nou în carantină. Totuși, specialiștii trag nădejde că vor evita un nou lockdown în Capitală.

”Cred că acest lucru depinde clar de dinamică. Nimeni nu poate să spună dacă un lucru se va întâmpla sau nu, legat de carantinare. Sperăm să nu ajungem acolo și să reușim să rezolvăm prin celelalte măsuri restrictive. Dar este greu de spus. Este clar că dacă numărul de infectări va fi mare în zona Bucureștiului și nu vor fi găsite alte variante, este și asta o soluție, din păcate.”, a mai precizat dr. Adrian Marinescu.

Până ieri, potrivit datelor furnizate de guvern, în țara noastră s-au vaccinat în total 1.572.465 de oameni, dintre care 751.940 cum ambele doze, iar 820.525 doar cu prima doză. Chiar și în aceaste condiții, numărul de cazuri crește simțitor de la o zi la alta. ”Lucrurile acestea, probabil că se vor echilibra în lunile ce urmează” susține medicul infecționist, care spune că de vină pentru creșterea numărului de cazuri ar putea fi mai mulți factori.

”Sunt variantele noi, virale, care influențează mult. E vorba de faptul că vaccinarea încă nu e suficient de acoperitoare. Contează și faptul că s-a coborât garda jos. Dar cred că nu numai acest aspect. Până la urmă nu se întâmplă doar în București sau în România, se întâmplă peste tot în Europa acest val al treilea și numai.”, a mai spus Adrian Marinescu.

Urmăriți Impact.ro și pe