Galați: Traficanți de droguri, prinși în flagrant. Metoda ingenioasă prin care au introdus drogurile în țară

Daniela Alexandru 29.01.2021, 16:00
Galați: Traficanți de droguri, prinși în flagrant. Metoda ingenioasă prin care au introdus drogurile în țară

Traficanți de droguri, prinși în flagrant. Trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, au fost prinși în flagrant în timp ce primeau, pe cale rutieră, un colet din Spania, care conținea mai multe sute de grame de cannabis. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii DIICOT Galaţi au organizat un flagrant în care cei trei au fost reținuți.

Traficanți de droguri, prinși în flagrant

Bărbații au organizat procesul de introducere ilegală, în România, pe cale rutieră. Astfel, un pachet expediat din Spania a adus în România aproximativ 600 de grame de cannabis. Toți tinerii au fost reținuți de polițiști. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au organizat flagrantul, joi, 28 ianuarie.

La flagrant, asupra unuia dintre tineri a fost găsit un grinder cu urme de materie vegetală, în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis. Din cercetări, au reieşit indicii că cei trei ar fi organizat introducerea ilegală în ţară, pe cale rutieră, a unui colet expediat din Spania, conţinând aproximativ 600 de grame cannabis, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi pentru presa locală.

Unul dintre tineri a încercat să falsifice o carte de identitate

Unul dintre tineri a folosit o carte de identitate cu fotografia sa, dar cu datele de identificare ale altei persoane pentru a transporta în Galați, coletul preluat din Spania. Tânărul dorea să valorifice drogurile în Municipiul Galați.

Astăzi, cei trei bărbați au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare, după ce ieri, au fost reținuți pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore.

Urmăriți Impact.ro și pe