EDITORIAL Gâștele made in USA nu pot salva Capitoliul

Alin Buzărin 07.01.2021, 14:23
EDITORIAL Gâștele made in USA nu pot salva Capitoliul

Acum aproape două milenii și jumătate, gâștele Romei Antice au sâsâit, au cârâit, au făcut tărăboi, tot arsenalul de zgomote pe care le scot ele de regulă, mai cu seamă când se află în forma lor clasică de organizare, numită cârd.

Rezultatul muncii în echipă a cârdului (sau a gâștelor, luate individual), a fost acela că zgomotul, tărăboiul, haosul produs, i-a pus în gardă pe desfrânații romani, iar aceștia și-au apărat Capitoliul de năvala galilor, care puneau în pericol democrația și civilizația Romei.

Henri Paul Motte (1846-1922)
Henri Paul Motte (1846-1922) „The Capitol Geese” 1889

Gâsca capitolină antică diferă radical de gâsca contemporană. La fel cum diferă desfrâul Romei Antice de frâul democrației americane, cea mai, cea mai și cea mai dintre toate. Sau cum se deosebesc principiile Dreptului Roman de cele ale stângului american. Deosebirile dintre gâștele de-atunci și cele de acum sunt fundamentale. Strcturale, de penaj, de cioc, sub toate aspectele. În decursul a douăzeci și patru de veacuri, o singură componentă anatomo-fiziologică a gâștelor a rămas aceeași. Creierul.

La Washington nu s-au amestecat neapărat susținătorii lui Trump cu forțele de ordine, nici măcar genunchii tociți de-atâta Black Lives Matter cu creierele netede ale unui eventual Minds Doesn`t Matter, ci pur și simplu a ieșit zeama din rana pansată a ceea ce americanii numesc democrație, dar în fapt e doar o bubă din care curge ceva gălbui. Puroiul civilizației pe care ei o consideră mereu triumfătoare, dar care e de fapt o notă lungă de plată la McDonalds, unde s-au dat bani mulți pe o grămadă de E-uri, după care s-a băut până la eructație (în termeni neacademici, râgâială) băutura acidulată a globalizării.

Nu încercați să alegeți apele ultimelor ore ale capitalei de pe Potomac River! Teoretic e ușor să spunem că Trump e un zevzec cu freză ciudată, care nu acceptă înfrângerea din alegeri și, în loc să-i trimită pe oameni să se așeze liniștiți la locurile lor (așa cum a făcut Ceaușescu în 21 decembrie 1989), le vorbește fără să le spună nimic. E explicația cea mai simplă. Aproape că nici nu mai trebuie adăugat că proaspătul ales Biden bate în optzeci de ani și uită frecvent unde și-a pus ochelarii, chiar și-atunci când îi are pe nas. Acestea sunt doar pretexte. Tribalizare, tendință primordială și facilă de a separa superficial eventualul bine de eventualul rău.

Explicațiile sunt altele. Faptul că tărăboiul s-a iscat în capitala ditamai Americii și nu în vreun regat african al secolului trecut sau în vreun ostrov polinezian, pierdut în imensitatea Pacificului, unde acum câteva decenii încă se mai mânca rasol de braț uman inamic, denotă că ne tâmpim și ne prostim pe măsură ce credem că evoluăm. Toți, toată planeta, de la Sillicon Valley până la Polul Nord! Cu fiecare invenție, cu fiecare aplicație nou-apărută, cu fiecare an care trece, pierdem din calitatea noastră de oameni, indiferent dacă suntem americani, papuași, inuiți sau olteni. Când se umple căldarea de-atâta deșteptăciune, dă pe-afară și ne împinge în piețe, pe străzi, pe rețelele de socializare unde ne ciondănim sau pe coridoarele Capitoliului.

Pe vremuri, acum o jumătate de veac, pe vremea când Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga (sper că i-am scris corect denumirea științifică) asuprea poporul congolezo-zairez, iar Patrice Lumumba se strofoca să-l elibereze, educatoarele îi învățau pe copiii români de grădiniță următoarea frază: ”Patrice Lumumba gigea, Mobutu kaka”.  Acum, ne e greu să exprimăm cine e gigea și cine e kaka în toată povestea asta de la Washington. Putem doar să constatăm că ne pierdem mințile progresiv, lent, dar ireversibil. Iar Statele Unite ale Capitoliului contemporan, fără gâște, pe care le credeam bastionul salvării planetare, nu înseamnă decât unul dintre saloanele ospiciului. Ce-i drept, unul curat, luminos și cu vedere frumoasă în zare, către parc.

Către Casa Albă și chiar dincolo de ea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Alin Buzărin
Editorialist, un gazetar cu o vastă experianță în presa din România, Alin Buzărin semnează de două ori pe săptămână opinii și editoriale pentru Impact.ro. Cel mai probabil îl...