Dezastru ecologic și nu numai. Mai mult de jumătate din gazul din Nord Stream 1 și 2 s-a scurs în Marea Baltică.

Mihnea Tălău 28.09.2022, 21:26
Dezastru ecologic și nu numai. Mai mult de jumătate din gazul din Nord Stream 1 și 2 s-a scurs în Marea Baltică.

Mai mult de jumătate din gazul din gazoductele Nord Stream avariate în Marea Baltică s-a scurs deja în atmosferă, a declarat șeful Agenției daneze pentru energie.

Gazul iese la suprafață pe o zonă întinsă

O „majoritate clară” a gazului a ieșit din conducte, a declarat Kristoffer Böttzauw în cadrul unei conferințe de presă, adăugând că se așteaptă ca volumul rămas să dispară până duminică.

Ministrul danez al apărării, Morten Bødskov, a declarat mai devreme că va dura „una sau două săptămâni” până când vor putea începe inspecțiile structurilor avariate, transmite The Guardian.

Autoritățile daneze au anunțat că există o zonă enormă în apropierea insulei Bornholm unde gazul iese la suprafață. Razele acestor zone sunt între 200 și 1.000 de metri.

Seismologii au confirmat o serie de explozii la conductele Nord Stream 1 și 2. Potrivit specialiștilor danezi, scurgerile vor continua cel puțin o săptămână, până când metanul se va goli din conducta care este plină de gaz, dar nu în uz.

Liderii europeni vorbesc despre un posibil sabotaj

Cauza nu este încă cunoscută. Unii lideri europeni au sugerat un posibil sabotaj, mai ales că presupusul atac are loc în contextul unui conflict energetic amar între Bruxelles și Moscova.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marți că este de o importanță capitală investigarea incidentelor.

„Orice perturbare deliberată a infrastructurii energetice europene active este inacceptabilă și va duce la cel mai puternic răspuns posibil”, a anunțat von der Leyen pe Twitter.

Premierul suedez, Magdalena Andersson, și premierul danez, Annette Frederiksen, au declarat că scurgerile au fost în mod clar rezultatul unor acțiuni deliberate, în timp ce premierul Poloniei, Mateusz Morawieck, a declarat că presupusul atac a fost un act de sabotaj.

Atât Europa, cât și Rusia au declarat că sabotajul nu poate fi exclus ca fiind cauza pagubelor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că afirmațiile potrivit cărora Rusia se află în spatele presupusului atac sunt „stupide”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...