Cum se vor majora, de fapt, alocațiile elevilor. 1 februarie ar fi doar prima mărire din 2021

Ana Anitoiu 28.01.2021, 11:27
Cum se vor majora, de fapt, alocațiile elevilor. 1 februarie ar fi doar prima mărire din 2021

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat, miercuri seară, cum se vor majora, de fapt, alocațiile elevilor din România. Data de 1 februarie ar reprezenta doar primul termen de la care vor fi acordați mai mulți bani lunar, în anul 2021, pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani.

Raluca Turcan, despre cum se vor majora, de fapt, alocațiile elevilor

Potrivit ministrului Muncii, alocațiile copiilor din România vor intra majorate cu un procent de 20%, în luna februarie. Astfel, copii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani vor beneficia de suma de 214 lei pe lună, așa cum a anunțat Raluca Turcan, pe pagina ei de Facebook, încă de la finalul anului trecut.

„Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, scria atunci Raluca Turcan.

Cum se vor majora, de fapt, alocatiile elevilor. 1 februarie reprezinta doar prima marire din 2021
Bancnote de 100 de lei

Cu cât vor crește alocațiile pentru copiii mai mici de doi ani și pentru cei cu dizabilități

De asemenea, ministrul Muncii a precizat, miercuri seară, la TVR 1, că alocațiile pe care le vor primi lunar copiii mai mici de doi ani, precum și cei cu dizabilități, cu vârsta de cel mult 18 ani, vor fi majorate cu o sumă mai mare.

„Pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocaţiei va fi de 427 de lei lunar”, a precizat ministrul Muncii și Protecției Sociale, care s-a referit și la faptul că alocațiile copiilor din România ar putea fi majorate din nou, până la finalul anului 2021.

Alocațiile copiilor din România ar putea fi majorate din nou, în 2021

Totodată, Raluca Turcan a spus că urmează să se stabilească dacă se va menține și cea de-a doua tranșă de 20% pentru majorarea alocațiilor copiilor. Această creștere ar putea să aibă loc în vara acestui an, în luna iulie sau în august.

„Alocaţiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în Parlament şi vom vedea în Parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%”, a declarat Raluca Turcan.

Raluca Turcan, despre copiii vulnerabili din România

Mai mult, Raluca Turcan a scris, miercuri, pe pagina ei de Facebook, că a discutat cu reprezentanții  sindicatelor din educație despre situația copiilor din mediile vulnerabile. Aceasta în contextul în care, în Oltenia, de exemplu, sunt copii care primesc o bursă socială revoltătoare, ce pare mai degrabă o notă decât o sumă de bani. Mai multe detalii despre acest subiect, AICI!

”Subiectele abordate au fost salarizarea din sistemul public, sistemul public de pensii, dar și situația copiilor din mediile vulnerabile, care trebuie să primească în continuare sprijin pentru continuarea parcursului educațional. (…) Suntem cu toții preocupați să găsim în continuare forme de sprijin pentru copiii din mediile vulnerabile, pentru ca aceștia să poată avea acces la educație și să rămână la școală. ”, a scris Raluca Turcan, fără să dea alte detalii.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...