Câți bani a strâns Antena Group, după teledonul organizat în lupta împotriva pandemiei. Sumă impresionantă

Redacția IMPACT 02.04.2020, 13:54
Câți bani a strâns Antena Group, după teledonul organizat în lupta împotriva pandemiei. Sumă impresionantă

Mai mulți jurnașiști de la Antena au pornit o campanie, ”Teledon România Împreună” prin care își propun să vină în ajutorul sistemului medical în lupta împotriva pandemei. Printre vedetele care s-au ocupat de campanie se numără Dan Negru, Alessandra Stoicescu, Mihai Morar şi Mihai Gâdea.

Suma strânsă de Antena Group, după teledonul organizat

Vedetele Intact Media care s-au ocupat de teledon au reușit să strângă peste 4 milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru dotarea secțiilor ATI cu echipamentele și aparatura medicală necesară. Până acum din banii strânși au fost donate zeci de mii de echipamente de protecție către Spitalele Județene din Suceava, Deva și Botoșani și 48.000 de măști. Reamintim faptul că Teledonul este difuzat simultan pe 5 canale tv, respectiv pe Antena 1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV și Antena 3.

teledon, antena group, donatii, campanie
Suma strânsă de Antena Group, după teledonul organizat

„După 2 zile de la difuzarea Teledonului Români Împreunã, putem astăzi să vă spunem ce minune aţi reuşit să înfăptuiţi!”, a declarat Alessandra Stoicescu, una dintre gazdele Teledonului Români Împreună şi Preşedintele Fundaţiei Mereu Aproape aseară, în cadrul Observatorului 19 de la Antena 1.

Potrivit Antena Group cu banii obținuți din donații au fost plătite cele 48.000 de măști care vor ajunge la Spitalul Judeţean din Suceava, regiunea cea mai grav afectată de Covid 19. De asemenea,  alte 25.000 de măști vor fi donate Spitalul Judeţean din Deva şi celui din Botoşani. Pe lângă măști, au mai fost donate 250.000 de halate şi 20.000 de combinezoane.

Mai mult, a fost semnat un contract și pentru cumpărarea a 30 de aparate de ventilaţie, destinate cazurilor grave de Covid 19, aparate ce pot fi folosite atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Vor urma încă 30 de ventilatoare de înaltă performanţă. De asemea, a fost plătit avansul pentru două stații ATI care vor ajunge una la pitalul de Boli Infecţioase din Craiova, iar cea de-a doua la Spitalul de Urgenţă din Timişoara.

Urmăriți Impact.ro și pe