Un român din Marea Britanie bănuit de atacurile cibernetice din ultimele zile. Cum a ajutat gruparea KillNet

Gabriela del Pupo 03.05.2022, 12:03
Un român din Marea Britanie bănuit de atacurile cibernetice din ultimele zile. Cum a ajutat gruparea KillNet

După ce hackerii din gruparea KillNet au anunțat că vor ataca 300 de site-uri, ale instituțiilor publice sau private din România, autoritățile au demarat o anchetă în urma căreia au descoperit că hackerii au fost ajutați de un român. Acesta este rezident în Marea Britanie și ar fi asigurat traducerea pentru gruparea rusească.

Percheziții la domiciliul românului bănuit

Ancheta autorităților române a fost completată de ajutorul celor din Marea Britanie pentru a identifica persoana bănuită că a ajutat cu informații hackerii ruși să atace site-urile de prezentare ale instituțiilor cheie din România. Hackerii au oprit temporar funcționarea unor platforme de informare de la sedii de partide, la instituții de presă sau site-uri de informare ale autorităților. Totuși aceștia nu au colectat informații ci doar au împiedicat accesul publicului la informațiile aflate pe paginile respective.

„Începând cu data de 29 aprilie a.c., o serie de atacuri informatice de tip DDoS – Distributed Denial of Service a afectat multiple site-uri web care aparțin unor instituții publice și organizații private din România.

Atacurile ar fi fost revendicate de o grupare intitulată ‘KillNet’, de origine rusă, iar activitatea acestora ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia – Ucraina.

Imediat după aceste atacuri, specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Generale de Protecție Internă, Inspectoratului General al Poliției Române, precum și din cadrul celorlalte structuri și instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, au desfășurat activități specifice din competență, pentru contracararea atacurilor, protecția site-urilor vizate și identificarea persoanelor responsabile, în vederea asigurării rezilienței infrastructurilor IT.” transmite IGPR.

Hackerii rusi au atacat site-urile marilor aeroporturi din Romania

Românul ar fi indicat ce site-uri ar putea fi atacate

Autoritățile române au colaborat cu cele din Marea Britanie pentru a depista persoana care ar fi putut să ajute hackerii ruși la identificarea site-urilor de importanță pentru publicul român pe care să le atace. În cazul platformelor instituțiilor dar și în cazul site-urilor de știri nu a fost perturbată activitatea internă și nu au fost afectate activitățile.

„În urma activităților comune desfășurate, a fost identificată o persoană bănuită, cetățean român, rezident în Marea Britanie, care ar fi susținut activitatea grupării infracționale, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracțională și prin indicarea unor site-uri web din Romania care ar fi putut fi atacate prin același mod de operare.

La data de 2 mai 2022, în urma cooperării polițienești internaționale, autoritățile de aplicare a legii din Marea Britanie, prin National Crime Agency, au efectuat o percheziție domiciliară, în Marea Britanie, la adresa de reședință cetățeanului român, bănuit că ar fi fost implicat în desfășurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România.

De asemenea, ofițeri specializați din cadrul IGPR- Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice s-au deplasat în Marea Britanie, pentru acordarea de sprijin în ancheta desfășurată de National Crime Agency.” mai transmite IGPR.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...