EXCLUSIV

Trupa Phoenix are propriul film. Regizorul Cristian Radu Nema face dezvăluiri din culise: „Nicu Covaci a fost primul care l-a văzut”. Ce modificări i-au cerut artiștii. Exclusiv 

Alexandru Catalan 07.12.2022, 19:31
Trupa Phoenix are propriul film. Regizorul Cristian Radu Nema face dezvăluiri din culise: „Nicu Covaci a fost primul care l-a văzut”. Ce modificări i-au cerut artiștii. Exclusiv 

Trupa Phoenix are de câteva zile propriul film documentar. Pelicula, intitulată „Phoenix: Povestea”, a fost realizată de Cristian Radu Nema, cineast și producător de film, dar în egală măsură și unul dintre puținii fotografi români acreditați pe celebrul covor roșu, de gală, al Festivalului de la Cannes, împreună cu Mimis Ravanis.

Filmul a fost lansat exact în anul în care celebra trupă a aniversat șase decenii de existență. Regizorul Cristian Radu Nema ne-a făcut dezvăluiri, în exclusivitate pentru Impact.ro, din culisele realizării acestei producții de impact.

IMPACT.RO: Cum s-a născut un asemenea film? Cum v-a venit ideea?

Cristian Radu Nema: Cu un asemenea fenomen muzical, mi s-a părut o datorie morală și națională să fac un asemenea film. Întâmplarea face că-mi aparține mie semnătura, dar filmul e al nostru, al tuturor, al românilor. Și reprezintă practic un semn de mulțumire și de recunoștință pentru cei care, timp de zeci de ani, ne-au oferit niște creații care nu vor fi niciodată egalate.

Filmul transmite, dincolo de cuvânt și de imagine, o stare, o emoție. El nu aduce informații noi, ci cele pe care le cunoaște toată lumea. Cum au început la Timișoara, cum au fugit ascunși în boxe, cum s-au întors după Revoluție, și multe altele. Sigur, există încluse și imagini de arhive, multe unicat sau niciodată prezentate public.

Trupa Phoenix are propriul film. Regizorul Cristian Radu Nema face dezvaluiri din culise Nicu Covaci a fost primul care l-a vazut. Ce modificari i-au cerut artistii. Exclusiv
Nema și Covaci

Regizorul a lucrat timp de cinci ani la acest film

IMPACT.RO: Și, totuși, ce anume a declanșat ideea filmului? Vreo discuție mai aprinsă?

Cristian Radu Nema: Filmul nu a plecat de la nicio discuție. Sunt 20 de ani de când i-am întâlnit pe membrii trupei și de atunci m-am documentat foarte serios. Am intrat în posesia unor fotografii, a unor documente, a unor imagini și a unor casete.

La un moment dat, mi-am dat seama, din admirația și din respectul pe care îl am față de ei, că toate aceste materiale pot sluji unui scop mai înalt. Iar cei apropiați mi-au spus ceva de genul „Tu trebuie să fii autorul acestui film! Nimeni altcineva! Fiindcă tu îi știi așa de bine!”. În ultimii cinci ani am lucrat la film. De peste zece ani strâng materiale. În cele din urmă, am cedat ideii și am început să lucrez la film.

Primii care au văzut filmul au fost membrii trupei

IMPACT.RO: Ce v-au spus membrii trupei despre film?

Cristian Radu Nema: Nicu Covaci a fost primul care l-a văzut. Am ținut neapărat ca toți membrii trupei să-l vadă. Înainte de întâlnirea cu marele public am ținut ca el să fie văzut de către cei ce au dat naștere acestui fenomen. Nu doar Nicu Covaci, ci și Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Josef Kappl. Toți l-au văzut și și-au dat acordul. Abia după aceea, după ce am primit binecuvântarea lor, am decis să-l facem public.

IMPACT.RO: Ai primit doar aplauze din partea lor? Sau au fost și critici?

Cristian Radu Nema: Am încercat să iasă un lucru perfect. Mi-am însușit și observațiile lor! Dacă au dorit să scoatem vreo secvență, să adăugăm nu știu ce piesă, nu știu ce replică sau mi-au semnalat că acolo e prea mult, acolo nu e cazul, aici mai bagă așa, am pus totul în practică! Pe cât am putut am încercat să îndeplinesc toate aceste observații pentru a avea un film cât se poate de complet și de corect în raport cu istoria. Filmul va rămâne pentru totdeauna, așa cum și ei trebuie să rămână pentru totdeauna!

IMPACT.RO: Unde duceți filmul mai întâi și întâi?

Cristian Radu Nema:  Într-un turneu național, ce include opt orașe. Acesta a debutat în contextul Zilei Naționale, chiar de 1 Decembrie, la Alba Iulia, făcând parte din programul oficial al sărbătorilor locale. A continuat la Cluj, București, Timișoara, orașul unde s-a născut trupa și unde au avut loc două reprezentații fiindcă spațiul insuficient ne-a forțat să facem asta, la Brașov, orașul meu natal, la Iași, orașul unde s-a născut Țăndărică. Vor urma Galați și Constanța. E un film care trebuie să ajungă la absolut toată lumea!

Urmăriți Impact.ro și pe