Trecutul amoros al Loredanei Groza. S-a iubit cu un sportiv celebru și cu un cameraman

Ioana Bucur 23.05.2022, 11:46

Este, fără doar și poate, una dintre cele mai cunoscute femei din showbiz-ul românesc. Extravagantă, nonconformistă, provocatoare, nu s-a temut niciodată de controversele iscate de aparițiile sale considerate de unii prea îndrăznețe. Cu o carieră de peste trei decenii, artista a știut să se reinventeze, rămânând mereu în atenția publicului. Cu toate astea, a reușit să își țină viața privată departe de ochii străinilor. Se știu destul de puține lucruri despre trecutul amoros al Loredanei Groza. Pe lista cuceririlor sale ar fi un sportiv celebru și un cameraman.

Trecutul amoros al Loredanei Groza, învăluit în mister

Loredana Groza nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este una dintre cele mai cunoscute femei din showbiz-ul românesc, și-a construit o carieră nu doar pe scenă ci și în televiziune. Este un maestru al transformărilor, reușind să rămână mereu actuală și în atenția publicului.

Este cunoscută nu doar pentru vocea sa, ci și pentru stilul excentric, nonconformist și, de multe ori, provocator. Ca artist, este o carte deschisă pentru fanii săi, însă a încercat, de-a lungul timpului, să își păstreze viața privată departe de ochii și urechile străinilor.

Cu toate astea, au circulat unele zvonuri legate de trecutul amoros al Loredanei Groza. Înainte de a-l cunoaște pe tatăl fiicei sale, Andrei Boncea, artista a fost asociată cu mai mulți bărbați.

La începutul carierei sale, s-a scris că Loredana Groza ar fi avut o relație cu fobalistul Gabi Balint, cei doi fiind văzuți împreună după participarea ei la Festivalul Cerbul de Aur. Tot la nivel de zvon a rămas și o presupusă idilă cu actorul Ion Caramitru.

Persoane din apropierea cântăreței au spus că aceasta ar fi trăit o poveste de dragoste și cu un cameraman angajat de Guvern, „Țeavă”.

Trecutul amoros al Loredanei Groza. S-a iubit cu un sportiv celebru și cu un cameraman
Loredana Groza

„Dacă aş suna-o şi aş întreba-o, ar recunoaşte”

O relație asumată a fost cea cu Marian Ionescu, celebrul component al trupei Direcția 5. Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, speculându-se că infidelitatea muzicianului ar fi dus la despărțire. Într-un interviu mai vechi, Ionescu mărturisea că a fost o relație care l-a schimbat:

„Dacă aş suna-o şi aş întreba-o, ar recunoaşte. Şi ar spune:„Da, dar şi eu te-am schimbat pe tine“. Ceea ce-ar fi adevărat. Şi ea, la vremea aia, când aveam mai puţin curaj şi mai puţină încredere în mine, mi-a spus să scriu cântece, că ele vor fi frumoase şi că oamenilor o să le placă.

Deşi este ceva ce pare foarte simplu, aşa cum a spus ea, pentru mine a contat foarte mult. Atunci când mă gândeam mai puţin la a scrie şi mai mult la a cânta, am hotărât să mă schimb”, spunea Marian Ionescu, potrivit OK!Magazine.

În cele din urmă, Loredana Groza și-a găsit fericirea alături de Andrei Boncea, bărbatul cu care s-a căsătorit. Cei doi au împreună o fiică, Elena.

Urmăriți Impact.ro și pe