Ştefania e însărcinată? Un fan a dat-o de gol pe iubita lui Speak

Cristian Cojocaru, Daria Petrescu / 28.02.2021, 19:49
Ştefania e însărcinată? Un fan a dat-o de gol pe iubita lui Speak

Ştefania, iubita lui Speak a reușit să își pună fanii pe gânduri după ce a postat o fotografie în care își arată abdomenul, întebarea de pe buzele tututor fiind dacă vedeta este însărcinată. Cântărețul a vorbit ieri despre viitorii copii,  fanii gândindu-se la mai mult acum.

Iubita lui Speak, Ştefania ar putea fi însărcinată

După ce ieri, Speal a vorbit fanilor despre viitorii copii, astăzi, iubita acesstuia a postat o fotografie în care se mândrea cu abdomenul său. Urmăritorii Ștefaniei de pe rețelele de socializare au căzut pe gânduri, iar acum îi macină întrebarea dacă vedeta ar putea fi însărcinată, acest gest lăsând să se deducă această fericire din viața unui om.

Fără ascunzișuri, Speak a vorbit despre cum s-ar vedea în poziția de tătic, gestul Ștefaniei i-a făcut pe fani chiar să o întrebe dacă cei doi așteaptă un copil. Vedeta este foarte pasionată de modul cum arată, astfel că îmbrățișează foarte tare sportul. Aceasta muncește din greu pentru a-și întreține corpul de milioane și silueta de invidiat.

Picioarele perfect tonifiate dar și abdomeul bine conturat, atrag toate privire admiratorilor, mai ales atunci când postează fotografii incendiare în care își dezvăluie formele apetisante. Deși este cunoscută pentru viața activă pe care o duce în cadrul sălilor de antrenament, fanii consideră că ar fi vorba despre cu totul altceva.

Ștefania și-a lăsat abdomenul la vedere, lucru care i-a trimis pe fani cu gândul la altceva
Ștefania și-a lăsat abdomenul la vedere, lucru care i-a trimis pe fani cu gândul la altceva

Artistul este ”leșinat” după copii

În imaginea postată de către Ștefania, această poartă un trening larg cu un imprimeu alb. potrivindu-se de minune cu constituția ei. Atenția urmăritorilor săi însă s-a îndreptat spre cu totul altceva. Vedeta și-a lăsat la vedere abdomenul plat, reacțiile fanilor venind aproape instantaneu. Aceștia au întrebat-o dacă prin prisma imaginii nu dorește să transmită o cu totul altă informație.

„Ești cumva însărcinată?”, este una dintre întrebările fanilor.

Declarațiile pe care le-a făcut Speak cu privire la copii, au întărit și mai mult ideea că aceasta ar urma să devină mamă. Așa cum povestește însuși artistul, este înnebunit după copii. Vizita din weekend la fratele său i-a întărit convingerile asta după ce și-a revăzut nepoata care îi este foarte dragă.

„A fost foarte bine, mi-am văzut nepoata. M-a leșinat, nu mai pot de dragul ei. Râde întruna, este foarte sociabilă, nu este smiorcăită, este durducă așa. Este ceva extraordinar. În momentul în care eu o să am un copil și o să văd tot felul de grimase din astea, eu cred că leșin. Te uiți la un om că seamănă cu tine și cu nevastă-ta, este ceva extraordinar. Eu cred că o să stau mai mult pe la spital, leșinat decât să stau cu copilul.”, a spus Speak pe Instagram.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI