Din cauza anului școlar care a avut multe lipsuri din cauza pandemiei de coronavirus, elevii ar putea repeta anul şcolar. În urma modificării legii Educației, decizia de a repeta sau nu anul școlar rămâne la latitudinea elevilor.
Parlamentarii din Germania au decis să modifice legea Educației. astfel că elevii vor putea alege dacă vor repeta anul școlar sau nu, în condițiile situației cauzate de pandemia de coronavirus. Astfel, elevii vor fi cei care vor decide dacă să reia studiile din clasa în care se aflau înainte de începerea pandemiei sau dacă vor merge mai departe cu anii de studiu.
Atât în cele 16 landuri federale cât și în capitala Germaniei, Berlin, elevii vor hotărî cum consideră că este mai bine pentru educația lor. Noul regulament a fost adoptat ieri și va avea aplicabilitate pentru eleviil claselor I – X, cu vârstele cuprinse între 6 și 16 ani. Cei care vor trebui să opteze pentru alegerea copiilor printr-un formular scris vor fi părinții.
Înainte de depunerea formularului, părinții vor trebui să poarte o discuție cu reprezentanții școlilor pentru a se lua în calcul cea mai bună soluție pentru copii, în funcție de necesitățile acestora. Un membru al comitetului pentru educație a menționat că ”trebuie să facem ceva pentru a compensa deficitele educaționale care au apărut într-un an de pandemie”.
Această decizie a parlamentarilor a reușit să stârnească un val de reacții. Mai mulți directori ai școlilor din Germania au protestat din cauza faptului că decizia va aduce la suprapopularea sălilor de curs, astfel că vor avea de-a face cu foarte mari probleme din punct de vedere organizațional. Un alt motiv în plus invocat de către directori este reprezentat de faptul că se vor confrunta cu lipsa cadrelor didactice.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ministrul Educației din România a auzit de această soluție a nemților și o respinge cu vehemență. Sorin Cîmpeanu nu ia în considerare această variantă pentru a o implementa în școlile din România. Ministrul Educației a mai afirmat că în ultimul an, din cauza lipsei de acces la tehnologie, sistemul educațional a scăzut foarte mult. Acesta este de părere că diferențele între elevii din România sunt foarte mari, iar o recuperare totală va fi imposibilă.
”Nu am luat în calcul o astfel de variantă, sunt convins că nu există părinţi care să-şi dorească un an pierdut pentru ai lor copii. Sigur, anul şcolar poate să-l repete oricine dacă nu promovează, nu trebuie să existe o decizie în acest sens”, a declarat Sorin Cîmpeanu.