SPECIAL Crezul blestemat al puterii absolute

Există un șablon, cu neînsemnate nuanțe personale, al celor mai mari satrapi ai umanității. Aflați acolo unde binele încetează, acești oameni au făcut din sfârșitul aspru o încununare a operei lor damnate. Drumul ales de ei în istorie a fost invariabil o potecă spre iad.

Crezul blestemat al puterii absolute

Ce au avut în comun Caligula, Nero, Ludovic al XIV-lea, Queen Mary I, Ivan cel Groaznic, Castro, Franco, Mao, Pol Pot, Idi Amin, Stalin, Hitler, Ceaușescu, dinastia Kim, Saddam Hussein, Ben Ali, Mubarak, Bashar Al-Assad? Un arsenal uman al înfrățirii cu Lucifer, o împletire păcătoasă a “manierelor” diabolice. Spuneam despre profilul consacrat al despotului milenar.

Acesta este dominat de cruzime, măsuri opresive, incoerență, nepăsare față de suferința atroce a semenilor, minciună, ambiții exacerbate bolnăvicios, megalomanie, cult al personalității, neîndurare, disponibilitate la risc, procese politice sub semnul total al abuzului, execuții, torturi, credință înrădăcinată că nimeni și nimic nu le și poate curma închipuitul rol “mesianic”.

Menajerie veninoasă

Fără îndoială, ascensiunea lor către bolta puterii a fost (este) posibilă prin concurența unor numeroși factori, multiplicați și dezvoltați exponențial. Majoritatea a avut în componenta ei morală predispoziția – uneori nativă – de a domina. Ulterior, o astfel de menajerie veninoasă a apelat la unelte redutabile, cu impact hotărâtor în consolidarea treaptă cu treaptă a poziției lor sociale.

Transmiterea în masă a convingerilor de sine bântuitoare (propaganda) rămâne atributul celor care își propun un urcuș forțat, accelerat și atestat. Îndoctrinarea prin , glie, neam, naționalism etc este o rețetă veche pe care s-a uzat patina timpului, dar cu efect dacă nu asigurat, cel puțin scontat temporar.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Confirmarea acestor tabuuri se diseminează electrizant. Intonările de imnuri, gesticulația amplă, timbrul vocal grav sau exaltat, după cum o cere locul și regia scenariului, sunt alte metode de potențare a mesajului ce se dorește a fi transmis. De aici până la apoteoză nu mai rămâne decât un pas. Corzile sensibile ale auditoriului, odată intrate în rezonanță, se poate lesne trece la un alt tertip irefutabil, manipularea.

Reacția robotizată

Aceasta are o menire mult mai perfidă. Aceea de a induce oamenilor (supușilor) tiranilor idea adoptării de decizii imediate. Astfel, hotărârile luate “sus” nu mai sunt filtrate rațional, devenind expresii ale impulsivității și hazardului. Ia naștere un mediu propice manifestărilor emoționale la limită.

Presiunea abil strecurată obturează procesul de discernământ și, implicit, analiza.  Asta se și dorește. Partea, individul reintră în întregul vizat a fi condus. El devine un organism pluralist, o hoardă lipsită de putința împotrivirii, de tăgăduire a unei voințe impuse. Reacția robotizată este sinonimă cu supunerea necondiționată.

Conform lui Platon, marea nedreptate nu pornește de la oameni comuni, obișnuiți cu locul lor fixat de altă societate, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educație eronată.

În multe țări, preluarea puterii a avut loc pe care militară, prin lovituri de stat. Armele, uniformele, mirosul prafului de pușcă au constituit dintotdeauna exponentul forței brute, al intimidării rapide și cu amplu efect. În acord cu unele facilități subțiri, de circumstanță ele determină garantat accesul la frâiele puterii.

Despotismul

Chiar dacă tiranii menționați la început nu au parcurs lucrările lui Gustave le Bon și Freud, care tratează psihologia mulțimii, au demonstrat o teribilă eficacitate în măsurile lor discreționare Despotismul a fost posibil prin complicitatea involuntară, insesizabilă a popoarelor.

Apoi, totul devenea tardiv și era nevoie de foarte mulți ani scurși până la o întoarcere pe calea normalității. Prețul s-a plătit în timp irosit, bani risipiți și mai grav, în victime umane. Regimurile totalitare având în frunte lideri absolutiști, autocrați s-ar fi remarcat în istorie cu mult mai dificil dacă ar fi fost întrunite două condiții.

Ori părinții nu au reușit să le trasmită descendenților mesajul posibilelor suferințe, ori cei din urmă nu au prrocesat cum se cuvine lecția predată, ci s-au lăsat pradă, din comoditate, unei ignoranțe ce avea să-i coste scump.

Cert este faptul că asemenea “mesageri ai morții” depășesc orice treaptă a scării psihiatrului criminalist, Michael Stone. El îi încadra la gradația 22 (ultima) a lucrării sale “Most Evil” (cei mai răi) pe psihopații răspunzători de tortură extremă, dezumanizare, crimă.

Ce “bagaj” au avut aceste hominide urcate în trenul vieții? Un ego izvorât și alimentat din/de tenebrele unui discernământ găzduit latent, până la un moment dat, în crevasele dezumanizării. Apoi, tulburări de personalitate, crezuri morbide, metode de manipulare a firilor inocente și credule cărora le livrau himere ce nu aveau să vină vreodată.

Al șaselea simț

Tiranii nu pot fi decât deșeuri biosociale năzuitoare de putere maximă. Chimismul lor interior le indică, printr-un al șaselea simț, momentul optim al disoluției autorității în care trăiesc. Au în lunetă o elită preexistentă menită a-i impune relații verticale de dominație. Firește, cu ei în postura alfa. Aerul rarefiat din jurul piedestalului la care au tânjit cu o răbdare de șarpe le scurtcircuitează sinapsele, deja trecute într-un stadiu schizoid. Motto-ul lor călăuzitor le spune că e mai bine să fii văzut decât trecut cu vederea. Întotdeauna și-au privit gândurile și îndeletnicirile într-o insidioasă oglindă neagră.

Violența, în toate aspectele ei, pedepsele, ordinul răcnit, teroarea sunt lăncile înfipte în grumazul propriei națiuni. O națiune care se va usca pe rodul unui trecut înșelat și a unui prezent asfixiant. Exemplificând, numai Hitler și Stalin au suprimat circa 100 de milioane de vieți. În doar două decenii. Adăugându-i pe cei enumerați la început, ajungem la o lugubră și inimaginabilă sumă.

Indiferent cum s-au numit și unde au condus, acești despoți au fost invariabil adepții culturii lui “a avea” în dauna lui “a fi”, beneficiind în același timp de toleranță. Adică acea stare de fapt ce devine crimă atunci când este aplicată fărădelegii. Altfel spus, opresorul nu realizează gravitatea opresiunii câtă vreme este tolerată de cel oprimat.

Puterea este ca un drog. Dă adicție. Ca orice substanță stupefiantă, afectează materia superior organizată. Numelor satrapilor menționați mai sus li se pot alătura Augusto Pinochet, Juan Domingo Peron, Mengistu Haile Mariam, Hideki Tojo, Ismail Enver Pașa. Cu toții au recurs, prin cruzimea lor maladivă, la confiscarea celor mai de preț oferte dărurite de către divinitate omenirii: viața si libertatea. Păcat capital și imposibil de iertat. O pustietate rațională de care întreaga umanitate ar trebui ocrotită. In aeternum.