24 noiembrie 1989, cea din urmă zi de glorie din viaţa ultimului dictator comunist al Europei. Ceaușescu a fost reales la al
XIV-lea Congres. După o lună, a fost împușcat de un pluton de execuție
24 noiembrie 1989 este ziua ultimului succes major din viaţa lui Nicolae Ceauşescu. Într-o Românie împietrită de frig şi de foame, izolată chiar de multe dintre ţările din blocul socialist, întrucât Nicolae Ceauşescu refuzase o dată în plus ”amestecul în treburile interne ale unei ţări ce construia noua orânduire”, totul părea fără speranţă. Cu toate acestea, la 24 noiembrie 1989, Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român (PCR), organizat la Sala Palatului, consfinţea realegerea ultimului dictator comunist din România în fruntea partidului unic. 3.300 de delegaţi îl votaseră din nou pe Ceauşescu în fruntea lor.
În fapt, pentru prima dată în istoria PCR, pentru secretarul general votaseră peste 99% membri de partid, întrucât Nicolae Ceauşescu ceruse în mod imperativ ca fiecare organizaţie de bază a partidului să aibă pe ordinea de zi, prin vot deschis, realegerea sa în fruntea partidului. Practic, mai puţin de un procent dintre membrii partidului, care la ora acea număra circa 3,8 milioane de persoane, avuseseră curajul de a i se opune, cei mai mulţi preferând să absenteze de la şedinţele organizate pe diverse paliere de funcţionare a partidului. Iar cei 3.300 de delegaţi, prezenţi la congresul desfăşurat între 20 şi 24 noiembrie, fuseseră selectaţi cu multă, multă atenţie, mai ales după ce Ceauşescu însuşi ceruse ca numărul muncitorilor să fie în creştere, în raport cu congresul anterior.
În prima parte a anului 1989, în ţară începuse să circule zvonul conform căruia Nicolae Ceauşescu avea să lase curând puterea fiului său mai mic, Nicu Ceauşescu, prim-secretar la Sibiu. Nu există însă documente istorice pe această temă. Sau amintiri ale foştilor ‘‘înalţi tovaraşi‘‘ din anturajul dictatorului care să fi povestit ulterior ceva consistent pe tema asta. Dimpotrivă, Constantin Olteanu, la acel moment secretar cu propaganda al Comitetului Central, susţine că discutând la un moment dat pregătirea documentelor ce urmau a fi dezbătute la Congresul din noiembrie 1989, Ceauşescu l-ar fi lăsat să înţeleagă că nu ia în calcul schimbări la vârful puterii până în martie 1990, şi nici cu caracter esenţial.
Acelaşi Olteanu, conform volumului ‘‘Tiranul‘‘, lansat în 2015 de Editura Cetatea de Scaun de către un colectiv de istorici condus de Lavinia Betea, ar fi purtat o discuţie cu Elena Ceauşescu pe aceeaşi chestiune, a venirii lui Nicu Ceauşescu la putere. ‘‘De-o fi cu Tovăraşul se va decide atunci urmaşul. România nu e nici monarhie şi nici Coreea de Nord ca să se pună chestiunea transmiterii puterii din tată în fiu‘‘, i-ar fi spus în vara lui 1989 Elena Ceauşescu lui Constantin Olteanu.
Propunerea unei noi candidaturi a lui Nicolae Ceauşescu la şefia PCR a venit din partea lui Manea Mănescu. A fost făcută într-o şedinţă de zece minute a Comitetului Politic Executiv organizată la începutul verii din 1989. Tovărăşii, uşor surprinşi, au aprobat fără comentarii candidatura. Aşa s-a născut sloganul ‘‘Ceauşescu reales la al XIV-lea Congres‘‘. Ceea ce s-a şi întâmplat.
A doua zi, sâmbătă, 25 noiembrie 1989, proaspătul secretar general al PCR se afla în vizită de lucru pe şantierul Bulevardului Victoria Socialismului. În doar o lună, ”cel mai iubit fiu al poporului” şi soţia sa îşi sfârşeau viaţa într-o unitate militară din Târgovişte, sub gloanţele plutonului de execuţie. Totul se petrecea în ziua de Crăciun a anului 1989.