Serialul Clanul ajunge și peste hotare. Unde va fi difuzat primul sezon al producției cu un succes răsunător

Beatrice Dumitru 09.01.2023, 19:57
Serialul Clanul ajunge și peste hotare. Unde va fi difuzat primul sezon al producției cu un succes răsunător

„Clanul” este un serial regizat de Anghel Damian și aduce în prim plan o luptă aparent cunoscută între poliție și mafie. Pentru ca a înregistrat un mare succes în România, serialul va fi difuzat și peste hotare, în timp ce echipa s-a se află pe platourile de filmare pentru a pregăti sezonul doi. Iată în ce țară va putea fi urmărit serialul realizat de Pro TV.

Țara în care va fi difuzat serialul „Clanul”

Echipa serialul„Clanul“ este pe platourile de filmare și pregătește sezonul doi al serialului care va surprinde publicul cu răsturnări de situație, personaje noi, cadre incredibile și o distribuție impresionantă. Datorită succesului înregistrat de primul sezon, serialul va fi difuzat și peste hotare.

Serialul „Clanul”, realizat de Pro TV va fi difuzat în prime-time pe postul bTV, una dintre televiziunie de top din Bulgaria. Lupta dintre Poliție și Mafie, situațiile extreme și intrigile din serial, cu siguranță, îi vor face pe telespectatori să îndrăgească personajele. Nu este prima dată când un serial al postului ajunge să fie de interes internațional.

Serialul Clanul ajunge și peste hotare. Unde va fi difuzat primul sezon al producției cu un succes răsunător
Serialul „Clanul” de la pro Tv va fi difuzat în Bulgaria.

Unul dintre obiectivele companiei noastre, pe termen lung, este de a dezvolta ficțiunea locală și tocmai de aceea am făcut investiții puternice în această direcție. Nu este prima dată când un serial Pro TV ajunge să fie de interes internațional, iar aceasta este o altă validare a calității producțiilor noastre de ficțiune, atât din punctul de vedere al telespectatorilor, cât și din perspectiva criticilor. Sperăm ca serialul „Clanul” să beneficieze de același succes și în alte piețe și să fie un început pentru cât mai multe reușite”, a declarat Antonii Mangov, Programming Director Pro TV.

Ce spun actorii principali ai serialului

Actorii principali, Denis Hanganu și Marian Olteanu, care îi interpretează pe Tudor Achim și David Pribeagu, sunt încântați că serialul trece granița României încă de la primul sezon.

Este o veste uriașă. Nu face decât să aducă serialului o popularitate internațională și, în același timp, să valideze și mai tare munca titanică a întregii echipe care a făcut posibilă realizarea acestui proiect, dar și interesul crescut al românilor pentru serialul Clanul. Sper din suflet să aibă o vizibilitate mare și în Bulgaria”, a spus Denis Hanganu.

Mă bucur nespus că vor avea ocazia să vadă probabil unul dintre cele mai bune seriale pe care le are România la ora actuală. Pentru mine, ca actor, e un vis împlinit să știu că munca mea, și a echipei, a ajuns să treacă granița. Sper ca succesul serialului să fie același ca și în România”, a afirmat și Marian Olteanu.

Din distribuția searilalului „Clanul” mai fac parte George Mihăiță, care joacă rolul lui „Tătuțu”, Bebe Măcelaru, capul Mafiei, Theo Rose, Jojo, Codin Maticiuc sau Șerban Pavlu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...