Primele reacții de la Ministerul Transporturilor după accidentul de la Galați: „Sunt cam 20 de ani de când nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren în România”

Gabriela del Pupo 27.03.2023, 16:20
Primele reacții de la Ministerul Transporturilor după accidentul de la Galați: „Sunt cam 20 de ani de când nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren în România”

După mai bine de 24 de ore de tăcere, timp în care Sorin Grindeanu a transmis doar condoleanțe familiei, astăzi a avut loc prima conferință de presă la Ministerul Transporturilor. După ce  o locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon de călători pe care urma să îl tracteze, o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite. Victima este chiar conductorului trenului care a decedat la spital după ce femeia fusese stabilizată pe peronul gării după accident. Reamintim că acesta este al doilea accident feroviar în România în decurs de o lună. În urmă cu două săptămâni în Roșiori un tren de călători a lovit un tren de marfă, fiindcă mecanicul care conducea primul tren nu ar fi frânat deloc, ignorând culoarea roșie a semaforului feroviar.

„Standardele tehnice în sistemul feroviar trebuie asigurate pentru ca aceste tragedii să nu se mai repete”

În cazul accidentului din acest weekend CFR Călători a transmis că mecanicul locomotivei avea o experiență de mai bine de 15 ani. Din primele informații potrivit Poliției Județene, citate de DW, acul ceasului vitezometrului locomotivei, care a izbit puternic primul vagon al trenului de călători la care urma să se cupleze în gara din Galați, a rămas blocat la 75 de kilometri la oră. Polițiștii susțin că din declarațiile mecanicului rezultă că locomotiva s-a accelerat brusc, că el a încercat să acţioneze sistemul de frânare, dar că acesta nu a răspuns comenzii sale.

„Cred că putem începe spunând că standardele tehnice în sistemul feroviar trebuie asigurate pentru ca aceste tragedii să nu se mai repete. De zeci de ani acest sistem a fost subfinanțat. Rolul unui ministru este să se asigure că se fac investiții, astăzi vă voi prezenta câteva dintre aceste investiții demarate în 2022. Sunt foarte multe lucruri de făcut în sistemul feroviar, PNRR înseamnă o reformă din temelii.

Anterior accidentului de la Galați am luat decizia de reanalizării tuturor mecanicilor și a materialului feroviar. Anul trecut la MTI au fost aprobate toate modificările pentru ca CFR să fie eligibilă pentru fonduri europene prin PNRR pentru reparații la locomotive și vagoane. Nu era eligibilă înainte de 2022. Sunt cam 20 de ani de când nu s-a cumpărat nici o garnitură de tren în România.

Sunt 37 de garnituri care urmează să vină anul acesta, plus încă 82 se află în perioada de evaluare tehnică, de lung și scurt parcurs. Vorbim de o companie care îți face operaționalizarea în cadrul companiei. Rolul ministerului în cadrul selecției membrilor Consiliului de Administrație nu a existat.”, a declarat Sorin Grindeanu.

Accident feroviar grav in Galati. O femeie a murit

Locomotiva care a cauzat accidentul ieșise din revizie tehnică în dimineața respectivă

Acesta a mai precizat în cadrul conferinței de astăzi că locomotiva care a cauzat accidentul ieșise din revizie tehnică în ziua accidentului din depoul din Ploiești. Ministrul a spus că este o anchetă în desfășurare și deocamdată nu mai poate da alte detalii despre cauzele accidentului sau posibile persoane care ar putea fi trase la răspundere. Deși nu a dat declarații în fața presei înainte de conferința de astăzi Sorin Grindeanu a anunțat că a dispus controale, informație reluată și în comunicarea de astăzi.

„În urma incidentului din această seară din Gara Galați, până la clarificarea cauzelor producerii acestuia și, având în vedere că este al doilea accident feroviar produs într-un timp foarte scurt, am decis următoarele:
– să solicit CFR Călători să demareze urgent o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz.
– de altfel, în urma incidentului de la Teleorman, am dispus reexaminarea tuturor mecanicilor de locomotivă începând cu luna aprilie.
În calitate de ministru al Transporturilor al Infrastructurii consider că prioritatea CFR Călători este, în primul rând, siguranța călătorilor!”, a scris anterior conferinței Sorin Grindeanu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...