Sorin Oprescu va fi reprezentat de un avocat din Grecia în toate procedurile judiciare legate de punerea în aplicare a mandatului european de arestare și de extrădare, a declarat pentru impact.ro avocatul fostului primar al Bucureștiului, Florin Surghie.
Avocatul care l-a reprezentat pe Sorin Oprescu în procesul de la Curtea de Apel București, unde în urmă cu patru zile a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare, spune că nu mai știe nimic de clientul său de două luni și că nu a fost contactat nici de fostul primar și nici de cineva din familia acestuia nici după decizia instanței și nici după ce acesta a fost prins în Grecia.
”Nu am mai vorbit cu domnul Oprescu de două luni”, a precizat avocatul.
Florin Surghie a mai spus că pentru procedurile judiciare din Grecia, Sorin Oprescu trebuie să își angajeze un avocat de acolo.
”Suntem avocați europeni cu toții, dar nu poți să pui concluzii ca avocat din România într-un stat membru decât dacă ești membru al unei forme de organizare din țara respectivă. Sunt avocați, probabil, din Grecia care o să-l reprezinte, așa e normal. În plus, legislația greacă este diferită de legislația românească”, a explicat avocatul.
Întrebat dacă, după condamnarea definitivă a lui Sorin Oprescu, va face contestație în anulare sau recurs în casație, cele două căi extraordinare de atac pe care le are la dispoziție pentru a încerca să schimbe decizia de condamnare, avocatul Florin Surghie a răspuns că se mai gândește ce va putea face mai departe în cazul clientului său.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Sorin Oprescu a fost prins luni, în Atena, informația fiind confirmată și de Poliția Română.
”Cel în cauză a fost condus la sediul autorității judiciare competente, în vederea confirmării și punerii în executare a mandatului”, a precizat sursa citată.
Sorin Oprescu era căutat la nivel internațional după ce pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare, pentru executarea pedepsei definitive primite pe 13 mai 2022, la Curtea de Apel București.
Fostul primar are de executat 10 ani și 8 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu și spălarea banilor.
Cu ceva timp înaintea pronunțării sentinței definitive, s-a spus că doctorul Sorin Oprescu a părăsit România, prin Vama Giurgiu, cu destinația Grecia.
Odată cu el a fost dat în urmărire şi Popa Cornel Bogdan, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, condamnat în acelaşi dosar.
Dragoș Săvulescu este ultimul român pentru care o instanță din Grecia a respins extrădarea.
Omul de afaceri, fost acţionar la FC Dinamo, a fost dat în urmărire internaţională în februarie 2019, după ce a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanţa. El a fost prins pe insula Mykonos, 9 august 2021, în baza unui mandat de arestare emis de Interpol.
O lună mai târziu, Curtea de Apel din Syros a blocat cererea de extrădare, considerând că România nu are puterea de a forţa extrădarea lui Săvulescu din Grecia. Anterior, Curtea de Apel din Napoli, unde Săvulescu este rezident, respinsese cererea de extrădare și dispusese amnistierea, în baza legislaţiei italiene.
Înainte cu o lună de hotărârea în cazul lui Săvulescu, o altă instanță din Grecia a admis arestarea și extrădarea cetățeanului afgan pe care procurorii români îl căutau după uciderea, în aprilie 2021, a unui alt migrant afgan, în Timișoara.
Iată pedepsele din dosar: