Omenirea se află într-un pericol iminent. Raportul ONU îngrijorează extrem de mult după ce s-au ratat, în ultimii 10 ani, toate obiectivele pentru protejarea biodiversităţii

Iancu Andreea 22.09.2020, 10:27
Omenirea se află într-un pericol iminent. Raportul ONU îngrijorează extrem de mult după ce s-au ratat, în ultimii 10 ani, toate obiectivele pentru protejarea biodiversităţii

Omul a încercat să își facă viața mai ușoară, punând în slujba sa tot ceea ce Planeta are de oferit. Totuși, ca în orice lucru, măsura este extrem de importantă, iar interferarea acțiunilor omului cu modul de funcționare al ecosistemelor a dus la distrugerea acestora din urmă. Oficialii ONU anunță cu îngrijorare că omenirea se îndreaptă către colaps, iar măsurile care ne salvează de la un pericol iminent trebuie luate urgent.

Toate obiectivele de protejare a biodiversității ratate, conform unui raport ONU

Suntem privilegiați de natură cu un mediu care ne asigură viața. Din păcate, omenirea a reușit să își distrugă de-a lungul timpului, puțin câte puțin, propria casă. În schimbul unor politici sustenabile, care să conserve mediul înconjurător, viața pe Pământ ar putea arăta sumbru în viitor. Iar acest lucru se datorează faptului că niciun stat nu a luat suficiente măsuri pentru a proteja biodiversitatea și fauna sălbatică.

Deși în urmă cu 10 ani au fost stabilite o serie de obiective, niciunul nu a fost atins. În 2010, în Japonia, s-a desfășurat Convenția ONU asupra Diversității Biologice. La acel moment, reprezentanții comunității internaționale au stabilit o listă cu 20 de obiective, care aveau ca scop încetinirea degradării faunei și a ecosistemelor care susțin viața. Din păcate, nici după un deceniu, statele lumii nu au atins măcar unul dintre acestea.

„Biodiversitatea se degradează într-un ritm fără precedent, iar presiunile care determină acest declin se intensifică. Niciunul dintre Obiectivele Aichi privind Biodiversitatea nu va fi îndeplinit pe deplin, amenințând la rândul său realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și subminând eforturile de abordare a schimbărilor climatice ”, se arată în cea de-a cincea ediție a raportului Perspectiva Globală asupra Biodiversității, publicată marți, înainte de un summit al ONU pe această temă.

Printre obiectivele stabilite în cadrul Convenției ONU se numără eliminarea, eliminarea treptată sau reformarea „stimulentelor, inclusiv subvențiilor, dăunătoare biodiversității”, reducerea la jumătate „a ratei pierderii tuturor habitatelor naturale, inclusiv a pădurilor” până în 2020 și reducerea poluării „la niveluri care nu sunt în detrimentul funcției ecosistemului și biodiversitate.”

Biodiversitatea este afectată grav de activitățile umane Foto - airqualitynews.com
Biodiversitatea este afectată grav de activitățile umane
Foto – airqualitynews.com

Omenirea, aproape de colaps ecologic. Ce este de făcut

Noul raport al ONU specifică faptul că multe dintre habitatele naturale dispar în continuare, specii importante sunt amenințate de dispariție, iar politicile de mediu ale statelor nu par să se îndrepte pe făgașul corect. Totodată, conform unui alt raport, publicat de World Wildlife Fund (WWF), 75% din suprafața terestră fără gheață a planetei a fost modificată de activitatea umană. De asemenea, suprafața oceanelor este poluată și mai bine de 85% din zonele umede ale Planetei au fost pierdute.

Fundația WWF consideră principali vinovați ai acestor modificări schimbarea destinației terenurilor, producția de alimente, defrișările și comerțul cu animale sălbatice. Pe de altă parte, trecerea bolilor de la animalele sălbatice la oameni este o consecință a acestor acțiuni.

Totuși, raportul ONU consideră că obiectivele stabilite până în 2050 ar putea îndrepta lucrurile. Cu toate acestea, este nevoie de acțiuni serioase la nivelul întregului Glob. Va fi nevoie ca statele să intensifice eforturile de conservare și restaurare a biodiversității, să implementeze reforme în producția de bunuri și servicii, mai cu seamă în cazul produselor alimentare. De asemenea, menținea schimbărilor climatice la aproximatic 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale este necesară pentru ca impactul climatic să nu afecteze toate celelalte acțiuni de protejare a biodiversității.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...