O nouă creștere pentru ROBOR luni. Dobânzile se vor mări încă o dată

Ana Anitoiu 07.02.2022, 14:05
O nouă creștere pentru ROBOR luni. Dobânzile se vor mări încă o dată

O nouă creștere ROBOR a fost înregistrată luni, 7 februarie. Indicele la trei luni, ce este folosit la calcularea dobânzilor variabile pentru românii care au credite de consum în lei, luate până în mai 2019, s-a mărit din nou, astfel că cei care au de plătit la bancă vor trebui să scoată ceva mai mulți bani din buzunare.

Până la cât a crescut ROBOR

Mai exact, ROBOR la trei luni a crescut la 3,19%, de la 3,11 cât era vineri, astfel că dobânzile vor creşte din nou. Anul trecut, atinsese un minim de 1,49% în luna iunie, dar din toamnă a pornit pe o pantă ascendentă. La jumătatea lunii ianuarie, se stabilizase la 3,05%.

Acum, indicele ROBOR la trei luni a urcat până la cel mai mare nivel pe care l-a avut din 20 martie 2020 până în prezent. La acea dată, atinsese 3,24%.

Recent, analiştii financiari estimau că ROBOR va urca până la 3,22% în următoarele 12 luni, conform unui sondaj realizat de CFA Society.

Nici indicele ROBOR la șase luni n-a stat pe loc, ci a crescut cu 0,05%, până la 3,33%. ROBOR la 12 luni a crescut cu același procent și a ajuns la 3.45%.

O noua crestere pentru ROBOR luni
Dobanzile vor creste din nou

Veste proastă legată de ROBOR, încă de la începutul anului

De altfel, cei care au credite de consum sau ipotecare au primit o veste proastă legată de ROBOR încă de la începutul noului an. În prima zi lucrătoare din 2022, ROBOR la trei luni a fost de 3,02% pe an, cu 50% mai mult față de cât era în urmă cu 12 luni.

De asemenea, indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calcularea dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut în prima zi din an la 3,14%, de la 3,13%. Nici ROBOR la 12 luni nu a stagnat, ci a crescut la 3,24% pe an, de la 3,23%.

„ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata de dobândă la care o bancă împrumută lichiditate altor bănci. Ratele de referință ROBOR se stabilesc pentru 8 scadențe: O/N (overnight), T/N (tomorrow), 1W (1 săptămână), 1M (1 lună), 3M (3 luni), 6M (6 luni), 9M (9 luni) și 12M (12 luni). Începând cu 11 noiembrie, BNR a renunțat să mai comunice ROBOR 9M”, arată site-ul cursbnr.ro.

Indicele ROBOR se calculează în fiecare zi și are că referință media aritmetică a cotațiilor de dobândă folosite de zece bănci selectate de Banca Națională a României. El este comunicat în fiecare zi lucrătoare, la fel ca și cursul valutar.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,17% pe an. Acesta se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul al treilea al anului 2021 și este în creștere faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,08%.

Ordonanța 19 intrată în vigoare în mai 2019 a modificat modul de calcul al ratei pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, ordonanța a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...