Motivul ruşinos pentru care amenzile date de poliţişti sunt anulate. Mulţi români apelează la trucul acesta

Stan Filon 18.10.2021, 17:05
Motivul ruşinos pentru care amenzile date de poliţişti sunt anulate. Mulţi români apelează la trucul acesta

Mulți români au contestat în instanță amenzil primite și au avut câștig de cauză. Judecătorii au constatat că procesele verbale erau întocmite eronat de către oamenii legii, așa că nu au avut încotro și au dat câștig de cauză celor care le-au contestat.

Amenzi anulate din cauza proceselor verbale întocmite de oamenii legii

Ultimul caz a avut loc în Alba Iulia, unde o instanță a judecat contestația unei amenzi primite de un operator economic sancționat pentru că servea clienții la interior, în perioada în care acest lucru era interzis din cauza restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Operatorul economic a primit un ajutor nesperat din partea polițiștului care a întocmit procesul verbal. Acesta a dispus chiar suspendarea activității unei firme pe motiv că s-a permis ”consumul de băuturi într-un spațiu închis, delimitat de un tavan și patru pereți zidiți ce au în mijlocul lor geam termopan”.

Amenzi anulate din cauza proceselor verbale intocmite de oamenii legii
Amenzi anulate din cauza proceselor verbale intocmite de oamenii legii

Magistrații nu au încotro și dau câștig de cauză celor care contestă sancțiunile

Reprezentanții firmei amendate cu suma de 2.000 de lei au contestat în instanță procesul verbal și, în final, au avut câștig de cauză. Au susținut că firma nu se face vinovată de contravenția reținută întrucât spațiul în care își desfășoară activitatea nu se încadrează în cel indicat în Hotărârea CSJU Alba nr. 48/2021, respectiv nu există cei doi pereți prevăzuți în document.

”Există un perete ignifug înspre Alba Mall, iar acoperișul este susținut de stâlpi de lemn, la baza cărora sunt plantate flori ornamentale în ghivece de lemn cu înălțime de aproximativ 60 cm. Definiția tehnica a peretelui, care se aplica și în cauză, este element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. Doar peretele ignifug situat între spațiul administrat de societatea petenta și Alba Mall îndeplinește aceasta condiție”, s-a precizat în plângerea contravențională.

IPJ Alba a cerut, prin reprezentant, menținerea sancțiunii. Magistratul a constatat, însă, că din cuprinsul textului de lege, reiese că doar o persoană fizică, respectiv conducătorul unei instituții sau a unui operator economic, poate săvârși contravenția menționată. ”În aceste condiții, sancționarea contravențională a petentei (…) este nelegală, întrucât fapta reținută în actul constatator nu poate să fie imputată acesteia. Prin urmare, câtă vreme răspunderea ar putea aparține doar numitei (…), în calitate de conducător al operatorului economic, instanța reține că procesul verbal contestat a fost încheiat cu încălcarea principiului personalității răspunderii contravenționale”, a susținut instanța în motivarea hotărârii de anulare a procesului-verbal.

A circulat cu 85 de km/h în localitate și a scăpat de amendă

Un alt caz este cel al unei femei surprinsă de radar în localitate conducând un autoturism cu viteza de 85 de Km/h. Aceasta a plătit amenda, însă a constatat că pe procesul verbal nu era trecută data când a fost săvârșită contravenția, așa că a contestat-o în instanță. Chiar și reprezentanții IPJ Alba i-au dat dreptate și au susținut anularea procesului verbal.

”Examinând procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sub aspectul legalităţii întocmirii sale, instanţa apreciază că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, conţinând vicii care duc la necesitatea anulării lui sub acest temei. În procesul verbal de contravenţie nu s-a menţionat data comiterii faptei, respectiv nu figurează ziua, luna, anul în care s-a fi săvârşit presupuse faptă de natură contravenţională, fiind precizată doar ora, respectiv 15.48. un astfel de viciu inerent al actului administrativ individual atacat nu poate fi complinit prin probaţiune extrinsecă”, a precizat magistratul care a judecat cauza.