Mircea Geoană, despre ameninţarea Rusiei cu arme nucleare: „NATO este pregătită să răspundă”

Ioana Bucur 28.03.2022, 08:53
Mircea Geoană, despre ameninţarea Rusiei cu arme nucleare: „NATO este pregătită să răspundă”

Încă de la izbucnirea războiului din Ucraina, europenii s-au temut de posibilitatea unui atac nuclear. Un scenariu pe care reprezentanții de la Moscova nu îl exclud, dacă vor simți că „existența țării ar fi amenințată”. Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit despre amenințarea Rusiei cu arme nucleare. Oficialul a declarat că alianța este „pregătită să răspundă”.

În ce condiții va folosi Rusia arme nucleare

Cu câteva zile în urmă, la aproape o lună de la începutul războiului din Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut că Rusia ar putea folosi arme nucleare dacă însăşi existenţa ei ar fi ameninţată, relatează agenția de presă de stat Tass.

Declarația a fost făcută fondul îngrijorării Occidentului că războiul din Ucraina ar putea escalada într-un război nuclear.

„Perspectiva unui conflict nuclear, cândva de neconceput, este acum din nou în sfera posibilităţilor”, a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, pe 14 martie.

Mircea Geoană, secret general adjunct al NATO, a declarat că alianța este pregătită „să răspundă proporțional situației care ar putea apărea”. El a precizat că NATO este o alianță defensivă, dar și una nucleară.

„NATO este o alianță defensivă, dar este și o alianță nucleară. Facem o distincție clară între obligația noastră sacrosanctă de a ne apăra aliații, un miliard de oameni din 30 de țări, de orice amenințare care vine din orice direcție și orice domeniu și, în același timp, NATO este o alianță majoră de descurajare.

Deci, considerăm și vedem că Rusia nu are nicio intenție să provoace sau să ducă un război împotriva NATO, dar bineînțeles că dacă vor folosi arme chimice sau alt tip de sisteme sofisticate asupra Ucrainei, vom fi forțați să luăm măsuri adecvate”, a explicat Mircea Geoană.

Mircea Geoană, despre ameninţarea Rusiei cu arme nucleare: „NATO este pregătită să răspundă”
Mircea Geoana

Mircea Geoană: „NATO este pregătită să răspundă proporțional situației care ar putea apărea”

Secretarul general adjunct al NATO a vorbit despre „crime de război” săvârșite pe teritoriul Ucrainei:

„Nu mă aflu în poziția în care să spun exact ce vom face, dar pot garanta că NATO este pregătită să răspundă proporțional situației care ar putea apărea.

Sperăm să nu se întâmple și sperăm că domnul Putin nu va continua să meargă pe calea crimelor de război și să producă și mai multă devastare împotriva unei națiuni suverane”, a declarat Mircea Geoană.

O nouă rundă de negocieri între cele două state va fi organizată marți, la Istanbul, Turcia. Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, „au convenit că următoarea întâlnire a delegaţiilor ruse şi ucrainene va avea loc la Istanbul”, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei turce, publicat duminică, relatează CNN.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...